Observator » Alex Prunean
Alex Prunean

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. Timpul a trecut fără să îmi dau seama și am ajuns unul dintre cei vechi. Am filmat, am scris, am editat, montat și transmis în direct. Și sunt convins în continuare că biroul meu e pe teren. De ce am ales să fiu jurnalist? Cred că jurnalismul m-a ales pe mine, dar îmi plac dreptatea, adevărul și nu îmi plac oamenii care nu se țin de cuvânt. Pentru că, pentru mine, cuvântul e mai important decât orice.

1260 voturi
1634 articole
Oraşul care vinde maşini de la 50 de lei. Primăria le-a ridicat de pe străzi şi nu le-a revendicat nimeni
Evenimente

Video Oraşul care vinde maşini de la 50 de lei. Primăria le-a ridicat de pe străzi şi nu le-a revendicat nimeni

Oraşul care vinde maşini de la 50 de lei. Primăria le-a ridicat de pe străzi şi nu le-a revendicat nimeni

Gunoiul unora, comoara altora sau, mai bine zis, Raiul pasionaţilor de maşini. Se întâmplă la Cluj, acolo unde...

pe 04.09.2024 la 18:16
Poliţiştii rutieri au început să aplice noul sistem de amenzi. Primul ghinionist, un şofer din Cluj
Evenimente

Video Poliţiştii rutieri au început să aplice noul sistem de amenzi. Primul ghinionist, un şofer din Cluj

Poliţiştii rutieri au început să aplice noul sistem de amenzi. Primul ghinionist, un şofer din Cluj

Tehnologizarea a ajuns, în sfârşit, şi în structurile Poliţiei. Poliţiştii au lăsat pixul şi carneţelul...

pe 04.09.2024 la 14:02
O nouă metodă de înşelătorie apărută într-un supermarket din Cluj. Hoţii au fost puşi pe fugă de paznici
Evenimente

Video O nouă metodă de înşelătorie apărută într-un supermarket din Cluj. Hoţii au fost puşi pe fugă de paznici

O nouă metodă de înşelătorie apărută într-un supermarket din Cluj. Hoţii au fost puşi pe fugă de paznici

Scandal într-un hipermarket din Cluj. Doi cerşetori, care se prefăceau că sunt surdo-muţi, au încercat să fure...

pe 01.09.2024 la 13:36
Fostul preot Visarion Alexa, condamnat pentru agresiune sexuală. Bărbatul este acuzat de hărţuire de nouă femei
Evenimente

Video Fostul preot Visarion Alexa, condamnat pentru agresiune sexuală. Bărbatul este acuzat de hărţuire de nouă femei

Fostul preot Visarion Alexa, condamnat pentru agresiune sexuală. Bărbatul este acuzat de hărţuire de nouă femei

Visarion Alexa , fostul preot al Bisericii "Pogorârea Sfântului Duh" din Capitală, a fost condamnat...

pe 01.09.2024 la 13:06
Două autobuze din Cluj-Napoca devin opere de artă pe roţi. Zece echipe de tineri talentaţi se întrec într-un concurs de graffiti
Evenimente

Video Două autobuze din Cluj-Napoca devin opere de artă pe roţi. Zece echipe de tineri talentaţi se întrec într-un concurs de graffiti

Două autobuze din Cluj-Napoca devin opere de artă pe roţi. Zece echipe de tineri talentaţi se întrec într-un concurs de graffiti

Artă în mişcare. Două autobuze din Cluj-Napoca vor deveni lucrări murale pe roţi. Mijloacele de transport în...

pe 30.08.2024 la 21:38
Maşina unei familii, la un pas să fie spulberată de un autocar intrat pe contrasens. Imagini de infarct pe un drum din Cluj
Evenimente

Video Maşina unei familii, la un pas să fie spulberată de un autocar intrat pe contrasens. Imagini de infarct pe un drum din Cluj

Maşina unei familii, la un pas să fie spulberată de un autocar intrat pe contrasens. Imagini de infarct pe un drum din Cluj

