Trei RĂNIŢI, printre care un copil de numai 12 ani, după ce două maşini s-au ciocnit frontal în Prahova
Trei persoane au fost rănite într-un accident produs sâmbătă după amiază pe un drum judeţean din Prahova, unde un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal de un altul. Printre victime se află şi un copil în vârstă de 12 ani.
De Redactia Observator la 10.06.2017, 16:51Trei persoane au fost rănite într-un accident produs sâmbătă după amiază pe un drum judeţean din Prahova, unde un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit frontal de un altul. Printre victime se află şi un copil în vârstă de 12 ani.
Accidentul a avut loc pe drumul judeţean 101F, în localitatea Dumbrava, unde un autoturism a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit de un altul.
În urma impactului, trei dintre cei şase ocupanţi ai celor două autovehicule au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că unul dintre răniţi, o femeie în vârstă de 54 de ani, a fost scoasă de către echipajele de descarcerare şi preluată de o ambulanţă pentru a fi dusă la spital. Alte două victime – un băiat în vârstă de 12 ani şi un bărbat de 33 de ani – au fost de asemenea transportaţi la Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean din Ploieşti.
Poliţiştii fac cercetări pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.