Antena LIVE

Curs valutar

Şi-a pierdut familia din cauza sărăciei, iar acum tot sărăcia o împiedică să rămână acasă

Ramona, fata de 14 care şi-a regăsit familia trebuie să se întoarcă mâine, la asistentul maternal care o creşte. Chiar dacă părinţii şi fraţii o vor înapoi.

De la 21.04.2014, 22:12
WhatsApp
Vezi și:

 Reprezentanţii Protecţiei Copilului le-au cerut părinţilor să ridice o cameră, dacă vor să-şi ia fata definitiv, acasă. Prima care le-a întins o mână de ajutor e prima mamă de împrumut a fiicei lor. Adică asistenta maternală care a avut-o, cinci ani, în grijă.

Şi care a pierdut-o, culmea, chiar în momentul în care a decis s-o înfieze. O canapea, un birou şi alte bunătăţi. Toate au fost aduse în familia Ramonei chiar de cea care i-a fost mamă de împrumut mai bine de cinci ani. Prima asistentă maternală a văzut-o pe fata de 14 ani, la televizor.

Plânge, pentru că a avut grijă de Ramona ca de copilul ei. A fost primul asistent maternal care a luat-o în grijă. Fetiţa stătea deja de aproape un an într-un centru de plasament. Ramona avea câteva luni când a fost luată din familia naturală, împreună cu fratele său, după ce un vecin i-a reclamat pe părinţi că sunt prea săraci ca să-i poată creşte.

Băiatul s-a întors acasă, iar Ramona a rămas în grija statului. Până când la aproape doi ani a fost dată în asistenţă maternală. Femeia a îndrăgit-o atât de mult pe copilă, încât înainte s-o dea la şcoală a decis s-o înfieze.

Dar Ramonei i s-a furat şi acest drept, de-a avea părinţi adoptivi. Pe cei naturali, îi pierduse deja, din "grija" statului. Dar copilul nu s-a întors la mama care i-a dat viaţă, aşa cum a crezut asistenta maternală. A ajuns într-o altă familie, tot de asistenţi maternali. Iar acum i se refuză şi şansa de a se întoarce în familia naturală. Pe care a regăsit-o după 14 ani.

Inima tatălui fetei se rupe în două. Are o singură avere, care stă în palmele lui. E gata să-şi extindă singur casa, aşa cum i-o cer autorităţile, ca s-o ţină pe Ramona în familie. El se roagă, pentru ca oamenii cu suflet mare să-i întindă o mână de ajutor. Ramona este din nou tristă. Mâine trebuie să se despartă de fraţii săi pe care abia i-a cunoscut.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social pierdut familia sărăcie acasă
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024