Zeci de imigranți s-au înecat în Mediterana în timp ce încercau să ajungă în sudul Italiei
Zeci de imigranți s-au înecat în largul coastelor sudice ale Italiei în timp ce încercau să treacă Mediterana cu o ambarcațiune, a anunțat marți organizația umanitară internațională 'Salvați copiii'
De Redactia Observator la 05.05.2015, 14:23Zeci de imigranți s-au înecat în largul coastelor sudice ale Italiei în timp ce încercau să treacă Mediterana cu o ambarcațiune, a anunțat marți organizația umanitară internațională 'Salvați copiii'
''Supraviețuitorii ne-au spus că circa 40 de migranți au căzut în apă'', a declarat purtătoarea de cuvânt a organizației, Giovanna Di Benedetto. Circa două sute de imigranți care au supraviețuit accidentului au ajuns în orașul Catania, din estul Siciliei.
Circumstanțele producerii acestui accident nu sunt deocamdată cunoscute.
O navă militară malteză de mici dimensiuni și un vas militar italian au debarcat marți dimineața mai mult de 1.000 de imigranți în porturile italiene Pozzallo, în Sicilia, și Salerno de lângă Napoli.
Aproximativ 500 de imigranți, aflați la bordul unei nave italiene, sunt așteptați la Palermo. În prezent, mai mult de 80.000 de imigranți, dintre care 14.000 de minori, sunt găzduiți de structuri italiene.
Italia i-a cerut luni Uniunii Europene să ia 'măsuri semnificative' în fața fluxului neîntrerupt de imigranți prin Marea Mediterană, după ce aproximativ 6.000 dintre ei au fost salvați într-un singur weekend.
Pentru prima dată, nava de patrulare franceză Commandant Birot, trimisă în cursul săptămânii trecute pentru a consolida dispozitivul european din Mediterana, a participat sâmbătă la operațiunile de salvare a imigranților din Mediterana, salvând 219 persoane aflate în trei ambarcațiuni în dificultate.