Observator » Mădălina Chiţac
Mădălina Chiţac

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi plac imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. E jobul unde dimineața poți fi într-o sală de conferințe, la amiază pe un câmp cu grâu, iar seara pe covorul roșu la o gală. Sunt jurnalistul care simte că niciodată n-a învățat destul și care mereu vrea să știe cât mai multe, să înțeleagă mai întâi el informația înainte de a o spune în fața camerei. Am început să iubesc știrile economice. Așa că pe mine mă vedeți la Observator în materiale despre inflație, energie, asigurări, bănci și tot ceea ce ține de bani. Sunt jurnalistul echilibrat, moderat, obiectiv, care nu aleargă după senzațional și care e “all in” în meseria asta. Vreau să cred că, prin munca mea, pot să mai schimb uneori lucrurile în bine în lumea în care trăiesc. Iar atunci când nu le pot schimba, știu că măcar le scot la iveală.

1415 voturi
1226 articole
De ce a explodat preţul euro la casele de schimb valutar. Chiriile sau facturile vor fi automat mai mari
Ştiri economice

Video De ce a explodat preţul euro la casele de schimb valutar. Chiriile sau facturile vor fi automat mai mari

De ce a explodat preţul euro la casele de schimb valutar. Chiriile sau facturile vor fi automat mai mari

Criza politică pune presiune pe moneda naţională şi-i determină pe români să cumpere euro. Astfel că, la casele de...

pe 09.12.2024 la 19:25
Criza politică ne-a costat 10 miliarde de euro. Cu cât se vinde un euro la casele de schimb valutar
Ştiri economice

Video Criza politică ne-a costat 10 miliarde de euro. Cu cât se vinde un euro la casele de schimb valutar

Criza politică ne-a costat 10 miliarde de euro. Cu cât se vinde un euro la casele de schimb valutar

Şi tot legat de evenimentele din ultima perioadă, piaţa valutară a reacţionat şi ea la criza politică. Dacă vineri,...

pe 09.12.2024 la 12:48
Cum va penaliza ANAF datornicii. Măsura intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Ştiri economice

Video Cum va penaliza ANAF datornicii. Măsura intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025

Cum va penaliza ANAF datornicii. Măsura intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025

Veste rea pentru cei care se ştiu cu datorii la ANAF. Pe lângă blocarea conturilor, Fiscul va putea pune poprire şi pe...

pe 06.12.2024 la 13:55
2 km din Autostrada de Centură, inauguraţi. De ce sunt importanţi
Ştiri economice

Video 2 km din Autostrada de Centură, inauguraţi. De ce sunt importanţi

2 km din Autostrada de Centură, inauguraţi. De ce sunt importanţi

Mai avem un ciot de autostradă pe care putem circula. Alţi doi kilometri din Autostrada de Centură au fost inauguraţi astăzi....

pe 05.12.2024 la 20:09
Preţurile biletelor CFR cresc, la fel şi duratele călătoriilor: "Un tren de călători circulă cu 40 km/h, mai încet decât o maşină în oraş. E ruşinos pentru România"
Ştiri economice

Video Preţurile biletelor CFR cresc, la fel şi duratele călătoriilor: "Un tren de călători circulă cu 40 km/h, mai încet decât o maşină în oraş. E ruşinos pentru România"

Preţurile biletelor CFR cresc, la fel şi duratele călătoriilor: "Un tren de călători circulă cu 40 km/h, mai încet decât o maşină în oraş. E ruşinos pentru România"

Călătoria cu trenul va fi mai lungă şi va costa mai mult, chiar din această lună. Preţurile se ajustează cu rata...

pe 03.12.2024 la 19:53
PSD ia în calcul două scenarii după ce a câştigat alegerile parlamentare
Alegeri parlamentare 2024

