Video Cât costă rata pentru un apartament de 2 camere cumpărat cu 65.000 de euro în Capitală. Prețul e și mai mare dacă îl închiriezi
Rată sau chirie? Este întrebarea care stă pe buzele celor care vor să-şi cumpere o locuinţă anul acesta. În unele cazuri, cifrele arată că preţul unei chirii a ajuns să fie chiar mai mare decât o rată la bancă. În acest context, ofertele avatanjoase de creditare din ultimele luni îi fac pe tot mai mulţi să se viseze proprietari. Economiştii ne avertizează, însă: să nu ne angajăm la un credit dacă nu ni-l permitem!
După ce anul trecut cererea pentru chirii a explodat, acum românii fac coadă pentru credit ipotecar. Băncile se bat în oferte din ce în ce mai bune şi atrag clienţii cu dobânzi fixe, mai mici decât cele variabile. Clienţi noi şi clienţi vechi pentru că putem trece de la o dobândă variabilă, de peste 8%, la una fixă, de 5,5%.
- Înţeleg şi riscurile de a avea o rată şi de a plăti o dobândă care la un moment dat poate să varieze, dar totuşi aș opta pentru aşa ceva.
- Prefer să plătesc rată la apartament, pentru că e ca şi cum aş plăti o chirie, dar casa o să-mi rămână mie.
Daniel Crainic, director de comunicare platformă imobiliară: Dacă mulţi cumpărători se aşteptau acum un an ca preţurile sa scadă considerabil pe piaţa imobiliară, aceştia au văzut că acest lucru nu s-a întâmplat şi s-au hotărât să treacă la acţiune.
- "Sunt pensionar şi nu prea se cunoaşte". Inflaţia a scăzut doar pe hârtie: produsele care s-au scumpit cel mai...
- Conceptul care a luat avânt pe piaţa imobiliară. Zona de nord a Bucureştiului se încadrează perfect în...
- Cât plătim pentru un apartament cu 2 camere, în valoare de 60.000 €, dacă alegem o rată fixă. Chiria pentru...
În cazul apartamentelor noi în Capitală, rata este mai mică decât chiria
Aşa se face că e mai rentabil să devii proprietar decât să rămâi chiriaş.
Ingrid Tîrziu, reporter Observator: În cazul apartamentelor noi în Capitală, rata este mai mică decât chiria atunci când sunt cumpărate din fază de proiect. De exemplu, în acest bloc, un apartament cumpărat din stadiul de proiect, care costa 60 - 65.000 de euro, are o rată de 300-350 de euro, dar se închiriază cu peste 400.
Adam Alexandru, broker imobiliar: Este percepută de români cea mai sigură investiţie. Vânzările merg foarte bine. În cazul de faţă, într-un bloc finalizat în care poţi să te muţi de mâine, chiria stinge rata.
Marea provocare mai ales pentru tineri este însă avansul.
- Nu am strâns îndeajuns de mulţi bani pentru a putea cumpăra, ar implica ajutor de la părinţi.
Locuinţele de lux vin cu un preţ. Cât costă să cumperi sau să închiriezi un apartament în nordul Capitalei
Locuinţele de lux vin cu un preţ. Cine vrea să locuiască într-un apartament select cu bani mai puţini, alege în continuare chiria. În zona de nord a Capitalei, un apartament cu două camere poate ajunge şi la 150.000 de euro + TVA. La închiriere, am putea plăti în jur de 750 de euro.
Toma Filipovici, președinte Asociația Brokerilor Imobiliari: Achiziţie vs chirie se aplică doar la locuinţele de buget astăzi. Dacă ne uităm la valoarea unei rate pentru un imobil din segmentul plus versus chirie, vom vedea că nu este un mare avataj de a cumpăra. Pentru că în primul rând vorbim de sume de avans mult mai mari.
Angajamentul unui credit pe 30 de ani poate fi mult mai costisitor decât o chirie
Specialiştii ne recomandă ca după primii cinci ani de dobânzi fixe să cerem refinanţarea creditului. Analiştii ne avertizează: angajamentul unui credit pe 30 de ani poate fi mult mai costisitor decât o chirie. Experţii ne sfătuiesc să ne facem bine calculele.
Mugur Isărescu, guvernator BNR: Dacă e ceva fix acum poate să pară mic, la anul când inflaţia o să fie mică, o să pară mare. Întrebarea e, de fapt, trecerea de la dobânzi variabile la dobânzi fixe: întrebare grea.
Irina Chițu, analist economic: În momentul în care vrei să-ţi faci un credit, să te împrumuţi cât mai puţin, rata să fie 25% din venit, tocmai pentru a nu te supraîndatora. Venitul tău şi al familiei pe patru ani este calculul cel mai uşor de făcut ca să nu te întinzi mai mult decât îţi e plapuma.
Datele arată că în primul trimestru al acestui an românii s-au împrumutat cu 1,6 miliarde de lei mai mult decât anul trecut pentru locuinţe. Suma medie a creditului ipotecar este de 66.000 de euro, iar rata medie, de 400 de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