În căutarea pepenelui perfect. Care sunt soiurile care i-au impresionat pe specialiști anul acesta
Care e cel mai bun pepene din ţară? Producţia din acest an a fost analizată de specialişti în agricultură, dar şi de simpli degustători. Cu toţii au dat note şi s-au bucurat din plin de savoarea fructului vedetă al sezonului, mai ales într-o zi toridă. Cel mai celebru soi a fost, şi în acest an, pepenele fără sâmburi.
De Clara Mihociu la 19.07.2023, 18:43"Wow ce bun e. Ăsta e excelent!"
"Ăsta este altoit, e un pepene verde altoit pe carnivor să îi confere rezistenţă."
Gustul, dulceaţa şi cantitatea de apă dintr-un pepene au fost doar câteva dintre criteriile analizate. Înarmaţi cu furculiţe şi chestionare, degustătorii au testat 23 de soiuri.
"Asta e aproape la fel de bun ca ăla, ca şi dulceaţă. Da, dar ca şi culoare uitaţi ăla e mai închis. Sămânţa asta e mai matură, e mai închisă la culoare, poate şi crocant."
Degustarea a avut un scop clar: care este pepenele cel mai pe gustul românilor.
"Cum merge degustarea?"
"Merge foarte bine."
"Ce a ieșit?"
"Lusitana și Elba. Foate interesant, că putem vedea care soiuri sunt cele mai bune și să le căutam apoi pe piaţă."
"Prea mult dulce nu e bine, trebuie să simt gustul fructului aşa cum e dar dacă e dulce tare..."
Pepenele, o delicatese în zilele toride
Clara Mihociu, reporter Observator: "Ne dam seama cât de iubit este pepenele, dar și cât de delicioși sunt cei de aici, prin simplul fapt ca în mai puțin de o oră farfuriile s-au golit chiar dacă au fost reumplute de mai multe ori."
Nu au lipsit nici hibrizii pentru clienţii mai preţioşi: pepenii fără sâmburi.
Vasile Stoleru, prorector USV Iaşi: "La un pepene trebuie apreciată suculenţa, aroma, să fie crocant, să aibă fermitate. Semințele să fie cât mai puțin mature, să nu le simți când consumi. Trebuie să avem în vedere să fie proaspăt. Dacă codiţa este verde îl luăm."
Iar pentru cei mici, pepenele proaspăt a luat forma îngheţatei.
"Se potriveşte pepenele în îngheţată?"
"Foarte bine, are un aer fresh, iar în zilele cu caniculă, cum e azi, te răcoreşte foarte bine."
Datele adunate de la degustători urmează să fie analizate, iar rezultatele vor ajunge la producătorii de pepeni.