Video PSD ia în calcul două scenarii după ce a câştigat alegerile parlamentare

PSD ia în calcul două scenarii după ce a câştigat alegerile parlamentare

Românii aşteaptă să vadă acum variantele de coaliţii. Iar partidele... fac calcule peste calcule. La alegerile...

pe 02.12.2024 la 12:44
Black Friday 2024 internaţional: reduceri de 50% la haine şi cosmetice. Cele mai căutate produse
Ştiri economice

Video Black Friday 2024 internaţional: reduceri de 50% la haine şi cosmetice. Cele mai căutate produse

Black Friday 2024 internaţional: reduceri de 50% la haine şi cosmetice. Cele mai căutate produse

După Black Friday-ul românesc, a venit cel internaţional. Magazinele care nu au avut campanii de reduceri la...

pe 29.11.2024 la 19:30
Cum vrea Călin Georgescu să schimbe România cu programul Hrană. Apă. Energie: "Creștinism aplicat în economia reală"
Alegeri prezidenţiale 2025

Video Cum vrea Călin Georgescu să schimbe România cu programul Hrană. Apă. Energie: "Creștinism aplicat în economia reală"

Cum vrea Călin Georgescu să schimbe România cu programul Hrană. Apă. Energie: "Creștinism aplicat în economia reală"

Rezultatele neaşteptate de la alegerile prezidenţiale au efecte economice devastatoare. Bursa de valori se prăbuşeşte, iar...

pe 25.11.2024 la 20:18
Vacanţele de vară se cumpără iarna. Cât costă acum un pachet turistic pentru Turcia, Grecia sau Egipt: sunt reduceri şi de 50%
Ştiri economice

Video Vacanţele de vară se cumpără iarna. Cât costă acum un pachet turistic pentru Turcia, Grecia sau Egipt: sunt reduceri şi de 50%

Vacanţele de vară se cumpără iarna. Cât costă acum un pachet turistic pentru Turcia, Grecia sau Egipt: sunt reduceri şi de 50%

Vacanţele de vară se cumpără iarna. Românii ştiu asta aşa că s-au îngrămădit la Târgul de Turism pentru...

pe 23.11.2024 la 19:54
Gabriel Cotabiţă a murit după aproape două săptămâni de comă. Artistul suferise un accident vascular
Evenimente

Video Gabriel Cotabiţă a murit după aproape două săptămâni de comă. Artistul suferise un accident vascular

Gabriel Cotabiţă a murit după aproape două săptămâni de comă. Artistul suferise un accident vascular

Doliu pe scena muzicală românească. Gabriel Cotabiţă s-a stins la 69 de ani. Apropiaţii spun că artistul era în...

pe 23.11.2024 la 13:40
Unde se găseşte cel mai scump carburant. Ce explicaţii au specialiştii pentru preţurile de la pompă
Ştiri economice

Video Unde se găseşte cel mai scump carburant. Ce explicaţii au specialiştii pentru preţurile de la pompă

Unde se găseşte cel mai scump carburant. Ce explicaţii au specialiştii pentru preţurile de la pompă

Cresc iar preţurile la pompă. Într-o singură lună am avut parte de nu mai puţin de opt majorări. Carburanţii...

pe 22.11.2024 la 19:20
Carburanții s-au scumpit din nou, pentru a opta oară în noiembrie. Cât costă acum un plin de motorină sau de benzină

Benzina şi motorina s-au scumpit din nou, la doar două zile de la ultima creştere a preţurilor. E de altfel, a opta scumpire...

pe 22.11.2024 la 13:49
Statul dă bani pentru repartitoare. Cine poate primi voucherele de 750 de lei
Ştiri economice

Statul dă bani pentru repartitoare. Cine poate primi voucherele de 750 de lei

Statul dă bani pentru repartitoare. Cine poate primi voucherele de 750 de lei

Dacă nu aveţi încă repartitoare de căldură, statul vă ajută cu bani în acest sens. Sprijinul va fi primit...