O familie din Cluj a scăpat ca prin urechile acului de o tragedie. Un şofer de autocar de 61 de ani a pierdut controlul...

pe 29.08.2024 la 14:29
A încercat să urce din mers în trenul care tocmai pornise din Gara Cluj, dar a alunecat şi a fost prins sub roţi. Sfârşit tragic pentru un bărbat de 46 de ani
Evenimente

Video A încercat să urce din mers în trenul care tocmai pornise din Gara Cluj, dar a alunecat şi a fost prins sub roţi. Sfârşit tragic pentru un bărbat de 46 de ani

A încercat să urce din mers în trenul care tocmai pornise din Gara Cluj, dar a alunecat şi a fost prins sub roţi. Sfârşit tragic pentru un bărbat de 46 de ani

A alergat spre propria sa moarte fără să ştie. Un bărbat de 46 de ani a avut parte de un sfârşit tragic, după ce a...

pe 28.08.2024 la 21:28
Telefoanele ar trebui interzise total copiilor sub 11 ani. Părinţii nu ştiu cum să abordeze tema: "Nu poţi să-i interzici şi să fie batjocorit apoi"
Evenimente

Video Telefoanele ar trebui interzise total copiilor sub 11 ani. Părinţii nu ştiu cum să abordeze tema: "Nu poţi să-i interzici şi să fie batjocorit apoi"

Telefoanele ar trebui interzise total copiilor sub 11 ani. Părinţii nu ştiu cum să abordeze tema: "Nu poţi să-i interzici şi să fie batjocorit apoi"

Interzis copiilor sub 11 ani. Asta ar trebui să scrie pe telefoanele mobile, conform unui studiu britanic. Cei mici riscă să...

pe 28.08.2024 la 20:45
Clujul, lovit de vijelii care au luat pe sus maşinile. "A intrat apă până la bancheta din spate"
Vremea

Video Clujul, lovit de vijelii care au luat pe sus maşinile. "A intrat apă până la bancheta din spate"

Clujul, lovit de vijelii care au luat pe sus maşinile. "A intrat apă până la bancheta din spate"

Furtuni violente au topit, aseară, cel mai lung val de caniculă de anul acesta: 20 de zile la rând. Vijelii ca un taifun...

pe 28.08.2024 la 19:13
Bărbat găsit mort în maşină, în parcarea unui magazin din Cluj
Evenimente

Bărbat găsit mort în maşină, în parcarea unui magazin din Cluj

Bărbat găsit mort în maşină, în parcarea unui magazin din Cluj

Decoperire şocantă în parcarea magazinului Dedeman din Cluj. Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină.

pe 27.08.2024 la 21:08
Reţelele de socializare ne plictisesc mai tare decât ne relaxează: "De cele mai multe ori, mă uit afara, la nori, ori la soare, ori la natură"
Sănătate

Video Reţelele de socializare ne plictisesc mai tare decât ne relaxează: "De cele mai multe ori, mă uit afara, la nori, ori la soare, ori la natură"

Reţelele de socializare ne plictisesc mai tare decât ne relaxează: "De cele mai multe ori, mă uit afara, la nori, ori la soare, ori la natură"

Plictiseala, boală grea. Este o stare care ne provoacă să consumăm din ce în ce mai mult content online din dorinţa de...

pe 27.08.2024 la 17:22
Cu cât timp înainte de o călătorie ar trebui să ne cumpărăm biletul de avion. Preţul diferă în funcţie de anotimp
Ştiri economice

Video Cu cât timp înainte de o călătorie ar trebui să ne cumpărăm biletul de avion. Preţul diferă în funcţie de anotimp

Cu cât timp înainte de o călătorie ar trebui să ne cumpărăm biletul de avion. Preţul diferă în funcţie de anotimp

Avionul devine mijlocul de transport preferat în vacanţă . Trei sferturi dintre clienţii agenţiilor de turism cer...

