Reţete vechi de sute de ani, puse în practică la Dumbrava Sibiului. Painea tradiţională a fost frământată în covată
Deşi Paştele a trecut, preparatele specifice acestei sărbători sunt gustoase oricând. În Dumbrava Sibiului s-a întins masa, iar turiştii s-au înfruptat din bucatele tradiţionale. Mai mulţi bucătari s-au reunit în Muzeul Satului şi au pregătit bunătăţi pentru pofticioşi, după reţete vechi de sute de ani.
De Redactia Observator la 05.05.2021, 08:38Bunătăţile pregătite în perioada sărbătorilor pascale în gospodăriile din zona Sibiului nu se compara cu nimic. O spun toţi cei care au ajuns ieri în Muzeul Satului din Sibiu.
Cosmin Călinescu, purtator de cuvant Muzeul Astra Sibiu: Ne-am gândit să organizăm acest eveniment în premieră, Gusturile Paştelui, unde reconstruim, reclădim atmosfera sărbătorilor pascale din mărginimea Sibiului şi totodată din lumea fascinantă a satului românesc.
Painea tradiţională a fost frământată în covată şi coaptă în cuptor cu lemne. Reţetele vechi se transmit din generaţie în generaţie de sute de ani.
Chiar dacă se află la prima ediţie, evenimentul ''Gusturile Paştelui'' a fost unul de succes.