pe 19.11.2024 la 12:28
Importăm masiv energie electrică. Jumătate dintre români ar putea achita facturi duble
Ştiri economice

Video Importăm masiv energie electrică. Jumătate dintre români ar putea achita facturi duble

Importăm masiv energie electrică. Jumătate dintre români ar putea achita facturi duble

Importăm masiv energie electrică. Se întâmplă pe fondul consumului în creştere şi a producţiei scăzute....

pe 18.11.2024 la 20:07
Cum pot rămâne șoferii fără despăgubiri în caz de accident, chiar dacă au CASCO: "E ca şi cum n-ai fi avut ITP-ul"
Ştiri economice

Video Cum pot rămâne șoferii fără despăgubiri în caz de accident, chiar dacă au CASCO: "E ca şi cum n-ai fi avut ITP-ul"

Cum pot rămâne șoferii fără despăgubiri în caz de accident, chiar dacă au CASCO: "E ca şi cum n-ai fi avut ITP-ul"

Lipsa cauciucurilor de iarnă ne poate lăsa cu o pagubă uriaşă, chiar dacă plătim asigurare CASCO. Asta pentru că, în...

pe 15.11.2024 la 21:09
Poliţa CASCO: Ce riscă şoferii care nu își echipează maşinile cu anvelope de iarnă
Ştiri Auto

Video Poliţa CASCO: Ce riscă şoferii care nu își echipează maşinile cu anvelope de iarnă

Poliţa CASCO: Ce riscă şoferii care nu își echipează maşinile cu anvelope de iarnă

Şoferii trebuie să ştie că este extrem de important să-şi schimbe cauciucurile de vară cu cele de iarnă. Nu doar pentru...

pe 15.11.2024 la 13:29
Casa Verde se poate bloca și în acest an. IFN-urile cu care au colaborat sute de instalatori înscriși în program funcționau ilegal
Ştiri economice

Video Casa Verde se poate bloca și în acest an. IFN-urile cu care au colaborat sute de instalatori înscriși în program funcționau ilegal

Casa Verde se poate bloca și în acest an. IFN-urile cu care au colaborat sute de instalatori înscriși în program funcționau ilegal

Programul Casa Verde Fotovoltaice s-ar putea bloca din nou. Sute de instalatori ameninţă că vor acţiona în instanţă...

pe 15.11.2024 la 08:35
CALCUL: Cea mai mică rată pe care o poţi obţine la un credit ipotecar de 100.000 de euro, luat pe 30 de ani
Ştiri economice

Video CALCUL: Cea mai mică rată pe care o poţi obţine la un credit ipotecar de 100.000 de euro, luat pe 30 de ani

CALCUL: Cea mai mică rată pe care o poţi obţine la un credit ipotecar de 100.000 de euro, luat pe 30 de ani

Dobânzile mici promise de bănci sunt, în multe cazuri, un calcul pe hârtie. În realitate, puţini sunt cei...

pe 13.11.2024 la 20:10
În ce condiţii se pot obţine dobânzi sub 5% la credite ipotecare. Specialiştii recomandă să fim atenţi la capcane

Ni se promit dobânzi tot mai mici pentru credite, chiar sub 5%, însă puţini sunt cei care se încadrează...

pe 13.11.2024 la 13:36
Produsele care s-au scumpit cel mai mult: preţurile sunt şi cu 14% mai mari, la final de an. "O taxă în cascadă"
Ştiri economice

Video Produsele care s-au scumpit cel mai mult: preţurile sunt şi cu 14% mai mari, la final de an. "O taxă în cascadă"

Produsele care s-au scumpit cel mai mult: preţurile sunt şi cu 14% mai mari, la final de an. "O taxă în cascadă"

Scumpirile în avalanşă trag în sus inflaţia la final an. Plătim mai mult pe fructe, legume, detergenţi şi...

pe 12.11.2024 la 19:30
Preţurile la energie, după liberalizarea pieţei. Cât ar putea costa un kWh din aprilie 2025
Ştiri economice

