Transplantul care salvează viaţa

Peste două milioane de semeni sunt infectaţi cu virusuri hepatice şi o parte dintre ei riscă să ajungă la un transplant. Şi tot un român din zece capătă afecţiuni renale şi poate avea nevoie de un rinichi nou

Doar în jur de o sută primesc un ficat, câteva mii, rinichi. Restul pacienţilor sunt nume pe o listă de aşteptare. 

Pentru orice pacient care face dializă, şocul cel mai mare e că. dintr-o dată, devine dependent de spital. Viaţa, aşa cum o ştia până atunci, rămâne o amintire. Tina duce dorul zilelor când putea să lucreze cu tinerii cu handicap. Ani la rând, le-a dedicat timpul şi dragostea ei.

Vezi și

În mijlocul lor, vechea Tina revine la viaţă. Pentru câteva minute, boala, dializa, spitalul dispar. Rămâne doar bucuria de a fi.

Pe scena improvizată la centrul Prietenia, tinerii cântă colinde. Sunt copii cu sindromul Down, cu handicap locomotor, cu retard mintal. Nu reuşesc toţi să ţină ritmul sau să-şi amintească versurile, dar pe chipuri li se citeşte bucuria. Sunt lecţia de viaţă şi inspiraţia de care Tina are nevoie. În preajma lor, ştie că nu trebuie să abandoneze lupta. Se va întoarce aici, într-o zi. Sănătoasă.

Pentru o clipă, domnul Oşan s-a lăsat pradă disperării. E gata să renunţe la luptă, la visul de a trăi din nou ca înainte.

Tina îşi păstrează optimismul. Pentru ea, să fie trecută pe lista de aşteptare pentru un rinichi, e o şansă.

Acum, în România, transplantul de rinichi se face în două centre, la Bucureşti şi la Cluj. În Bucureşti, medicul Rosana Turcu e cea care, după declararea morţii cerebrale, încearcă să obţină acordul familiei pentru donarea de organe. Anul trecut, a avut un singur refuz.

Doctorul Victor Zota coordonează activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant. E cel care află primul că există un donator şi anunţă mai departe centrele de transplant.

În funcţie de zona în care se află donatorul, "se împart" organele recoltate. Ficatul ajunge întotdeauna la Bucureşti, pentru că numai în Capitală se face transplant hepatic. Rinichii merg la Cluj sau la Bucureşti, iar inima la Târgu Mureş.

Domnul Oşan a primit un ficat sănătos. La şase luni după ce a ajuns pe lista de aşteptare pentru transplant. A fost printre primii pacienţi operaţi la noul centru de transplant hepatic, de la spitalul Sfânta Maria. Al doilea din Bucureşti.

Acasă, cu familia, Ecaterina se simte încrezătoare. La aproape un an de când a început dializa şi de când medicii I-au spus că probabil transplantul o va salva, fost trecută în sfârşit pe lista de aşteptare. Pentru un transplant de rinichi. E începutul unui drum greu, care poate dura şi cinci ani, nu doar câteva luni. Dar băieţii ei o ajută să rămână optimistă.

După patru ani petrecuţi mai mult în spitale, domnul Oşan e fericit să vină doar la control. La şaizeci de ani, începe o nouă viaţă.

Copii, tineri sau bătrâni, au împărtăşit aceeaşi soartă. Şi-au pus vieţile în mâinile medicilor şi speranţele pe lista de aşteptare. Au trecut prin frustrări, dezamăgiri, emoţii şi bucurii. Au sperat, s-au rugat. Unii au pierdut lupta, iar alţii au câştigat. O nouă viaţă. O nouă şansă. Alţii încă aşteaptă, la fel ca mii de români, chiar în acest moment. Sistemul de transplant din România a făcut paşi mari în ultimii ani, iar bolnavii de la noi pot spera că într-o zi vor avea parte de o nouă viaţă. Dar, este loc şi de mai bine. De mai multe centre şi mai mulţi specialişti pregătiţi să identifice donatorii, mai mulţi chirurgi care să facă operaţiile. E datoria statului român faţă de toţi cei care, un an sau douăzeci, au plătit contribuţiile la sănătate. Să continue să dezvolte programul de transplant. Pentru Ionuţ Curelaru, mort la 17 ani. Şi pentru Valencica Bonte, răpusă la 51. Şi pentru toţi cei care au pierdut lupta cu boala, pe lista de aşteptare.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