Antena LIVE

Curs valutar

Câți români au mers în farmacii pentru a primi iodura de potasiu. Rafila, acuzat că a creat panică și isterie

Declarația făcută de Alexandru Rafila, prin care a recomandat populaţiei sub 40 de ani să ia de la medicii de familie reţetele în baza cărora pastilele de iod se eliberează gratuit în farmacii, a încins spiritele. USR l-a acuzat pe ministrul Sănătății că seamănă panică în rândul românilor şi decredibilizează întregul sistem de sănătate. Și Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus că anunţul lui Rafila nu a fost bine argumentat şi prezentat. 

De la 09.08.2022, 15:40
WhatsApp
Câți români au mers în farmacii pentru a primit iodura de potasiu. Rafila, acuzat că a creat panică și isterie Observator

Numărul românilor care s-au prezentat în ultimele săptămâni în farmacii pentru a li se distribui iodura de potasiu este redus, potrivit news.ro.

O singură persoană a venit la farmacie în luna iulie, în judeţul Ilfov, să ridice pastilele de iod. Datele strânse până acum arată că în Capitală au fost eliberate 302 comprimate pentru 172 de pacienţi. 15 tablete au fost date în Suceava, 25 în Timiş, 10 în Galaţi, 96 în Iaşi,

Ilfov. Conform informaţiilor furnizate de conducerea DSP Ilfov la solicitarea news.ro, în luna iulie un singur om a venit la farmacie să ridice pastilele de iodură de potasiu. Oamenii pot merge la 36 de farmacii aflate în judeţ, farmacii aflate pe lista oficială a Ministerului Sănătăţii, pentru a ridica aceste pastile. Şeful DSP Ilfov, Teodor Negulescu a transmis că în în judeţul Ilfov 244.206 persoane reprezintă populaţia eligibilă pentru a primi iodură de potasiu. 

Suceava. Farmaciile aflate pe lista Ministerului  raportează o dată pe lună câte reţete pentru iodură de potasiu eliberează oamenilor.  Pe raza judeţului Suceava sunt 25 de farmacii autorizate să elibereze iodura de potasiu, pe baza prescrierii de la medicul de familie.  În luna iulie însă au fost ridicate de la aceste farmacii numai 15 tablete, conform datelor furnizate news.ro de şeful DSP Suceava.  

Pe acelaşi subiect

Timişoara. În judeţul Timiş din luna iulie până acum au fost ridicate de la farmacie numai 25 de comprimate de iodură de potasiu, conform datelor furnizate de DSP Timiş. 

Galaţi. În judeţul Galaţi raportarea farmaciilor pentru luna iulie arată că 6 persoane au luat reţetele pentru 10 tablete de iodură de potasiu. 3 farmacii din cele 42 aflate pe lista oficială a Ministerului Sănătăţii au eliberat aceste medicamente, conform datelor transmise de conducerea DSP Galaţi.  

Iaşi. În judeţul Iaşi, în luna iulie, au fost eliberate numai 96 de tablete de iodură de potasiu pentru 38 de persoane, arată datele furnizate de şeful DSP Iaşi. 

În Capitală există cele mai multe farmacii de unde oamenii pot ridica pe baza reţetei medicale pastilele de iodură de potasiu. Datele raportate până acum de farmaciile aflate pe lista Ministerului Sănătăţii arată că au fost distribuite 302 comprimate pentru 172 de pacienţi. Lista cu farmaciile care distribuie gratuit tabletele poate fi consultată AICI

"Conform art 10 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr.1648/21.06.2022 privind modalitatea de distribuire a medicamentului iodură de potasiu 65mg comprimate către populaţie În primele 7 zile lucrătoare ale fiecărei luni farmaciile comunitare din lista prevăzută la art 1. trimit către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti în raza căreia se află o situaţie care va cuprinde numărul de persoane cărora le-au fost eliberate în baza prescripţiei medicale comprimate de iodură de potasiu 65 mg, precum şi numărul de comprimate eliberate, conform modelului prevăzut în Anexa nr 5. 

Distribuirea medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate în farmacii comunitare s-a realizat începând cu data de 29.06.2022 prin intermediul distribuitorilor de medicamente , fiind recepţionat în farmacii spre eliberare începând cu luna iulie 2022. Astfel, luna august 2022 este prima lună în care se realizează centralizarea datelor privind eliberarea medicamentului către pacienţi, ultima zi de raportare a farmaciilor fiind 09.08.2022. 

Datele centralizate până la acest moment ne arată eliberarea prin intermediul farmaciilor comunitare de pe raza Municipiului Bucureşti a 302 comprimate pentru 172 de pacienţi", au transmis într-un răspuns scris pentru News.ro reprezentanţii DSP Bucureşti.  