Video Preţurile la energie, după liberalizarea pieţei. Cât ar putea costa un kWh din aprilie 2025

Preţurile la energie, după liberalizarea pieţei. Cât ar putea costa un kWh din aprilie 2025

Protejarea consumatorilor vulnerabili trebuie să fie o prioritate, după liberalizarea pieţei energiei. Anunţul îi...

pe 07.11.2024 la 14:50
Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore
Ştiri economice

Video Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore

Black Friday 2024. Cel mai dorit articol de fashion: 12.500 de comenzi în trei ore

S-a dat startul săptămânii cu cele mai mari reduceri din an. Unii retaileri au început deja campania de Black Friday,...

pe 04.11.2024 la 20:04
Planul Andreei, care a luat un credit pentru prima casă în 2018. Va apela la programul Family Start: "Cine nu-şi doreşte o rată mai mică?"
Ştiri economice

Video Planul Andreei, care a luat un credit pentru prima casă în 2018. Va apela la programul Family Start: "Cine nu-şi doreşte o rată mai mică?"

Planul Andreei, care a luat un credit pentru prima casă în 2018. Va apela la programul Family Start: "Cine nu-şi doreşte o rată mai mică?"

Cine vrea un credit cu cea mai mică dobândă din piaţă poate accesa programul Family Start. Statul a suplimentat deja...

pe 02.11.2024 la 19:45
Leguma cu gust de mango şi papaya, cultivată într-o seră din Bucureşti. Cât costă
Ştiri economice

Video Leguma cu gust de mango şi papaya, cultivată într-o seră din Bucureşti. Cât costă

Leguma cu gust de mango şi papaya, cultivată într-o seră din Bucureşti. Cât costă

Românii sunt gurmanzi şi prin urmare, orice combinaţie de gusturi şi arome merită încercată. Producătorii...

pe 01.11.2024 la 18:03
Black Friday 2024. Livratorii promit că 90% din comenzi vor ajunge în două zile
Ştiri economice

Video Black Friday 2024. Livratorii promit că 90% din comenzi vor ajunge în două zile

Black Friday 2024. Livratorii promit că 90% din comenzi vor ajunge în două zile

A început febra Black Friday! Retailerii dau drumul celor mai aşteptate reduceri din an. Iar companiile de livrare au...

pe 31.10.2024 la 19:45
Un robot extrem de căutat în România. Rezolvă în 40 de minute ce ar putea face 10 oameni într-o zi întreagă
Ştiri economice

Video Un robot extrem de căutat în România. Rezolvă în 40 de minute ce ar putea face 10 oameni într-o zi întreagă

Un robot extrem de căutat în România. Rezolvă în 40 de minute ce ar putea face 10 oameni într-o zi întreagă

În lupta cu vremea şi cu lipsa forţei de muncă, agricultorii români investesc în drone şi utilaje moderne....

pe 30.10.2024 la 20:30
Metoda prin care putem verifica dacă un produs de Black Friday chiar a fost redus
Ştiri economice

Video Metoda prin care putem verifica dacă un produs de Black Friday chiar a fost redus

Metoda prin care putem verifica dacă un produs de Black Friday chiar a fost redus

Urmăriţi preţurile produselor dorite, comparaţi ofertele şi feriţi-vă de reducerile care par prea frumoase pentru a fi...

pe 29.10.2024 la 20:40
Black Friday 2024. Cum să nu pici în plasa ofertelor false. Se anunţă vânzări record, de jumătate de miliard de euro
Ştiri economice

Video Black Friday 2024. Cum să nu pici în plasa ofertelor false. Se anunţă vânzări record, de jumătate de miliard de euro

Black Friday 2024. Cum să nu pici în plasa ofertelor false. Se anunţă vânzări record, de jumătate de miliard de euro

Urmează perioada celor mai mari reduceri din an. Toate magazinele promit oferte de neratat la zeci de mii de produse de...

