Video Afacerea pornită de familia Moroi după ani de zile trăiţi în Sicilia. Şi-au asigurat succesul cu un soi italian: "Sunt foarte gustoase"
E sezonul vinetelor. Iar gospodinele se întrec în reţete. Şi... secrete. La loc de cinste, pe masă, stă acum salata de vinete. În congelator, şi-au făcut loc vinetele coapte pentru iarnă. Iar în cămară e deja prima serie de zacuscă. Prin pieţe au apărut soiuri noi pentru români, aduse tocmai din Italia, care dau o savoare nouă reţetelor tradiţionale.
Pe tarabele din pieţe, comercianţii au scos deja producţia de anul acesta. Iar clienţii au de unde alege. Fiecare soi are un gust aparte. "Pentru zacuscă, pentru pus la congelator, pentru salată pentru iarnă, acum se mănâncă în ghiveci, un pannne. Cine cumpără mai mult, pentru iarnă, provizii", spune o vânzătoare. "Mai punem la congelator, coapte, în punguţe sau zacuscă facem. Acum iau pentru zacuscă", declară o clientă. "Salată de vinete, coaptă în jar şi sunt excelente", adaugă alta.
În ultimii ani, în cămările românilor şi-au făcut loc două soiuri noi. Vinetele albe şi cele creţe, după denumirea populară. "Vânăta albă, normală, e foarte bună, e untoasă. Nu îi trebuie aşa de mult ulei. Când faci salată, de exemplu, nu intră mult ulei la ea. Acesta este un soi din Italia şi e foarte bun. Cine a cumpărat a venit să mai cumpere. Au zis că sunt foarte bune. Nu sunt atât de sămânţoase şi merg la salată, merg şi la grătar şi făcute pane", explică Otilia Moroi, producător local.
Afacere pornită cu soiuri din Italia
După ani de zile trăiţi în Sicilia, familia Moroi s-a întors în ţară şi a început propria afacere în agricultură. A adus şi un soi italian de vinete, Violetta di Firenze, numită popular, vânăta creaţă, căreia îi prieşte solul de la Suceava.
"Cam aşa sunt. Mai creţe, se fac şi mai mari. Multă lume le foloseşte la grătar. Le taie felii şi le pun pe grătar şi sunt foarte gustoase", spune Gabriel Felix Moroi, producător. Producţia mai mică de anul acesta se simte în preţurile de la raft, mai mari decât în anii trecuţi. "Cerinţe sunt, producţia este la jumătate faţă de alţi ani, din cauza secetei", adaugă Gabriel Felix Moroi, producător.
Românii nu renunţă la salata de vinete
Chiar dacă au crescut preţurile, românii nu renunţă la cel mai îndrăgit preparat de sezon: salata de vinete. "Au fost coapte vinetele. Le-am curăţat, le-am lăsat la stors. Aici vom face o salată de post în care folosim ceapă roşie, puţină sare, puţin ulei. Amestecăm bine. Cu pâine prăjită", explică Mărioara Hojbotă, gospodină.
După ce au fost coapte şi curăţate, vinetele pot fi păstrate fie la congelator, fie sterilizate în borcan. Astfel ne putem bucura de ele şi în sezonul rece. Preţurile la tarabă variază de la şase la opt lei kilogramul. La cantităţi mai mari, producătorii sunt dispuşi să lase din preţ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