Cetatea Apoulon din Munţii Trascău, considerată de mulţi istorici ultimul refugiu al lui Decebal
Judeţul Alba este recunoscut ca fiind încărcat de istorie. De exemplu în Munţii Trascău, pe culmea Pietrei Craivii, a existat o importantă cetate fortificată dacică. Tradiţia spune că acesta ar fi fost locul în care Decebal şi-ar fi trăit ultimele clipe de viaţă. Tot legenda spune că aceasta a fost ultima cetate dacică pe care au cucerit-o romanii. Pornind de la această scenă o trupă de reconstituire artistică a reprodus momentul.
De Redactia Observator la 25.10.2020, 15:22- Cetatea Apoulon din Munţii Trascău, încărcată de istorie
- Istoricii cred că era un centru socio-economic important
La nord de actualul municipiu Alba Iulia, pe culmea Pietrei Craivii, se afla în vremuri demult trecute o importantă fortăreaţă dacică. Amplasată pe o creastă abruptă, la peste o mie de metri altitudine şi înconjurată de ziduri, cetatea Apoulon a fost un centru important al lumii dacice, iar legenda spune că a fost ultima cetate dacică pe care au cucerit-o romanii. În acest context, trupa de reconstituire artistică a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia pune în scenă această ultimă bătălie.
Marcel Popescu, actor trupa Garda Apullum: Ne aflăm sub zidurile cetăţii de la Apoulon şi ne jucăm acum ultima şansă pentru a scăpa de încercuirea romană.
Locul este încărcat de istorie şi este strâns legat de ultimele clipe de viaţă ale regelui Decebal.
Ciprian Dobra, Muzeul Principia, Alba Iulia: Tradiţia spune că el s-ar fi îndreptat dinspre Sarmizegetusa înspre Apoulon în momentul în care Dacia a fost cucerită de romani şi cel mai probabil prin zona aceasta pe undeva a fost prins de trupele conduse de Tiberius Claudius Maximus.
Liviu Zgârciu, istoric: Legenda spune că Decebal, încercând să scape de urmăritorii romani ar fi fost prins în această zonă de către Tiberius Maximus, iar pentru a nu fi luat prizonier a preferat să se sinucidă. Capul şi mâna dreaptă i-au fost tăiate, iar trupul se zice că ar fi fost înmormântat pe aici pe undeva.
Totuşi, trupul lui Decebal nu a fost niciodată găsit, de aceea istoricii nu s-au pus de acord în privinţa locului unde regele dac a murit.
Apoulon a fost o cetate fortificată remarcată nu doar pentru calităţile sale defensive. Istoricii spun că era un centru socio-economic important. Prima menţiunine a cetăţii Apoulon este în Geografia lui Ptolemeu, lucrare care datează din secolul al doilea după Hristos.