pe 29.10.2024 la 12:45
Family Start 2024. Tinerii căsătoriţi pot obţine credite de până la 30.000 de euro. Statul suportă 75% din dobândă
Ştiri economice

Video Family Start 2024. Tinerii căsătoriţi pot obţine credite de până la 30.000 de euro. Statul suportă 75% din dobândă

Family Start 2024. Tinerii căsătoriţi pot obţine credite de până la 30.000 de euro. Statul suportă 75% din dobândă

Ponturi pentru buget avem şi pentru studenţi sau pentru tinerii care vor să îşi întemeieze o familie. Revin...

pe 28.10.2024 la 12:58
Black Friday 2024 începe mai devreme ca niciodată. Trucul prin care oamenii pot profita de reduceri majore
Ştiri economice

Video Black Friday 2024 începe mai devreme ca niciodată. Trucul prin care oamenii pot profita de reduceri majore

Black Friday 2024 începe mai devreme ca niciodată. Trucul prin care oamenii pot profita de reduceri majore

Black Friday 2024. Anul acesta, vânătoarea celor mai mari reduceri din an începe mai devreme ca niciodată -...

pe 24.10.2024 la 12:50
Un produs preferat de români s-a majorat cu aproape 20% în acest an. Se aşteaptă, însă, să mai crească cu 10% în perioada următoare
Ştiri economice

Video Un produs preferat de români s-a majorat cu aproape 20% în acest an. Se aşteaptă, însă, să mai crească cu 10% în perioada următoare

Un produs preferat de români s-a majorat cu aproape 20% în acest an. Se aşteaptă, însă, să mai crească cu 10% în perioada următoare

Preţul cărnii de pui tot creşte. Şi la poarta fermelor, dar mai ales în magazine, unde anul acesta am avut majorări de...

pe 22.10.2024 la 19:53
De ce aurul nu mai este recomandat ca investiţie. Specialist: "Nu ai instrumente financiare cum ai în vest"
Ştiri economice

Video De ce aurul nu mai este recomandat ca investiţie. Specialist: "Nu ai instrumente financiare cum ai în vest"

De ce aurul nu mai este recomandat ca investiţie. Specialist: "Nu ai instrumente financiare cum ai în vest"

Aurul a bătut un nou record astăzi. Metalul preţios a depăşit pragul de 400 de lei pe gram, pentru prima dată în...

pe 21.10.2024 la 20:19
Fabricile din România aduc carne de porc din Chile, de la 13.000 de km. Cu cât cumpără kilogramul
Ştiri economice

Video Fabricile din România aduc carne de porc din Chile, de la 13.000 de km. Cu cât cumpără kilogramul

Fabricile din România aduc carne de porc din Chile, de la 13.000 de km. Cu cât cumpără kilogramul

Vom mânca şi mai mulţi cârnaţi din carne de porc adusă din Chile. Cel mai mare producător din statul sud-american...

pe 17.10.2024 la 20:15
Magazinele din țară, pline cu ouă din Ucraina deși Guvernul a decis că vor putea fi aduse doar cu licenţă. Când vor dispărea de pe raft
Evenimente

Video Magazinele din țară, pline cu ouă din Ucraina deși Guvernul a decis că vor putea fi aduse doar cu licenţă. Când vor dispărea de pe raft

Magazinele din țară, pline cu ouă din Ucraina deși Guvernul a decis că vor putea fi aduse doar cu licenţă. Când vor dispărea de pe raft

Supermarketurile sunt în continuare pline de ouă din Ucraina. Asta deşi Guvernul spune că a limitat importurile şi că...

pe 16.10.2024 la 19:35
Fenomenul "shrinkflation" în magazine. La ce trucuri ar putea apela producătorii, pentru a ocoli noile reguli
Ştiri economice

Video Fenomenul "shrinkflation" în magazine. La ce trucuri ar putea apela producătorii, pentru a ocoli noile reguli