pe 26.08.2024 la 21:14
Un tren care a plecat din Cluj a deraiat în Budapesta. Presa din Ungaria a criticat condiţiile în care erau transportaţi pasagerii
Evenimente

Video Un tren care a plecat din Cluj a deraiat în Budapesta. Presa din Ungaria a criticat condiţiile în care erau transportaţi pasagerii

Un tren care a plecat din Cluj a deraiat în Budapesta. Presa din Ungaria a criticat condiţiile în care erau transportaţi pasagerii

Un tren InterCity care a plecat din Cluj-Napoca a deraiat la intrarea în Budapesta. Cinci vagoane au sărit de pe...

pe 26.08.2024 la 19:40
Un tren Cluj-Budapesta a deraiat în apropierea gării Keleti din capitala Ungariei. Peste 100 de călători se aflau în vagoane
Evenimente

Video Un tren Cluj-Budapesta a deraiat în apropierea gării Keleti din capitala Ungariei. Peste 100 de călători se aflau în vagoane

Un tren Cluj-Budapesta a deraiat în apropierea gării Keleti din capitala Ungariei. Peste 100 de călători se aflau în vagoane

Cinci vagoane ale unui tren InterCity care circula pe ruta Cluj-Napoca - Budapesta au deraiat seara trecută, în apropierea...

pe 26.08.2024 la 13:29
Metroul din Cluj-Napoca bate pasul pe loc. Finanțarea prin PNRR a fost oprită, pe șantier sunt trei utilaje și un singur muncitor
Evenimente

Video Metroul din Cluj-Napoca bate pasul pe loc. Finanțarea prin PNRR a fost oprită, pe șantier sunt trei utilaje și un singur muncitor

Metroul din Cluj-Napoca bate pasul pe loc. Finanțarea prin PNRR a fost oprită, pe șantier sunt trei utilaje și un singur muncitor

Metroul din Cluj-Napoca riscă să rămână doar pe hârtie. Finanţarea prin PNRR a fost oprită - Ministrul...

pe 23.08.2024 la 22:39
Beneficiile plantelor carnivore. De ce e bine să ai o astfel de plantă în casă, precum spectaculoasa "Capcana lui Venus"
Inedit

Video Beneficiile plantelor carnivore. De ce e bine să ai o astfel de plantă în casă, precum spectaculoasa "Capcana lui Venus"

Beneficiile plantelor carnivore. De ce e bine să ai o astfel de plantă în casă, precum spectaculoasa "Capcana lui Venus"

Natura este cu atât mai spectaculoasă atunci când înţelegem şi cum funcţionează. Cum este cazul plantelor...

pe 23.08.2024 la 17:43
Panouri de avertizare pe Transfăgărăşan pentru turiștii care hrănesc urșii. Ce amenzi riscă cei care ignoră avertismentele autorităților 

Turiştii care hrănesc urşii de pe Transfăgărăşan vor fi atenţionaţi cu ajutorul unor panouri de avertizare că acest lucru...

pe 23.08.2024 la 08:37
Topul celor mai liniştite cartiere din România. Unde e bine să te muţi dacă nu vrei să fii deranjat de vecini
Evenimente

Video Topul celor mai liniştite cartiere din România. Unde e bine să te muţi dacă nu vrei să fii deranjat de vecini

Topul celor mai liniştite cartiere din România. Unde e bine să te muţi dacă nu vrei să fii deranjat de vecini

Peste 50% dintre români sunt deranjaţi de zgomotul din zona în care locuiesc, conform unui studiu realizat online.

pe 21.08.2024 la 07:47
Reacţia Danielei, întoarsă în ţară după 20 de ani în SUA. Locul pe care l-a redescoperit: "Nu era deschis când eram studentă"
Travel

Video Reacţia Danielei, întoarsă în ţară după 20 de ani în SUA. Locul pe care l-a redescoperit: "Nu era deschis când eram studentă"

Reacţia Danielei, întoarsă în ţară după 20 de ani în SUA. Locul pe care l-a redescoperit: "Nu era deschis când eram studentă"

