Antena LIVE

Românii care au ajutat sute de persoane să obţină ilegal permise de conducere în Spania, reţinuţi

Mai mulţi români au fost reţinuţi în Spania, într-un dosar în care sunt acuzaţi că au ajutat sute de persoane să obţină, în mod ilegal, permise de conducere emise de autorităţile spaniole.

De la 11.12.2020, 12:38
Poliţiştii spanioli au efectuat 13 reţineri în acest caz 20 Minutos

Suspecţii au ajutat circa 475 de conaţionali, dar şi câteva zeci de persoane din Republica Moldova.

Conform 20 minutos, suspecţii ajutau persoanele respective să-şi schimbe, în mod ilegal, permisele de conducere emise de autorităţile din România şi Republica Moldova cu permise de conducere emise de autorităţile spaniole.

Erau ajutate inclusiv persoane care, în fapt, locuiau în alte ţări din Uniunea Europeană.

Se plătea aproximativ 2.500 de euro pentru un permis de conducere nou, emis de autorităţile spaniole.

Românii ar fi făcut peste un milion de euro din afacerea cu permise de conducere

Anchetatorii susţin că membrii grupării, care avea cartierul general în Alicante, ar fi acţionat pe o perioadă de cel puţin trei ani şi ar fi obţinut, astfel, peste un milion de euro.

S-au efectuat 13 reţineri în acest caz, printre care şi un agent imobiliar spaniol care făcea contracte de închiriere false astfel încăt cei care plăteau pentru permisele de conducere să arate autorităţilor spaniole că locuiesc în statul respectiv.

Agentul imobiliar încasa câte 200 de euro pe fiecare contract de închiriere, iar situaţia ajunsese de aşa natură încât zeci de persoane să aibă contract de închiriere pe aceeaşi casă.

Ți-a plăcut acest articol?

spania romani permis de conducere euro autoritati ilegal
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024