India reduce drastic taxele vamale pentru mașinile din UE. Von der Leyen anunţă "mama tuturor acordurilor"
India va reduce semnificativ tarifele vamale pentru autovehiculele importate din Uniunea Europeană, de la 110% la 40%, potrivit Reuters. Anunțul oficial este așteptat marți, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fiind deja la New Delhi. Von der Leyen a descris în mod repetat această înțelegere ca fiind "mama tuturor acordurilor", o expresie pe care a folosit-o și recent, la Forumul Economic de la Davos. Uniunea Europeană își deschide astfel accesul pe piața auto indiană, una dintre cele mai mari și cu cel mai mare potențial de creștere din lume.
India intenționează să reducă taxele vamale pentru autoturismele importate din Uniunea Europeană la 40%, față de niveluri actuale de până la 110%. Este cel mai amplu demers de deschidere a pieței auto de până acum. Potrivit surselor Reuters, anunțul oficial privind încheierea negocierilor pentru acordul de liber schimb este așteptat marți.
Ce prevede acordul UE-India
Guvernul condus de Narendra Modi a acceptat să reducă imediat taxele pentru un număr limitat de autoturisme din cele 27 de state membre ale UE, cu preț de import de peste 15.000 de euro, reducere care va scădea treptat până la 10%. Vehiculele electrice sunt excluse din această reducere pentru primii cinci ani, pentru a proteja investițiile producătorilor locali precum Mahindra & Mahindra și Tata Motors. Ulterior, și acestea vor beneficia de reduceri similare.
UE intră pe piaţa auto din India
Reducerea taxelor va avantaja producători europeni precum Volkswagen, Renault, Mercedes-Benz, BMW și Stellantis, care, deși produc deja local, s-au confruntat cu dificultăți în extindere din cauza barierelor vamale.
Piața auto din India, a treia cea mai mare din lume după SUA și China, este dominată în prezent de Suzuki și de mărcile locale Mahindra și Tata, care dețin împreună aproximativ două treimi din vânzări. Europa deține mai puțin de 4% din această piață. Se estimează că piața indiană va ajunge la 6 milioane de unități anual până în 2030, iar producători ca Renault și Volkswagen deja își pregătesc noi investiții.
UE, invitată de onoare în India
Liderii Uniunii Europene au asistat luni la parada militară cu ocazia Zilei Republicii în India, invitaţi de onoare ai guvernului de la New Delhi. ''Acest eveniment marchează voinţa noastră colectivă de a construi o Indie dezvoltată'', a declarat premierul indian Narendra Modi înaintea începerii paradei.
În tribună, liderul celei mai populate ţări din lume, ce are 1,5 miliarde de locuitori, a fost însoţit de preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Uniunea Europeană şi India negociază de peste 20 de ani un tratat de comerţ liber, discuţiile fiind accelerate de războiul taxelor vamale impuse de preşedintele american Donald Trump.
Cele două tabere şi-au exprimat convingerea că documentul, calificat drept ''acordul tuturor acordurilor'', va fi parafat în cadrul summitului bilateral prevăzut pentru marţi. În 2024, valoarea comerţului cu mărfuri între India, ce va deveni a patra economie a lumii în acest an, şi Uniunea Europeană a fost de 120 de miliarde de euro (în creştere cu 90% în zece ani), iar cea a comerţului cu servicii a fost de 60 de miliarde euro.
Ambele părţi sunt în căutare de noi pieţe pentru contracara taxele vamale americane. Bruxellesul vede în India o piaţă importantă pentru viitor, în timp ce New Delhi consideră Europa drept o sursă esenţială de tehnologii şi investiţii de care are nevoie pentru a-şi accelera modernizarea şi a crea milioane de locuri de muncă necesare populaţiei sale. Ziua Republicii marchează adoptarea actualei Constituţii a Indiei, în 1950, la trei ani după declararea independenţei faţă de Imperiul britanic.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