Antena LIVE

Mercenarii lui Putin încearcă să destabilizeze Italia înainte de alegeri prin afluxul de migranți din Libia

Mii de migranți din Libia sunt trimiși peste Marea Mediterană, din zonele controlate de mercenrii Wagner. Serviciile de informații italiene au avertizat că, astfel, Rusia încearcă să destabilizeze Italia, potrivit The Telegraph

De la 01.08.2022, 11:07
Profimedia Images

Aproape 39.000 de migranți au ajuns în acest an în Italia, față de 27.771 în 2021, potrivit presei locale. Majoritatea dintre aceștia sunt din apropierea orașului portuar Tobruk, controlat de mercenarii Wagner. 

„Libia este un tun îndreptat spre campania electorală din Italia. Imigrația este cea mai puternică armă a celor care au interese de destabilizare și, prin urmare, de a interfera cu votul din septembrie”, potrivit unui agent al serviciilor secrete italiene, citat de publicația La Repubblica.

Guvernul condus de Mario Draghi s-a prăbușit la sfârșitul lunii iulie, iar noile legeri vor avea loc pe 25 septembrie. Unul dintre partidele implicate în această criză politică este Liga, o formațiune anti-imigrație, condus de Matteo Salvini, care ar avea legături strânse cu Rusia, potrivit presei locale. Liga fostului ministru de Interne a încheiat o alianță de dreapta cu Frații din Italia și cu partidul Forza Italia al lui Silvio Berlusconi.

A pune Italia în dificultate înseamnă a ține în șah întreaga Europă

Pe acelaşi subiect

Un aflux uriaș de migranți ar putea panica opinia publică italiană și ar putea ajuta alianța de dreapta, în special pe Salvini, deoarece acesta a vorbit deschis despre necesitatea de a limita sosirile neautorizate. Acuzația că Rusia folosește migranți pentru a destabiliza Europa vine la mai puțin de un an, după ce liderul belarus Aleksandr Lukașenko a trimis mii de migranți din Orient în UE. 

“Nu ar trebui să surprindă pe nimeni că gruparea Wagner ar fi implicată în alegerile electorale din Italia”, a declarat Enrico Borghi, un membru  al comisiei parlamentare pentru informații. “Rusia lui Putin încearcă să influențeze alegerile din țara noastră. A pune Italia în dificultate înseamnă a ține în șah întreaga Europă”.

Ți-a plăcut acest articol?

italia mercenari wagner vladimir putin
Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024