Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde recolta cu câteva luni mai repede decât ceilalţi producători

Viitorul viticulturii este testat deja cu succes în nordul țării. Mai exact, se cultivă viţă de vie în solar. Se întâmplă în județul Maramureș, unde un orășean mutat la țară a dorit să pună pe masă doar produse bio, din producție locală. Iniţiativa s-a transformat în afacere de familie, iar acum culege struguri cu câteva luni mai repede decât ceilalţi producători. 

de Simona Vasiac

la 27.05.2024 , 08:20

În solariile familiei Szabo se lucrează din luna martie. În urmă cu 12 ani, Romelia și Arpad şi-au dorit să facă o schimbare ca să ducă un stil de viață sănătos. Aşa că s-au mutat de la oraș la țară, unde au început să cultive legume. Treptat a apărut şi dorinţa de a avea o viță de vie în solar. 

Romelia Szabo, agricultor: Ne-a stârnit interesul prin faptul că la noi este o zonă în care primăvara îngheaţă destul de des şi în solarii putem să avem o cultură controlată, în care nici bolile nu sunt aşa de frecvente.

Butaşi aduşi din Ucraina și Republica Moldova

Vezi și

Protejate de grindină şi dăunători, în solariile familiei cresc peste 25 de soiuri de butași aduși din Ucraina și Republica Moldova. 

Pe acelaşi subiect

Arpad Szabo, agricultor: Aici avem un soi Apieren, deci nu are sâmburi, Kismis Geliodor! Kismis Geliodor şi Kismis Veles! Deci, ăsta se poate face stafide. Nu are sâmburi, sunt boabe mici, foarte bun, dulci. Ăsta e alb, ăla e roz.

Investiția a fost de aproximativ 3.000 de euro, dar pentru că este o cultură bio, proprietarii spun că a merit orice efort.

Arpad Szabo, agricultor: Soiul ăsta face până la cinci kilograme. Un ciorchine, 5 kg.

Primii struguri din solar se coc deja în două, trei săptămâni. În schimb, viţa de vie crescută în aer liber mai are luni bune până să dea rod. 

Ovidiu Paşca, localnic: A început să dea floarea. Să sperăm că anul ăsta nu o să avem probleme şi o să avem iarăşi struguri frumoşi.

Anul trecut, un kilogram de struguri crescut în solarii s-a vândut cu 20 de lei

Strugurii de pe câmp sunt expuşi intemperiilor.  

Ioan Văsuț, localnic: Grindina nu am avut în zona, doar îngheturi târzii. Am fost singurul care am scăpat din zonă cu via neîngheţată anul acesta. Părintii mei stând mai în sat au rămas fără viem, dar via oricum se reface, dar va fi recolta un pic mai târziu.

Culturile de viță de vie crescute în spații protejate sunt la modă în străinătate. În România, cultivarea strugurilor în solarii este abia la început. Agricultorii spun că această tehnologie ar crește producția chiar si de patru ori comparativ cu recoltele aflate în câmp. Anul trecut un kilogram de struguri crescut în solarii s-a vândut cu 20 de lei. Producătorii spun că anul acesta preţul va creşte, mai ales că vorbim despre o cultură bio. 

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde recolta cu câteva luni mai repede decât ceilalţi producători