Zeci de trofee NATO capturate în Ucraina, expuse la Moscova. Momentul în care ruşii rup tunurile la două tancuri Leopard şi Abrams pentru a le umili
Mii de ruşi au făcut cozi miercuri la Moscova unde au fost expuse echipamente militare occidentale capturate de forțele ruse în războiul din Ucraina. Expoziția de vehicule militare a fost deschisă pe 1 mai în Parcul Victoriei din Moscova de pe Dealul Poklonnaya, în fața unui muzeu care sărbătorește victoria sovietică asupra Germaniei naziste din 1945. Apare inclusiv un vehicul de teren cu steagul Austriei, deşi s-a declarat neutră.
De Redactia Observator la 02.05.2024, 17:45Mii de ruși s-au adunat pe 1 mai în Parcul Victoriei, un complex memorial uriaș din Moscova, dedicat înfrângerii Germaniei naziste de către Uniunea Sovietică. Aici s-a deschis până pe 31 mai o nouă expoziție în aer liber, în cadrul căreia au fost expuse peste 30 de vehicule militare capturate de armata rusă în Ucraina.
Ruşii pot vedea în jur de 32 de vehicule blindate fabricate în SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Suedia, Africa de Sud, Finlanda, Australia și Austria, relatează AP. Potrivit televiziunii de stat ruse, printre trofeele NATO expuse se află inclusiv tancurile Leopard și Abrams, precum și vehicule de luptă Marder şi Bradley.
- Documentul secret care putea pune capăt războiului din Ucraina. "Înțelegerea era avantajoasă pentru Kiev"
- Reacţia Rusiei, acuzată de SUA că a folosit arme chimice în Ucraina. De ce sunt permise gazele lacrimogene la...
- Macron insistă că se pot trimite trupe în Ucraina "dacă ar exista o cerere" din partea Kievului
- Summitul de pace în Ucraina are loc pe 15 - 16 iunie în Elveţia. Rusia nu a fost invitată. Kievul caută...
Organizatorii nu s-au putut abţine să nu troleze Vestul: Angajaţii ambasadelor străine nu sunt obligaţi să stea la coadă, scrie pe un mesaj afişat în parc. "Atenție! Angajații ambasadelor din SUA, Marea Britanie, Germania, Franța și Polonia au acces la inspectarea echipamentului NATO fără a mai sta la coadă" În plus pentru a "umili" echipament occidentul, ruşii au rupt tunul unor tancuri Leopard-2A6 şi Abrams.
Un militar rus, care nu și-a dat numele, a povestit reporterilor cum au capturat forțele armate unul dintre vehiculele blindate. "S-a blocat sub propria greutate și din cauza lipsei de manevrabilitate pe solul moale ... Tancul a fost de fapt abandonat după ce nu l-au mai putut scoate şi au fost nevoiți să fugă, ca să zic așa."
Nu este prima dată când ruşii pot vedea expuse echipamente militare, a spus Andrei Lyubchikov, cercetător la Muzeul Forțelor Armate Ruse. "Cu mai bine de 80 de ani în urmă, în Parcul Gorki a fost deschisă o expoziție de trofee capturate de soldații Armatei Roșii de la armata celui de-al Treilea Reich și aliații acestora", a spus Lyubcikov.
La expoziţie apar vehicule cu steagul Austriei neutre
La expoziție a fost filmat inclusiv un vehicul de teren Pinzgauer M 712 T 6x6 marcat cu steagul austriac. Aceste vehicule au fost folosite în scopuri medicale atât de armatele austriece, cât și de cele elvețiene între 1972 și 2008 și au fost retrase din producție.
Potrivit publicaţiei Heute care a analizat imaginile, vehiculul de teren expus la Moscova a fost folosit în Elveția, dar nu este clar cum a ajuns în Ucraina, deoarece livrarea sa nu a fost niciodată anunţată oficial. Austriecii se întreabă de ce a fost marcat cu steagul Austriei neutre. Austria nu a furnizat niciodată Kievului arme și nu este membră a NATO. Producătorul vehiculelor Pinzgauer este firma austriacă Steyr-Puch.