Al doilea cel mai înalt turn de biserică din România şi-a deschis porţile pentru vizitatori. Este vorba despre...

pe 20.08.2024 la 18:10
Atenţionare de călătorie pentru Ungaria. Pe timp de zi, camioanele nu pot tranzita ţara
Evenimente

Atenţionare de călătorie pentru Ungaria. Pe timp de zi, camioanele nu pot tranzita ţara

Atenţionare de călătorie pentru Ungaria. Pe timp de zi, camioanele nu pot tranzita ţara

Restricţii de călătorie în Ungaria, pentru transportatorii de marfă. Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că vecinii...

pe 19.08.2024 la 08:13
Pelerinaj Nicula 2024. "4 zile, de la 4 dimineaţa până 11 seara, eşti în conexiune directă. Îţi alimentezi inima încă un an"
Evenimente

Video Pelerinaj Nicula 2024. "4 zile, de la 4 dimineaţa până 11 seara, eşti în conexiune directă. Îţi alimentezi inima încă un an"

Pelerinaj Nicula 2024. "4 zile, de la 4 dimineaţa până 11 seara, eşti în conexiune directă. Îţi alimentezi inima încă un an"

"Adormirea Maicii Domnului" a fost o sărbătoare încărcată de speranţă şi rugăciune pentru miile de...

pe 15.08.2024 la 19:44
Pelerinaj Nicula 2024. Ana s-a întors la Nicula după 25 de ani: "Chiar dacă simţi durere în fiecare celulă a tălpilor, bucuria pe care o simţi te face să revii"
Evenimente

Video Pelerinaj Nicula 2024. Ana s-a întors la Nicula după 25 de ani: "Chiar dacă simţi durere în fiecare celulă a tălpilor, bucuria pe care o simţi te face să revii"

Pelerinaj Nicula 2024. Ana s-a întors la Nicula după 25 de ani: "Chiar dacă simţi durere în fiecare celulă a tălpilor, bucuria pe care o simţi te face să revii"

Zeci de mii de credincioşi au luat drumul mănăstirii Nicula , în cel mai mare pelerinaj de Sfânta Maria din...

pe 14.08.2024 la 19:53
Cătălin locuieşte în Londra, dar şi-a programat concendiul pentru a nu rata pelerinajul de la  Mănăstirea Nicula: "Aici găsim o linişte sufletească"
Evenimente

Video Cătălin locuieşte în Londra, dar şi-a programat concendiul pentru a nu rata pelerinajul de la Mănăstirea Nicula: "Aici găsim o linişte sufletească"

Cătălin locuieşte în Londra, dar şi-a programat concendiul pentru a nu rata pelerinajul de la Mănăstirea Nicula: "Aici găsim o linişte sufletească"

A început cel mai mare pelerinaj din Ardeal. Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi, în aceste zile, la Mănăstirea...

pe 13.08.2024 la 17:45
SURSE: plicul pe care Guess Who îl avea la Untold ar fi conţinut cocaină. Artistul, la al doilea scandal cu droguri
Evenimente

Video SURSE: plicul pe care Guess Who îl avea la Untold ar fi conţinut cocaină. Artistul, la al doilea scandal cu droguri

SURSE: plicul pe care Guess Who îl avea la Untold ar fi conţinut cocaină. Artistul, la al doilea scandal cu droguri

Unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi de la noi, Guess Who, a fost prins de poliţişti, aseară, la Untold, cu un plic suspect,...

pe 09.08.2024 la 20:05
Luptător de kickbox, înjunghiat într-o sală de sport din Timişoara din cauza unei glume de pe TikTok. Momentul a fost filmat
Evenimente

Video Luptător de kickbox, înjunghiat într-o sală de sport din Timişoara din cauza unei glume de pe TikTok. Momentul a fost filmat

Luptător de kickbox, înjunghiat într-o sală de sport din Timişoara din cauza unei glume de pe TikTok. Momentul a fost filmat

