Antena LIVE

Curs valutar

Video

Planuri pentru mai multe trupe NATO în România, de teama că Rusia ar putea invada Ucraina. Biden: "Avem o obligaţie morală şi legală faţă de aliaţii noştri"

Flancul estic al NATO devine o zonă roşie în războiul diplomatic ruso-american, iar Joe Biden ia în calcul întărirea prezenţei militare americane în regiune. La discuţiile din această seară au participat şi statele membre NATO din Estul Europei, care formează Grupul celor Nouă. Între timp, tensiunile dintre Rusia și Ucraina se măresc, iar Vestul privește cu îngrijorare.

De la 09.12.2021, 20:59
WhatsApp
Vezi și:

România pare prinsă la mijloc într-o dispută care ameninţă să se transforme în cel mai mare conflict de după Al Doilea Război Mondial. În noul plan al preşedintelui Statelor Unite, ţara noastră ar putea găzdui mai mulţi soldaţi americani şi mai mult echipament militar. Asta în contextul în care scutul anti-rachetă de la Deveselu e deja un ghimpe în coasta lui Vladimir Putin. 

Joe Biden, preşedinte SUA: Avem o obligaţie morală şi legală faţă de aliaţii noştri NATO, dacă vor ataca, este o obligaţie sacră sub Articolul 5.

Este o decizie care ar putea aduce şi mai multă aversiune din partea Moscovei, care se opune vehement expansiunii NATO în Est. În această seara Biden va dezbate concluziile convorbirii cu Putin alături de Klaus Iohannis şi ceilalţi opt lideri ai statelor membre NATO de pe flancul estic. 

Joe Biden, preşedinte SUA: I-am spus foarte clar: Dacă invadează Ucraina, vor urma consecinţe severe, consecinţe economice cum nu s-au mai văzut până acum şi cum nu au mai fost impuse vreodată. 

Pe acelaşi subiect

Ce sancțiuni ar putea fi impuse Rusiei, în cazul unei agresiuni

Băncile, sectorul energetic sau apropiaţi ai lui Putin ar putea fi primii vizaţi. O lovitură grea ar urma să vină şi din Germania, care este gata să închidă gazoductul Nord Stream 2, un proiect ale cărui costuri totale s-au ridicat la aproape 15 miliarde de euro. 

Annalena Baerbock, ministru de externe al Germaniei: Integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei nu sunt negociabile pentru noi.

Deşi nu are de gând să trimită trupe în Ucraina, Biden e dispus să dea echipament militar în valoare de 300 de milioane de dolari. 115.000 de militari ruşi ar fi acum la graniţa Ucrainei, în Donbas şi Crimeea, însă alte zeci de mii li s-ar putea alătura. 

Dmytro Kuleba, Ministru de externe al Ucrainei: Noi suntem cei care ne vom lupta pentru ţara noastră. Suntem capabili şi dornici să facem asta, dacă suntem atacaţi. 

Petro Poroşenko, fost preşedinte al Ucrainei: Cel mai mare coşmar al lui Putin este o Ucraină prosperă şi de succes, care ar servi drept un exemplu pentru toate popoarele din fosta Uniune Sovietică. 

În următoarele zile s-ar putea anunţa noi discuţii între Statele Unite, Rusia şi state membre NATO. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ucraina rusia nato romania militari razboi vladimir putin joe biden klaus iohannis
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024