Europa League: Steaua Bucuresti - Chelsea Londra 1-0/ Victorie imensa in fata campioanei Europei!
Succes rasunator pentru Steaua Bucuresti care a invins cu 1-0 detinatoarea trofeului UEFA Champions League, Chelsea Londra, in prima mansa din cadrul optimilor de finala ale Europa League.
De Bogdan Chiritescu la 07.03.2013, 22:35- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Unicul gol al partidei a fost marcat de Raul Rusescu (min. 34) dintr-un penalty obtinut tot de el.
Elevii antrenati de Laurentiu Reghecampf au inceput in atac partida cu londonezii, insa fara sa-si creeze prea mari ocazii la poarta lui Cech.
In minutul 33, Ryan Bertrand l-a faultat pe Raul Rusescu in careu, cand acesta se pregatea sa reia spre poarta, iar centralul a acordat lovitura de la 11 metri. Golgheterul stelist a trimis in dreapta portarului Petr Cech, care a ghicit coltul, insa nu a avut nicio sansa sa opreasca mingea.
Golul i-a trezit pe englezi, care au ratat doua ocazii importante prin Benayound si Fernando Torres, insa rezultatul a ramas neschimbat pana la pauza.
Stelistii au mentinut ritmul impus in prima repriza, aparandu-se exact fara sa le dea sanse prea mari de gol elevilor antrenati de Rafa Benitez. Prima ocazie notabila a partii a doua a venit in minutul 61, insa Tanase a sutut din prima, mult peste poarta lui Cech.
Englezii s-au vazut in atac abia in minutul 71, atunci cand Hazaard a recuperat o minge la centru, l-a lansat pe banda dreapta pe Fernando Torres, dar centrarea acestuia a fost defectuosa, prin spatele portii lui Tatarusanu.
Chelsea a preluat initiativa in joc in ultimele minute ale partidei, insa atacurile londonezilor au fost tinute la distanta de apararea stelista. Singura ocazie mai importanta a englezilor a fost o lovitura libera de la 30 de metri, executata de David Luiz, care a trecut foarte aproape de poarta lui Tatarusanu
In prelungiri, Gardos putea dubla avantajul ros-albastrilor, insa sutul sau a fost blocat de un aparator al londonezilor.
Steaua se impune cu 1-0 in fata castigatoarei Ligii Campionilor si poate spera la o calificare in faza sferturilor de finala ale Europa League.
Au evoluat echipele:
Steaua Bucuresti: Tatarusanu - Rapa, Szukala, Chiriches, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii (Prepelita '58) - Ad. Popa, Chipciu, Tanase (Tatu '82) - Rusescu (Gardos '90+2).
Antrenor: Laurentiu Reghecampf.
Chelsea Londra: Cech - Ivanovici, David Luiz, Terry, Bertrand - Obi Mikel, Lampard - Benayoun (Mata '64), Oscar, Hazard (Marin '75) - Fernando Torres. Antrenor: Rafael Benitez.