Naţionala de fotbal a României, felicitată de Simona Halep pentru prestaţia din meciul cu Franţa (VIDEO)
Jucătoarea de tenis Simona Halep, care şi-a arătat susţinerea pentru echipa de fotbal a României şi înainte de meciul cu Franţa, a felicitat naţionala pentru prestaţia din partida de vineri seară, din deschiderea Campionatului European.
De Redactia Observator la 11.06.2016, 15:00Jucătoarea de tenis Simona Halep, care şi-a arătat susţinerea pentru echipa de fotbal a României şi înainte de meciul cu Franţa, a felicitat naţionala pentru prestaţia din partida de vineri seară, din deschiderea Campionatului European.
"Îmi pare foarte rău că au pierdut băieţii noştri. Primul meu meci de fotbal cap-coadă şi mi-a plăcut foarte mult! Felicitări România! #mecifrumos", a scris Halep pe contul său de Instagram.
Înainte de meci, Halep a postat un mesaj de susţinere pentru echipa României, iar pe contul de Facebook al circuitului WTA a apărut un video în care mai multe jucătoare de tenis îşi susţin echipele participante la Campionatul European din Franţa.
Halep îşi arată priceperea jucându-se cu o minge de fotbal, la final transmiţând mesajul "Hai România!".
Reprezentativa României a fost învinsă de selecţionata Franţei, scor 2-1 (0-0), în primul meci al Campionatului European, disputat, vineri, pe Stade de France. Golurile au fost marcate de Giroud '58 şi Payet '89 pentru Franţa, respectiv Stancu '65 (penalti).