România a pierdut dramatic în Belarus, în primul tur al grupei I valorice a zonei Europa-Africa, în Cupa Davis
Belarus a învins România cu scorul de 3-2, duminică, la Minsk, în primul tur al Grupei I valorice a zonei Europa-Africa din Cupa Davis, după ce Egor Gherasimov l-a învins în meciul decisiv pe Adrian Ungur cu 7-6 (5), 6-4, 6-4. Gherasimov s-a impus în două ore şi 17 minute.
De Redactia Observator la 05.02.2017, 17:20- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Belarus a învins România cu scorul de 3-2, duminică, la Minsk, în primul tur al Grupei I valorice a zonei Europa-Africa din Cupa Davis, după ce Egor Gherasimov l-a învins în meciul decisiv pe Adrian Ungur cu 7-6 (5), 6-4, 6-4. Gherasimov s-a impus în două ore şi 17 minute.
Adrian Ungur (32 ani), aflat pe locul 313 în lume, îl învinsese pe Gherasimov (24 ani, 341 ATP) în singurul lor meci de până acum, în 2014, cu 6-3, 6-3, în calificările turneului ATP de la Bucureşti.
Belarusul a reuşit 15 aşi, faţă de doar doi ai lui Ungur, făcând şi trei duble greşeli (doar una pentru român). Ungur a transformat doar două din cele 10 mingi de break create, iar Gherasimov a avut un procentaj mai bun (4/11).
Gherasimov a început în forţă şi a condus cu 3-0 şi 4-1 în primul set, dar Ungur a revenit spectaculos şi a restabilit egalitatea, 4-4, iar apoi a reuşit un break şi a preluat conducerea cu 6-5. Piteşteanul nu a reuşit să profite de avantajul creat şi şi-a pierdut serviciul la zero, iar meciul a ajuns în tiebreak. Ungur a avut 1-0 şi 4-3, dar a cedat apoi cu 5-7.
În setul al doilea, belarusul a câştigat contra serviciului chiar în primul ghem, iar apoi a făcut 2-0, conservându-şi avantajul până la finalul acestui act (6-4).
Ungur a început foarte bine setul al treilea, cu un ghem la zero, a avut patru minge de break pentru 3-1, dar nu a reuşit să profite de ele. La 3-3, românul şi-a pierdut serviciul la zero, iar Gherasimov s-a desprins la 5-3 apoi, câştigând cu 6-4.
Vineri, Adrian Ungur l-a învins pe Ilia Ivaşka, în patru seturi, cu 6-2, 5-7, 7-5, 6-4, în primul meci de simplu al întâlnirii. Apoi, Marius Copil a fost întrecut de Egor Gherasimov cu 6-3, 6-4, 6-4.
Sâmbătă, la dublu, Horia Tecău şi Marius Copil au fost învinşi de cuplul Max Mirnîi/Iaroslav Şila cu 7-6 (3), 6-4, 6-7 (5), 6-4.
Duminică, în penultimul meci de simplu, Marius Copil (26 ani, 129 ATP) l-a învins pe Ilia Ivaşka (22 ani, 175 ATP) în trei seturi, cu 7-5, 6-4, 6-1.
Cele două echipe s-au mai întâlnit o dată în Cupa Davis, în 2005, când România s-a impus cu 3-2 la Braşov în primul tur al Grupei Mondiale, prin punctele aduse de Andrei Pavel (două) şi Victor Hănescu, în timp ce pentru adversari au punctat Mirnîi şi perechea Volcikov/Mirnîi.
Andrei Pavel este căpitanul nejucător al echipei României, iar Vladimir Volcikov al Belarus.
Belarus va juca în turul al doilea al Grupei I cu Austria, iar România va întâlni echipa Israelului (0-3 cu Portugalia în primul tur), pe 15-17 septembrie, în meci pentru menţinerea în Grupa I valorică a zonei Europa-Africa.