Criticii lui Putin s-au trezit cu litera "Z" și mesaje de intimidare pe uși. Un jurnalist a găsit un cap de porc decapitat pe prag
Marcaje "Z" sau "colaboraţionist" pe uşile locuinţelor, mesaje antisemite: intimidările s-au înmulţit în ultimele zile împotriva unor opozanţi şi critici la adresa ofensivei ruse în Ucrainei, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 16.08.2022, 12:24- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Miercuri seara, un susţinător al opozantului Aleksei Navalnîi, Ilia Pahomov, a postat pe Twitter o fotografie cu uşa locuinţei sale din Rusia, vandalizată cu două litere "Z" desenate cu vopsea albă. Litera "Z" este un semn de susţinere a trupelor ruse care luptă în Ucraina, fiind desenată pe numeroase vehicule militare.
Aceste marcaje sunt însoţite de un afiş cu o fotografie a militantului, barată cu cuvântul "COLABORAŢIONIST". "NU-ŢI VINDE PATRIA", mai este scris pe afiş. Mesajul conţine de asemenea numele a două articole din codul penal rus, recent adoptate, care prevăd pedepse severe cu închisoarea pentru publicarea de "informaţii mincinoase" cu privire la armata rusă sau pentru acţiuni care o "discreditează".
"Am văzut aceasta (aceste ameninţări) pe reţelele sociale, este în mod clar o acţiune organizată 'de sus'. Voi depune plângere la poliţie", a reacţionat acest militant pe Twitter.
Opozanta Liudmila Ştein a publicat şi ea pe contul său de pe Twitter o fotografie cu un afiş similar cu portretul ei lipit pe o uşă. "OK, dacă voi spuneţi...", a comentat ea.
- Teorie îngrijorătoare despre Vladimir Putin. De ce se contrazic Dmitri Peskov și Serghei Lavrov despre...
- Soldații lui Putin ar mânca carne de câine din cauza raţiilor expirate. Militar rus, interceptat când vorbea cu...
- Nu este momentul pentru încetarea focului în Ucraina, i-a transmis Putin premierului italian, Mario Draghi
Încercare de intimidare a jurnalistului Aleksei Venediktov
Pe 24 martie, Aleksei Venediktov, fost redactor-şef al postului de radio independent Eho Moskvî (Ecoul Moscovei), constrâns recent să închidă emisia, a avut parte de un cap de porc decapitat depus chiar în faţa uşii sale, pe care era lipită emblema Ucrainei cu inscripţia în germană "judensau": "porc evreu".
Patru zile mai târziu, uşa locuinţei lui Oleg Orlov, un responsabil al ONG-ului Memorial, pilon al apărării drepturilor omului în Rusia, a fost de asemenea marcată cu un "Z" şi ornată cu un afiş de "colaboraţionist".
De la declanşarea ofensivei împotriva Ucrainei, pe 24 februarie, autorităţile ruse şi-au întărit presiunile împotriva ultimilor opozanţi şi mass-media independente din Rusia.
La mijlocul lui martie, preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat la "autopurificarea" societăţii în faţa "conaţionalilor trădători". În paralel, "Z"-uri de susţinere a Kremlinului şi a ofensivei sale în Ucraina sunt afişate pe clădiri din Moscova, ornează drapele în timpul unor adunări pro-putere sau portierele maşinilor.