Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șofer de TIR aruncat din cabină și căutat ore în șir printre mașinile pe care le-a strivit, pe autostrada Tracia. Cinci morți în carnagiul din Bulgaria

Un șofer de TIR a fost aruncat din cabină și căutat ore în șir printre mașinile pe care le-a strivit, pe autostrada Tracia. Cinci morți în carnagiul din Bulgaria, după ce camionul a trecut prin parapetul median și a lovit 5 mașini.

de Cosmin Stăniloiu

la 13.07.2020 , 12:07

  • Șase oameni sunt răniți, un copil de doi ani și jumătate cel mai grav.
  • Șoferul turc venea cu TIR-ul de la Amsterdam și mergea la Istanbul.

Un TIR a intrat pe contrasens pe autostrada Tracia, în Bulgaria, lovind cinci autoturisme care circulau din sens invers. Camionul a rupt parapetul de pe mijlocul drumului și după ce a intrat în mașinile de pe cealaltă parte s-a răsturnat și a luat foc. Au murit cinci oameni, iar alți șase au fost răniți.

Printre morți e și șoferul TIR-ului, un turc ce venea de la Amseterdam și se îndrepta spre Istanbul, camionul fiind plin cu produse cosmetice. Șoferul a fost căutat ore în șir de salvatori, printre fiarele celorlalte mașini împrăștiate pe șosea. Când au ajuns la locul accidentului, nu era nimeni în cabina arsă a TIR-ului.

După câteva ore, scrie fakti.bg, corpul șoferului a fost găsit aruncat din cabină, cel mai probabil prin parbriz, la distanță considerabilă de TIR, printre rămășițele autoturismelor distruse.

Articolul continuă după reclamă

Un BMW a fost efectiv strivit, iar un Duster a fost izbit violent.

Anchetatorii bulgari n-au făcut publice identitățile victimelor, dar au anunțat că una ditnre persoanele decedate e încă neidentificată.

Un copil de doi ani și jumătate, care călătorea cu părinții, spre Burgas, e cel mai grav rănit, viața lui fiind pusă în pericol.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Traficul pe porțiunea de autostradă în care a avut loc accidentul s-a reluat abia luni de dimineață, la ora 10:00, la mai bine de 16 ore după accident.

Cosmin Stăniloiu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că impozitul pe locuințe ar trebui recalculat anual în funcție de piața imobiliară?
Observator » Ştiri externe » Șofer de TIR aruncat din cabină și căutat ore în șir printre mașinile pe care le-a strivit, pe autostrada Tracia. Cinci morți în carnagiul din Bulgaria