Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât costă o zi de distracţie pe traseele de aventură cu tiroliene, la paintball sau pe paddle board

Este ultima zi din vacanţa mare, iar de mâine copiii se întorc la responsabilităţi - şcoală sau gradiniţă. Aşa că în ultimul weekend dinaintea anului școlar s-au încărcat cu energie în parcurile de aventură. Fie că vorbim de trasee inedite, tiroliene, caiac sau paddleboard, orice activitate a fost de departe mai interesantă decât gândul la ore și teme.

de Angela Bertea

la 07.09.2025 , 10:17

Parcul Ariniș din Gura Humorului a fost arhiplin în ultimul weekend de vacanță. Ca și cum ar fi uitat că îi mai desparte doar o zi de primul clopoțel din acest an școlar, cei mici s-au distrat pe cinste pe traseele de aventură și tiroliene. "Am vrut să le oferim o ultimă bucurie pe sfârșit de vacanță pentru că merită, urmează un an greu", spune o mamă. 

Mișcarea, relaxarea și multă adrenalină acestea sunt ingredientele unei zile perfecte în parcul de aventură. 11 trasee sunt amenajate aici, toate pline cu jocuri interesante, însă de departe vedeta este tiroliana mult îndrăgită de iubitorii de aventură.

Prețul pentru un astfel de traseu începe de la 50 de lei și poate ajunge până la 100 de lei, în funcție de dificultate. "Parcul va rămâne deschis toată luna septembrie, iar începând cu 1 octombrie vom lucra doar în weekenduri sau cu programare în timpul săptămânii cu minim 10 persoane", a declarat Ioan Daniel Căilean, administrator.

Articolul continuă după reclamă

Și la paintball a fost distracție. "Avem mai multe activități sportive și pentru începători și pentru avansați, tir cu arcul, paintball, airsoft, bărcuțe în piscine, waterball-uri și renumitul carusel", arată Raluca Chirap, administrator. Aici, prețul unei astfel de experiențe este de 30-40 de lei.

Pe Lacul Firiza din județul Maramureș iubitorii sporturilor nautice s-au bucurat de o zi perfectă. Copiii și tinerii care au petrecut aici ultimul weekend de vacanță.

Plimbările cu paddle board-ul pot fi o provocare pentru începători, însă cu puțină practică devine o metodă ce garantează relaxarea. Este cazul și acestor tineri liceeni pentru care sportul pe apă a devenit o pasiune vara aceasta. "O experiență foarte plăcută, relaxantă și chiar te poți bucura de peisajul de la barajul Firiza", spune un tânăr.

"Am avut foarte mulți tineri care au venit să încerce experiențele pe apă, cum ar fi paddleboard-ul. A fost chiar atracția principală a acestei veri, foarte mulți tineri și nu numai, inclusiv copii care au mers cu părinții și au descoperit în mod activ lacul Firiza", a declarat Karina Taloș, reprezentant club nautic.

O plimbare de o oră cu paddleboard-ul sau cu caiacul pe Lacul Firiza costă 35 de lei, iar cu barca - 45 de lei.

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri economice » Cât costă o zi de distracţie pe traseele de aventură cu tiroliene, la paintball sau pe paddle board