Antena LIVE

Curs valutar

Video

Tsunami de furie în lume în toată lumea, după atacul israelian din Rafah, soldat cu peste 45 de morți: "Hamas e una, poporul palestinian e cu totul altceva"

Este oficial! Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc statul Palestina. Momentul istoric a venit la scurt timp după ce Israel a bombardat o tabără pentru refugiaţi şi a provocat un val de furie în toată lumea. Premierul Netanyahu a vorbit despre o eroare tragică, iar Statele Unite au spus că atacul este regretabil, dar Israelul are dreptul să se apere. 

De la 28.05.2024, 20:55
WhatsApp
Vezi și:

Madridul anunţă că a recunoscut un stat palestinian unificat, care include Fâşia Gaza şi Cisiordania, cu Ierusalimul de Est drept capitală şi sub autoritatea Autorităţii Naţionale Palestiniene.  

"Este o decizie istorică care are ca obiectiv să îi ajute pe israelieni şi palestinieni să trăiască în pace. Recunoaşterea statului Palestina este o decizie care nu este îndreptată împotriva nimănui, cu atât mai puţin împotriva israelienilor, un popor prieten, pe care îl respectăm", a declarat premierul Spaniei, Pedro Sanchez.

Spania, Norvegia şi Irlanda se alătura celor peste 140 de ţări, inclusiv România, care admit existenţa Palestinei

Ca răspuns, Israel şi-a rechemat ambasadorii din cele trei state. Anunţul Spaniei, Norvegiei şi Irlandei a venit la câteva ore după ce a fost bombardată o tabără pentru persoanele strămutate din regiunea Rafah a Fâşiei Gaza. 

Pe acelaşi subiect

Cel puţin 45 de oameni au murit în bombardamentul de ieri. Imaginile cu părinţi care îşi ţin copii morţi sau răniţi în braţe au făcut înconjurul Planetei. În trei săptămâni, peste 800.000 de oameni au fugit din regiune, dar în Rafah au mai rămas sute de mii de suflete fără apărare în faţa atacurilor israeliene.  

Atacul israelian din Rafah a stârnit un tsunami de furie în lume

Manifestaţii pro-palestiniene au avut loc la Paris şi Madrid, iar ONU a convocat de urgenţă Consiliul de Securitate. Într-un gest fără precedent, Uniunea Europeană ia în calcul sancţiuni internaţionale împotriva Israelului. Ministrul Apărării din Italia a fost tranşant - a cerut Tel Avivului să respecte dreptul internaţional. 

"Reiterez că înţeleg motivele care au împins (n.r. - Israelul) către o astfel de reacţie după vărsarea de sânge şi răpirile ostaticilor de către Hamas. Dar Hamas este una, iar poporul palestinian este cu totul altceva. Trebuie să aibă mai mult discernământ", e declarat Guido Crosetto, ministrul Apărării din Italia.

Premierul Benjamin Netanyahu s-a apărat

"În Rafah, am evacuat aproape un milion de localnici şi, În ciuda eforturilor noastre să nu îi rănim pe inocenţi, din păcate, un accident tragic a avut loc noaptea trecută. Investigăm acest caz şi vă vom prezenta concluziile, deoarece asta e politica noastră", a spus Benjamin Netanyahu.

Alte acuzaţii împotriva Israelului apar într-o anchetă a jurnaliştilor de la The Guardian. Şefa Curţii Penale Internaţionale ar fi fost ameninţată de fostul şef Mossad, care i-ar fi cerut să renunţe la anchetele pentru crime de război. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi israel hamas fasia gaza rafah benjamin netanyahu
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024