Mărțișorul, nelipsit de 1 martie
Este ultima zi de iarnă, iar de mâine, oficial, intrăm în anotimpul renaşterii. Şi cine e vestitorul primăvarerii? Mărţişorul, bineînţeles. Însă nici el nu mai e ce a fost odată. Pe lângă tradiţionalul fir împletit în alb şi roşu, de la an la an, meşterii populari se întrec în idei cât mai igenioase pe care le pun apoi pe tarabă pentru doritori. Acolo şi-au găsit locul mărţişoarele comestibile sau parfumate.
De Redactia Observator la 29.02.2020, 14:57Este ultima zi de iarnă, iar de mâine, oficial, intrăm în anotimpul renaşterii. Şi cine e vestitorul primăvarerii? Mărţişorul, bineînţeles. Însă nici el nu mai e ce a fost odată. Pe lângă tradiţionalul fir împletit în alb şi roşu, de la an la an, meşterii populari se întrec în idei cât mai igenioase pe care le pun apoi pe tarabă pentru doritori. Acolo şi-au găsit locul mărţişoarele comestibile sau parfumate.