Fenomenul "shrinkflation" în magazine. La ce trucuri ar putea apela producătorii, pentru a ocoli noile reguli

Suntem protejaţi de fenomenul shrinkflation doar de formă. Etichetele care ar fi trebui să le semnaleze clienţilor astfel de...

pe 15.10.2024 la 19:35
Produsul care se scumpeşte lunar. Prețul a crescut și cu 20% iar unele magazine nu respectă plafonarea: "Pe zi ce trece parcă se ridică"
Ştiri economice

Video Produsul care se scumpeşte lunar. Prețul a crescut și cu 20% iar unele magazine nu respectă plafonarea: "Pe zi ce trece parcă se ridică"

Produsul care se scumpeşte lunar. Prețul a crescut și cu 20% iar unele magazine nu respectă plafonarea: "Pe zi ce trece parcă se ridică"

Laptele se scumpeşte de la o lună la alta. Din vară şi până acum, la unele sortimente, preţurile au fost majorate şi...

pe 13.10.2024 la 19:40
Cât plăteşte acum un şofer la poliţa RCA dacă anul trecut îl costa 1.500 de lei. Portiţele găsite de companii
Ştiri economice

Video Cât plăteşte acum un şofer la poliţa RCA dacă anul trecut îl costa 1.500 de lei. Portiţele găsite de companii

Cât plăteşte acum un şofer la poliţa RCA dacă anul trecut îl costa 1.500 de lei. Portiţele găsite de companii

Avem plafonare pentru asigurările RCA doar pe hârtie. Şoferii se plâng constant de preţurile uriaşe plătite la...

pe 12.10.2024 la 19:53
Cum au ajuns tarifele RCA să fie plafonate doar pe hârtie. Un şofer din Bucureşti plăteşte 500 de lei în plus faţă de anul trecut
Ştiri economice

Video Cum au ajuns tarifele RCA să fie plafonate doar pe hârtie. Un şofer din Bucureşti plăteşte 500 de lei în plus faţă de anul trecut

Cum au ajuns tarifele RCA să fie plafonate doar pe hârtie. Un şofer din Bucureşti plăteşte 500 de lei în plus faţă de anul trecut

Tarifele RCA sunt plafonate, dar şoferii tot plătesc în plus. Diferenţele sunt uriaşe, chiar şi de 500 de lei de la un...

pe 12.10.2024 la 15:06
Cât costă acum un kilogram de struguri în piaţă: "Am luat aşa, de poftă"
Ştiri economice

Video Cât costă acum un kilogram de struguri în piaţă: "Am luat aşa, de poftă"

Cât costă acum un kilogram de struguri în piaţă: "Am luat aşa, de poftă"

Scumpirile s-au mai domolit toamna aceasta. Inflaţia a scăzut sub pragul de 5%. Avem însă în continuare preţuri mai...

pe 11.10.2024 la 20:46
Casa Verde Fotovoltaice: regulile de înscriere în program s-ar putea schimba de anul viitor
Ştiri economice

Video Casa Verde Fotovoltaice: regulile de înscriere în program s-ar putea schimba de anul viitor

Casa Verde Fotovoltaice: regulile de înscriere în program s-ar putea schimba de anul viitor

De anul viitor, programul Casa Verde Fotovoltaice nu va mai fi " o olimpiadă națională de competențe...

pe 09.10.2024 la 14:40
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Ştiri economice

Video Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani

Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani

Din seria paradoxurilor româneşti, apa a ajuns aproape la fel de scumpă ca berea. În ultimii ani, preţul apei...

pe 08.10.2024 la 19:24
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Ştiri economice

Video Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"

Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"

De la o lună la alta, chiriile explodează. În unele oraşe, se plăteşte şi cu aproape 40% mai mult faţă de anul...