USR: Rafila induce panică generală şi decredibilizează sistemul de sănătate din România

USR a acuzat că ministrul Alexandru Rafila seamănă panică în rândul românilor şi decredibilizează întregul sistem de sănătate cu ultimele declaraţii iresponsabile privind pastilele de iod.  ”Aşa arată decredibilizarea sistemului de sănătate din România. Să cumperi în primăvară 30 de milioane de pastile de iod, să o dai până în vară din colţ în bară, iar într-o zi de luni să dai alertă ca «românii să se prezinte repede la medicul de familie pentru a lua reţeta». Fără discuţii prealabile cu medicii, fără campanii de informare. Bravo, domule ministru! Sper doar că oamenii nu îşi vor administra pastilele imediat după ce intră în posesia lor. La o mai bună comunicare din partea Ministerului am renunţat să mai sper”, declară deputatul USR Adrian Wiener, vicepreşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, conform sursei citate.

Deputatul USR Diana Stoica a precizat că „ministrul Rafila a ieşit cu o declaraţie foarte neinspirată, inducând panică generală. În fapt, nimic nu s-a schimbat din 23 iunie, când s-a publicat ordinul privind distribuţia comprimatelor de iodură de potasiu, dar nu prea i-a ieşit campania de comunicare şi nici procedura, din moment ce lumea nu s-a aprovizionat pentru eventualitatea prevăzută în ordin”.

„Aşa că, al doilea mare proiect al ministrului Rafila, după punerea pe circuit deschis a favipiravirului, avea nevoie de un brânci discret, care, la acest moment, pare că a fost dat din vârful casei scărilor: ne sună bunicii şi părinţii speriaţi că trebuie să ia iod urgent, ne scriu prietenii că s-a întâmplat ceva, se discută că sigur ştie ministrul ceva”, a adăugat Diana Stoica, deputat USR şi secretar al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor.

USR îi atrage atenţia ministrului Alexandru Rafila că are rolul de a asigura buna funcţionare a sistemului de sănătate şi că în niciun caz nu trebuie să îngreuneze activitatea medicilor de familie şi, implicit, viaţa bolnavilor care au nevoie de consultaţii. În acest sens, ministrul Sănătăţii trebuie să fie receptiv la avertismentele medicilor de familie, care au arătat că recomandarea privind prezentarea imediată pentru ridicarea prescripţiei cu iodură de potasiu nu va face decât să crească de la câteva zile până la câteva săptămâni timpul în care pacienţii cu probleme curente de sănătate vor obţine o consultaţie la medicul de familie, mai arată sursa menţionată.

De la ce a plecat întreg scandalul pastilelor de iod

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat luni că sistemul de distribuire către populaţie a comprimatelor cu iodură de potasiu produse în contextul războiului din Ucraina este "perfect funcţional". Alexandru Rafila a făcut apel la populaţia eligibilă să ia de la medicii de familie reţetele în baza cărora medicamentul se eliberează gratuit în farmacii.

„Distribuţia pastilelor de potasiu este perfect funcţională, îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta de până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia şi avem 2.500 de farmacii în toată ţara de unde îşi pot ridica în mod gratuit aceste pastile. Deci este un sistem perfect funcţional, este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reuşit să-l punem la punct”, a declarat, luni, Alexandru Rafila.

Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a precizat, luni, în contextul apariţiei unor materiale de presa privind centrala nuclearoelectrica Zaporojie, că sistemul de monitorizare a radioactivitatii mediului de pe teritoriul Ucrainei functioneaza normal şi nu indica depasiri peste valorile normale. Totodată, CNCAN menţionează că măsurătorile efectuate la nivel naţional confirmă valori normale ale nivelului de radiaţii.

Ulterior, Ministerul Sănătăţii a venit cu o serie de clarificări şi a precizat că „distribuirea de pastile de iodură de potasiu se face în scopul administrării la populaţia de până în 40 de ani NUMAI în caz de expunere după un incident nuclear. Este contraindicată administrarea preventivă a comprimatelor”.

Ciolacu, întrebat dacă l-a panicat anunţul lui Rafila despre pastilele de iod: Nu. Cred că nu a fost bine prezentat şi argumentat

Marcel Ciolacu susține că nu a fost panicat de anunţul lui Alexandru Rafila, despre care a fost că a fost unul de prevenţie pentru a nu se crea o aglomerare, în cazul în care se întâmplă o catastrofă în Ucraina, însă consideră că mesajul nu a fost bine argumentat şi prezentat. El i-a mai sugerat ministrului să lucreze mai bine cu echipa de comunicare de la instituţia pe care o conduce sau, dacă lucrurile nu funcţionează, să o schimbe.

”Nu. Cred că nu a fost bine prezentat şi argumentat, dar domnul Rafila a ieşit cu un anunţ de prevenţie – domnule, haide să nu creem o aglomerare, în cazul în care se întâmplă o catastrofă în Ucraina. Deci nu a fost de rea intenţie a domnului ministru. Părerea mea e că trebuie să lucreze mai bine cu echipa de comunicare pe care o are la minister sau să o schimbe, că nu e nicio ruşine când mai schimbi, când ceva nu funcţionează”, a declarat Marcel Ciolacu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

iodura de potasiu farmacie pastile de iod alexandru rafila
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024