Atac sângeros într-o sală de fitness din Timişoara. Un luptător de kickboxing a fost bătut şi înjunghiat de...

pe 09.08.2024 la 14:18
Nicu Covaci, înmormântat în cadrul unei ceremonii discrete, cu porţile închise. Cine i-a fost alături pe ultimul drum fondatorului trupei Phoenix
Evenimente

Video Nicu Covaci, înmormântat în cadrul unei ceremonii discrete, cu porţile închise. Cine i-a fost alături pe ultimul drum fondatorului trupei Phoenix

Nicu Covaci, înmormântat în cadrul unei ceremonii discrete, cu porţile închise. Cine i-a fost alături pe ultimul drum fondatorului trupei Phoenix

Mii de oameni i-au adus şi astăzi omagii fondatorului Phoenix, Nicu Covac i. A fost ultima zi în care fanii şi-au putut...

pe 07.08.2024 la 20:45
Ultima reuniune "pusă" la cale de Nicu Covaci. Țăndărică și Baniciu, în lacrimi: "Am așa o senzație foarte ciudată, parcă ar fi aici, știi?"
Evenimente

Video Ultima reuniune "pusă" la cale de Nicu Covaci. Țăndărică și Baniciu, în lacrimi: "Am așa o senzație foarte ciudată, parcă ar fi aici, știi?"

Ultima reuniune "pusă" la cale de Nicu Covaci. Țăndărică și Baniciu, în lacrimi: "Am așa o senzație foarte ciudată, parcă ar fi aici, știi?"

Nicu Covaci se retrage discret din scenă. Au venit azi să îşi ia rămas-bun colegi de trupă, colegi de bancă din...

pe 06.08.2024 la 20:06
"Fie să renască numai cel ce har". Versurile Phoenix care au scris istorie, inscripţionate pe sicriul lui Nicu Covaci
Evenimente

Video "Fie să renască numai cel ce har". Versurile Phoenix care au scris istorie, inscripţionate pe sicriul lui Nicu Covaci

"Fie să renască numai cel ce har". Versurile Phoenix care au scris istorie, inscripţionate pe sicriul lui Nicu Covaci

Sicriul lui Nicu Covaci a fost depus în această dimineaţă la Filarmonica din Timişoara, acolo unde fanii formaţiei...

pe 06.08.2024 la 13:33
El este jandarmul care a murit într-un cumplit accident în Cluj. Adrian urma să se căsătorească anul viitor
Evenimente

Foto El este jandarmul care a murit într-un cumplit accident în Cluj. Adrian urma să se căsătorească anul viitor

El este jandarmul care a murit într-un cumplit accident în Cluj. Adrian urma să se căsătorească anul viitor

Doar 25 de ani și multe planuri de viitor. Toate s-au spulberat într-o clipă fatală pentru Adrian, jandarmul care și-a...

pe 06.08.2024 la 12:52
Un jandarm de 25 de ani din Cluj a murit, după ce motocicleta pe care se afla a fost lovită în plin de o mașină
Evenimente

Video Un jandarm de 25 de ani din Cluj a murit, după ce motocicleta pe care se afla a fost lovită în plin de o mașină

Un jandarm de 25 de ani din Cluj a murit, după ce motocicleta pe care se afla a fost lovită în plin de o mașină

Tragedie pe centura oraşului Gherla! Un jandarm de 25 de ani a fost ucis într-un accident cumplit cu motorul.

pe 06.08.2024 la 07:25
Covaci ne-a lăsat, la ultima apariție pe scenă, o vorbă cât un testament: "Oameni buni, găsiți-vă șira spinării. Noi am fost toată viața haiduci"
Evenimente

Video Covaci ne-a lăsat, la ultima apariție pe scenă, o vorbă cât un testament: "Oameni buni, găsiți-vă șira spinării. Noi am fost toată viața haiduci"

Covaci ne-a lăsat, la ultima apariție pe scenă, o vorbă cât un testament: "Oameni buni, găsiți-vă șira spinării. Noi am fost toată viața haiduci"

O viaţă ca un film şi un repertoriu ca un testament. Nicu Covaci va rămâne omul care trăit în acord cu...

pe 05.08.2024 la 21:16
"I-a pus mai mulţi cai". Prima ipoteză în cazul morţii celor doi tineri poliţişti din Maramureş. Filmul accidentului nimicitor
Evenimente

Video "I-a pus mai mulţi cai". Prima ipoteză în cazul morţii celor doi tineri poliţişti din Maramureş. Filmul accidentului nimicitor

"I-a pus mai mulţi cai". Prima ipoteză în cazul morţii celor doi tineri poliţişti din Maramureş. Filmul accidentului nimicitor

Accident nimicitor pe o şosea din Maramureş. Doi poliţişti, de 25 şi 28 de ani, şi-au găsit sfârșitul după ce...

pe 03.08.2024 la 19:16
Ce l-ar fi înfuriat pe livratorul bătăuş din Cluj-Napoca. Deşi filmaţi de alţi şoferi, scandalagiii nu au fost încă identificaţi
Evenimente

Video Ce l-ar fi înfuriat pe livratorul bătăuş din Cluj-Napoca. Deşi filmaţi de alţi şoferi, scandalagiii nu au fost încă identificaţi

Ce l-ar fi înfuriat pe livratorul bătăuş din Cluj-Napoca. Deşi filmaţi de alţi şoferi, scandalagiii nu au fost încă identificaţi

Traficul din Cluj-Napoca s-a transformat într-un adevărat ring de box. Protagoniştii sunt un livrator de...

pe 29.07.2024 la 14:27
Umăr la umăr, Andrei şi Andrei Theodor s-au întrecut înot pe lacul Tarniţa: cine a ieşit învingător. "Am abordat o tactică total nouă"
Evenimente

Video Umăr la umăr, Andrei şi Andrei Theodor s-au întrecut înot pe lacul Tarniţa: cine a ieşit învingător. "Am abordat o tactică total nouă"

Umăr la umăr, Andrei şi Andrei Theodor s-au întrecut înot pe lacul Tarniţa: cine a ieşit învingător. "Am abordat o tactică total nouă"

Cei mai tenace şi rezistenţi înotători şi-au încercat puterile pe Lacul Tarniţa . Copii şi bunici au pornit...

pe 28.07.2024 la 21:00
Primarul din Sânmihaiu de Câmpie, reţinut pentru turism electoral. Le-ar fi făcut domicilii fictive persoanelor defavorizate şi le-ar fi dat 700 de lei pentru vot
Alegeri locale 2024

Acuzaţii de corupţie şi fals la primărie, într-o localitate din Bistriţa-Năsăud. Primarul, adjunctul său, secretarul...

pe 26.07.2024 la 13:24
Electric Castle 2024. Ultima noapte de distracție la Bonțida s-a încheiat pe ritmurile melodiilor lui Sean Paul
Entertainment

Video Electric Castle 2024. Ultima noapte de distracție la Bonțida s-a încheiat pe ritmurile melodiilor lui Sean Paul

Electric Castle 2024. Ultima noapte de distracție la Bonțida s-a încheiat pe ritmurile melodiilor lui Sean Paul

Electric Castle 2024. A fost ultima zi de distracţie la Bonţida, unde 70.000 de petrecăreţi s-au distrat la Electric Castle...

pe 22.07.2024 la 07:38
Electric Castle 2024. Renumele festivalului a trecut oceanul: "Eu sunt din Argentina, ea este din SUA. Iubesc lumea, mâncarea, muzica"
Evenimente

Video Electric Castle 2024. Renumele festivalului a trecut oceanul: "Eu sunt din Argentina, ea este din SUA. Iubesc lumea, mâncarea, muzica"

Electric Castle 2024. Renumele festivalului a trecut oceanul: "Eu sunt din Argentina, ea este din SUA. Iubesc lumea, mâncarea, muzica"

Electric Castle 2024. A fost încă o noapte albă la Bonţida, cea de-a patra de distracţie la Electric Castle ....

pe 21.07.2024 la 07:53
Legendarul Shaquille O'Neal a făcut show pe scena de la Electric Castle. "Românilor, vă iubesc!"
Entertainment

Video Legendarul Shaquille O'Neal a făcut show pe scena de la Electric Castle. "Românilor, vă iubesc!"