pe 07.10.2024 la 20:20
Românii care vor plăti o nouă taxă pentru încălzirea apartamentelor: cât vor achita în plus la o factură de 300 de lei. Decizia ANRE
Ştiri economice

Video Românii care vor plăti o nouă taxă pentru încălzirea apartamentelor: cât vor achita în plus la o factură de 300 de lei. Decizia ANRE

Românii care vor plăti o nouă taxă pentru încălzirea apartamentelor: cât vor achita în plus la o factură de 300 de lei. Decizia ANRE

Românii care locuiesc în blocuri cu sistem centralizat de încălzire dar s-au debranşat şi au centrală proprie...

pe 03.10.2024 la 19:45
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de porc sau pulpa dezosată
Ştiri economice

Video Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de porc sau pulpa dezosată

Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de porc sau pulpa dezosată

Vom mânca porc mai scump, de sărbători. Deja producătorii încep să anunţe scumpirile care s-ar putea aplica chiar...

pe 02.10.2024 la 19:30
Alimentul preferat al românilor se scumpeşte de la o săptămână la alta. Cu cât va creşte preţul înainte de Crăciun

Mai sunt 84 de zile până la Crăciun. Motiv de fericire pentru mulţi, de stres pentru alţii. Unul dintre motive va...

pe 02.10.2024 la 12:55
Firmele care s-au îmbogăţit pe urma programului Casa Verde. Ce promit escrocii persoanelor care vor să se înscrie
Evenimente

Video Firmele care s-au îmbogăţit pe urma programului Casa Verde. Ce promit escrocii persoanelor care vor să se înscrie

Firmele care s-au îmbogăţit pe urma programului Casa Verde. Ce promit escrocii persoanelor care vor să se înscrie

Casa Verde Fotovoltaice 2024. Mare atenţie dacă aveţi de gând să instalaţi panouri fotovoltaice. De când s-a dat...

pe 01.10.2024 la 14:10
Refinanţările, "soluţia câştigătoare" după o nouă creştere a IRCC. Ratele pot scădea cu sute de lei
Ştiri economice

Video Refinanţările, "soluţia câştigătoare" după o nouă creştere a IRCC. Ratele pot scădea cu sute de lei

Refinanţările, "soluţia câştigătoare" după o nouă creştere a IRCC. Ratele pot scădea cu sute de lei

Cresc din nou ratele celor care au luat împrumuturi după anul 2019. IRCC, indicele de care depind aceste credite, se...

pe 30.09.2024 la 19:41
IRCC creşte de la 1 octombrie. Cât va ajunge rata la un împrumut de 250.000 de lei pe 30 de ani

Nu se anunţă vremuri prea bune pentru cei care au credite la bancă. IRCC creşte din nou de maine, de la 1 octombrie. Iar...

pe 30.09.2024 la 13:35
Casa Verde: bugetul de vineri s-ar putea epuiza în 2 minute. Antrenamente online pentru a prinde fondurile
Ştiri economice

Video Casa Verde: bugetul de vineri s-ar putea epuiza în 2 minute. Antrenamente online pentru a prinde fondurile

Casa Verde: bugetul de vineri s-ar putea epuiza în 2 minute. Antrenamente online pentru a prinde fondurile

Mâine încep înscrierile în Programul Casa Verde , iar miza este mai mare ca niciodată. Statul pune la...

pe 26.09.2024 la 19:14
Casa Verde Fotovoltaice 2024 începe vineri, cu un buget-record. Cum te poţi înscrie în mai puţin de 1 minut
Ştiri economice

Video Casa Verde Fotovoltaice 2024 începe vineri, cu un buget-record. Cum te poţi înscrie în mai puţin de 1 minut

Casa Verde Fotovoltaice 2024 începe vineri, cu un buget-record. Cum te poţi înscrie în mai puţin de 1 minut

A mai rămas doar o zi până la startul programului Casa Verde, aşa că cei care vor să îşi pună panouri...

pe 26.09.2024 la 13:50
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri