Antena LIVE

Curs valutar

Prognoza meteo 24 mai - 6 iunie. Sfârșitul lunii mai, caracterizat de furtuni puternice și grindină

Luna iunie va debuta cu vreme călduroasă, dar și cu averse în majoritatea zonelor țării, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie. La începutull săptămânii, vremea va fi caldă pentru această dată, în regiunile sudice, în timp ce în rest, valorile termice se vor situa în jurul valorilor multianuale.

De la 24.05.2021, 09:58
WhatsApp
Imagine ilustrativă Shutterstock

Luni, pe parcursul zilei, cerul va avea unele înnorări, şi izolat, ploi de scurtă durată vor fi îndeosebi în zona de munte şi în dealurile subcarpatice ale Munteniei şi Olteniei. Noaptea vor fi înnorări în jumătatea de vest a țării şi se vor semnala averse însoţite de descărcări electrice şi pe arii restrânse, în rest. 

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 6 şi 16 grade. Cu totul izolat vor fi condiţii de ceaţă.   

Marţi, 25 mai, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se vor semnala averse, ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi, pe alocuri, grindină, în zonele de deal și de munte și local în restul teritoriului.

Vântul va avea intensificări, local şi temporar, în toate regiunile, mai ales în cursul zilei, cu viteze mai mari în vestul ţării, precum şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 18 şi 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade. 

Miercuri, în Transilvania, Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, iar noaptea, în sudul Banatului, vor fi perioade cu instabilitate accentuată ce se va manifesta prin, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi, izolat, grindină. Vântul va sufla în general moderat, cu unele intensificări la munte.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 28 de grade, iar cele minime se vor situa între 9 şi 16 grade. Dimineaţa şi noaptea, cu totul izolat se va semnala ceaţă.   

Banat

În perioada 24 - 30 mai, zilele sunt caracterizate de o vreme caldă sau apropiată de normalul termic al ultimei decade a lunii mai (cu temperaturi maxime de 24...27 de grade, în medie) vor alterna cu perioade răcoroase, când la amiază valorile vor fi de 18...22 de grade; se vor înregistra minime termice de 10...13 grade, mai scăzute în ultimele nopţi din luna mai. Cea de-a doua săptămână va debuta cu un regim termic uşor sub cel climatologic specific, cu valori diurne, mediat regional, de 20...23 de grade, ulterior fiind estimată o încălzire a vremii.

Din noaptea de 25/26 mai şi până în 30 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi local se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi în intervalul 1-3 iunie.

Crișana

Până spre finalul ultimei săptămâni din mai, vor fi alternanţe între zile calde sau caracterizate de o vreme apropiată de normal (cu medii ale temperaturilor maxime de 24...27 de grade) cu perioade răcoroase, când la amiază se vor înregistra valori de 18...21 de grade; minimele termice se vor situa între 11 şi 14 grade. Vremea uşor mai rece decât normal se va menţine în intervalul 30 mai - 2 iunie, cu valori diurne, mediat regional, de 20...22 de grade şi nocturne de 8...11 grade, ulterior fiind de aşteptat o încălzire treptată.

În intervalul 28-30 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii relativ extinse şi local se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi între 1 şi 3 iunie.

Transilvania

În ultima săptămână a lunii mai, vor fi alternanţe între zile calde sau caracterizate de o vreme apropiată de normal (cu medii ale temperaturilor maxime de 22...26 de grade) cu perioade răcoroase, când la amiază se vor înregistra valori de 19...22 de grade; minimele termice se vor situa între 7 şi 13 grade. Vremea în general mai rece decât normal se va menţine în intervalul 29 mai - 2 iunie, cu valori diurne, mediat regional, de 18...20 de grade şi nocturne de 6...10 grade, ulterior fiind de aşteptat o încălzire treptată.

În intervalul 25-28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii relativ extinse şi local se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi între 31 mai şi 3 iunie.