Legendarul Shaquille O'Neal a făcut show pe scena de la Electric Castle. "Românilor, vă iubesc!"

Electric Castle 2024. La Bonţida, în Cluj, muzica răsună pentru a patra noapte. Electric Castle a adunat zeci de mii de...

pe 20.07.2024 la 21:20
Turistă din Franţa, impresionată de atmosfera de la Electric Castle. Peste 60.000 de petrecăreţi au cântat şi au dansat până în zori, în cea de-a treia noapte
Evenimente

Video Turistă din Franţa, impresionată de atmosfera de la Electric Castle. Peste 60.000 de petrecăreţi au cântat şi au dansat până în zori, în cea de-a treia noapte

Turistă din Franţa, impresionată de atmosfera de la Electric Castle. Peste 60.000 de petrecăreţi au cântat şi au dansat până în zori, în cea de-a treia noapte

A treia noapte de distracţie la Electric Castle a adus, pe domeniile Banffy şi cei mai mulţi oameni din această ediţie....

pe 20.07.2024 la 12:50
A murit la doar 19 ani, după ce a intrat pe constrasens. Alte trei persoane au ajuns la spital în urma accidentului din Cluj
Evenimente

Video A murit la doar 19 ani, după ce a intrat pe constrasens. Alte trei persoane au ajuns la spital în urma accidentului din Cluj

A murit la doar 19 ani, după ce a intrat pe constrasens. Alte trei persoane au ajuns la spital în urma accidentului din Cluj

Accident mortal ieri în Cluj. Un şofer de 19 ani şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane au fost transportate la spital...

pe 20.07.2024 la 08:27
Electric Castle 2024. Artiştii care şi-au anulat concertul din cauza penei în IT la nivel mondial
Entertainment

Video Electric Castle 2024. Artiştii care şi-au anulat concertul din cauza penei în IT la nivel mondial

Electric Castle 2024. Artiştii care şi-au anulat concertul din cauza penei în IT la nivel mondial

Electric Castle 2024. Bonţida este polul distracţiei în aceste zile. Zeci de mii de tineri au făcut noapte albă pe...

pe 19.07.2024 la 20:51
Poliţistul din Cluj prins drogat la volan a fost arestat. Agentul a ieșit pozitiv la cristale și Mefedrona
Evenimente

Video Poliţistul din Cluj prins drogat la volan a fost arestat. Agentul a ieșit pozitiv la cristale și Mefedrona

Poliţistul din Cluj prins drogat la volan a fost arestat. Agentul a ieșit pozitiv la cristale și Mefedrona

Poliţistul din Cluj, care a fost prins drogat la volanul unei maşini neînmatriculate , a fost arestat. Asta după ce...

pe 18.07.2024 la 13:54
Electric Castle 2024. Reacţia unui tânăr care e pentru a doua oară la festivalul din Bonţida. Ce iubeşte Kevin cel mai mult aici
Entertainment

Video Electric Castle 2024. Reacţia unui tânăr care e pentru a doua oară la festivalul din Bonţida. Ce iubeşte Kevin cel mai mult aici

Electric Castle 2024. Reacţia unui tânăr care e pentru a doua oară la festivalul din Bonţida. Ce iubeşte Kevin cel mai mult aici

Electric Castle 2024.  Din festival în festival. A început unul dintre cele mai aşteptate festivaluri din zona...

pe 17.07.2024 la 20:33
Militar din Mureș, prins în timp ce vindea jumătate de kilogram de droguri, în Cluj. Anchetatorii îl filau deja de ceva vreme
Evenimente

