Patronul unui bar din Râmnicu Vâlcea s-a baricadat în local, după ce a fost prins cu zeci de clienți în interior
Patronul unui bar din Râmnicu Vâlcea s-a baricadat în local după ce a fost prins de jandarmi cu zeci de clienţi în interior. Sfidarea restricțiilor le-au adus amenzi de până la 35.000 de lei.
De Ana Maria Ghiarasim la 03.12.2020, 15:41- Patronul și clienții alături de care a sfidat restricţiile s-au ales cu sancţiuni în valoare totală de 35.000 lei.
Potrivit jandarmilor vâlceni, aparent, la terasa barului nu se afla nicio persoană, dar la o privire mai atentă, printr-o fereastră deschisă, jandarmii au observat că în spatele terasei exterioare, vizibilă trecătorilor, se afla o altă terasă închisă, în care câţiva clienţi se distrau.
La solicitarea jandarmilor de a deschide uşa barului, patronul a refuzat, ulterior retrăgându-se în bar cu clienţii şi angajaţii.
Jandarmii au negociat cu patronul la ușa barului
După o oră de negocieri, patronul a lăsat jandarmii să intre în local, unde s-a procedat la legitimarea celor prezenţi.
“Astfel, 17 persoane cu vârste cuprinse între 18-40 de ani au primit sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 32.000 lei pentru circulația persoanelor în intervalul orar 23.00-05.00, în locurile în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă, iar patronul Pub-ului a fost sancţionat contravenţional cu suma de 3000 lei pentru nerespectarea suspendării activităţii operatorilor econimici în intervalul orar 21.00-05.00”, se arată într-un comunicat remis de Jandarmeria Vâlcea.