Maramureș

În prima săptămână a intervalului de prognoză, zilele caracterizate de o vreme caldă sau apropiată de normalul termic al ultimei decade a lunii mai (cu temperaturi maxime de 23...26 de grade, în medie) vor alterna cu perioade răcoroase, când la amiază vor fi valori medii de 18...21 de grade; se vor înregistra minime termice de 9...11 grade, mai scăzute în ultimele nopţi ale lunii mai. Cea de-a doua săptămână va debuta cu un regim termic uşor sub cel climatologic specific, cu valori diurne, mediat regional, de 20...21 de grade, ulterior fiind estimată o încălzire a vremii.

În ziua de 25 mai, dar şi după data de 28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii relativ extinse, iar local ploile vor fi mai însemnate cantitativ. 

Moldova

În prima parte a intervalului, deşi cu uşoare variaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor situa în jurul celor normale sau chiar peste cele climatologic specifice (cu maxime de 22...25 de grade şi minime de 11...15 grade). Între 28 mai şi 1 iunie, vremea va fi în general răcoroasă, mai ales în nordul regiunii, astfel că, mediat regional, la amiază vor fi temperaturi de 18...22 de grade, iar noaptea 7...11 grade. Ulterior, estimările indică o încălzire a vremii, spre un regim termic apropiat de cel obişnuit.

În intervalul 26-28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi pe alocuri se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi între 31 mai şi 3 iunie.

Dobrogea

În perioada 25-27 mai, vremea va fi răcoroasă pe litoral şi în deltă (unde vor fi în medie 18...20 grade), dar relativ caldă în partea continentală, cu valori la amiază de 24...27 de grade.

Ulterior, la nivelul întregii regiunii, regimul termic va fi apropiat de cel climatologic specific, respectiv maxime de 22...24 de grade şi minime de 12...15 grade, iar o încălzire a vremii este estimată din data de 3 iunie. În primele zile ale intervalului de referinţă, regimul pluviometric va fi deficitar, cu ploi în

general slabe doar pe spaţii mici. În jurul datei de 28 mai fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse, ulterior probabilitatea pentru ploi locale fiind în creştere şi în perioada 1-3 iunie. 

Muntenia

Intervalul va debuta cu o vreme caldă, cu maxime termice de 25...29 de grade şi minime de 11...15 grade. După data de 28 mai, răcorirea vremii va determina înregistrarea unor temperaturi în jurul celor normale (la amiază 22...25 de grade), dar în unele zile chiar sub cele specifice perioadei din an (mediat regional maxime de 19...22 de grade şi minime de 8...12 grade). O încălzire a vremii este estimată din nou după data de 3 iunie.

Între 26 şi 28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii relativ extinse şi se pot înregistra şi cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi în intervalul 1 - 3 iunie.

Oltenia

Vremea caldă va caracteriza primele zile ale intervalului de referinţă, când media temperaturilor maxime va fi de 26...29 de grade, iar a minimelor de 13...17 grade. Din data de 27 mai, răcorirea vremii va determina înregistrarea unor temperaturi în jurul celor normale (la amiază 23...25 de grade), dar în unele zile chiar sub cele specifice perioadei din an (mediat regional maxime de 19...22 de grade şi minime de 9...12 grade). O încălzire a vremii este estimată din nou după data de 3 iunie.

Între 26 şi 28 mai, vor fi perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi se pot înregistra pe alocuri cantităţi de apă mai însemnate. Proabilitatea de ploaie va fi ridicată şi în intervalul 31 mai - 2 iunie.

Vremea la munte

În prima parte a intervalului, deşi cu uşoare variaţii de la o zi la alta, valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale sau chiar uşor peste cele climatologic specifice (maxime de 14...20 de grade şi minime de 4...9 grade, cu valori mai scăzute la altitudini mari). Între 28 mai şi 2 iunie, vremea va fi răcoroasă, astfel că la amiază vor fi temperaturi de 10...15 grade, iar noaptea 2...6 grade. Ulterior, estimările indică o încălzire a vremii, spre un regim termic din nou apropiat de cel mediu multianual.

Din data de 25 mai, vremea va fi în general instabilă, cu perioade în care fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice se vor semnala pe arii extinse şi local se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate (în special în intervalele 26-28 mai şi 31 mai-2 iunie).

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

vreme romania cod galben prognoza doua saptamani grindina anm
Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024