Video Militar din Mureș, prins în timp ce vindea jumătate de kilogram de droguri, în Cluj. Anchetatorii îl filau deja de ceva vreme

Militar din Mureș, prins în timp ce vindea jumătate de kilogram de droguri, în Cluj. Anchetatorii îl filau deja de ceva vreme

Un militar a fost prins în flagrant şi reţinut de procurorii DIICOT, în timp ce încerca să vândă...

pe 17.07.2024 la 13:35
Electric Castle 2024 începe azi la Bonţida. Cine cântă pe cele 10 scene din Cluj
Entertainment

Video Electric Castle 2024 începe azi la Bonţida. Cine cântă pe cele 10 scene din Cluj

Electric Castle 2024 începe azi la Bonţida. Cine cântă pe cele 10 scene din Cluj

Electric Castle 2024 . După patru zile de distracţie la mare, festivalierii se mută în Transilvania. Electric Castle...

pe 17.07.2024 la 10:37
50 de muncitori prestează zi-lumină pentru ca lucrările pe Valea Oltului să fie gata la termen. Au fost deja defrişate trei din cele 10 hectare de pădure
Evenimente

Video 50 de muncitori prestează zi-lumină pentru ca lucrările pe Valea Oltului să fie gata la termen. Au fost deja defrişate trei din cele 10 hectare de pădure

50 de muncitori prestează zi-lumină pentru ca lucrările pe Valea Oltului să fie gata la termen. Au fost deja defrişate trei din cele 10 hectare de pădure

Traficul pe Valea Oltului este închis de mai bine de o săptămână şi, deocamdată, lucrările sunt în...

pe 16.07.2024 la 22:07
"Fabrica de permise" de la Suceava. Cum funcționa afacerea cu profit de 700 de euro pe candidat
Evenimente

Video "Fabrica de permise" de la Suceava. Cum funcționa afacerea cu profit de 700 de euro pe candidat

"Fabrica de permise" de la Suceava. Cum funcționa afacerea cu profit de 700 de euro pe candidat

S-a deschis un nou dosar de corupţie la Biroul de Permise Suceava. 5 poliţişti şi alţi 15 instructori auto au fost trimişi...

pe 16.07.2024 la 08:08
Electric Castle 2024. Cât costă cazarea la cort, la ediţia a 10-a a festivalului
Evenimente

Video Electric Castle 2024. Cât costă cazarea la cort, la ediţia a 10-a a festivalului

Electric Castle 2024. Cât costă cazarea la cort, la ediţia a 10-a a festivalului

Electric Castle 2024 . Trei zile mai sunt până când începe Electric Castle, ediţia cu numărul 10. Pentru a...

pe 15.07.2024 la 17:27
De la salvarea bătrânilor care voiau să traverseze, la acuzat de viol şi prins drogat la volan. Cazul unui poliţist din Cluj
Evenimente

Video De la salvarea bătrânilor care voiau să traverseze, la acuzat de viol şi prins drogat la volan. Cazul unui poliţist din Cluj

De la salvarea bătrânilor care voiau să traverseze, la acuzat de viol şi prins drogat la volan. Cazul unui poliţist din Cluj

Un poliţist din Cluj, trimis în judecată pentru viol, a ieşit pozitiv la un test antidrog rapid . Agentul, care...

pe 10.07.2024 la 19:36
Un poliţist din Cluj a fost prins drogat la volanul unei maşini neînmatriculate. Agentul este cercetat şi pentru viol
Evenimente

Video Un poliţist din Cluj a fost prins drogat la volanul unei maşini neînmatriculate. Agentul este cercetat şi pentru viol

Un poliţist din Cluj a fost prins drogat la volanul unei maşini neînmatriculate. Agentul este cercetat şi pentru viol

Situaţie incredibilă în Cluj. Un poliţist a fost prins în timp ce conducea sub influenţa substanţelor interzise o...

pe 10.07.2024 la 13:19
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri