Video La malul mării apar tot mai multe blocuri, după moda din Dubai sau Miami. "Mamaia este perla coroanei"
Piaţa imobiliară din România ţine pasul cu trendurile din străinătate. Inspiraţi de ce se întâmplă în Dubai sau Miami, dezvoltatorii imobiliari de la noi construiesc în staţiunile turistice de la maul mării tot mai multe .... blocuri. Aparthotelurile sau apartamentele care funcţionează în regim hotelier încep să devină tot mai căutate, atât de turişti, cât şi de investitori, care îşi recuperează banii destul de repede.
Florin Cârstocea este unul dintre dezvoltatorii imobiliari de la malul mării care crede că staţiunea Mamaia are un mare potenţial, motiv pentru care s-a decis să construiască acolo, pe lângă un hotel de 5 stele şi 1.600 de apartamente.
"Aşa cum bine ştiţi, s-a construit foarte mult în zona aia. Mamaia este perla coroanei, dacă pot spune aşa, deoarece are zona de cluburi şi entertainment, unde toată lumea vine. Noi mai avem două locaţii acolo. Avem vreo 240 de kilometri de litoral. Din care, doar jumătate e exploatat. La 20 de milioane de români, litoralul nostru e foarte mic", spune Florin Cârstocea, dezvoltator imobiliar.
Apartamentele de la mare, mai căutate decât hotelurile
Surprinzător sau nu, apartamentele sunt chiar mai căutate şi, din acest motiv, mai scumpe decât cazările în hoteluri. Dacă în mod normal, la hotel, două nopţi de cazare în Mamaia în plin sezon costă până în 1.000 de lei, pentru un astfel de apartament de lux, turiştii plătesc cel puţin dublu. "În perioada aceea de 60 de zile nu găseşti loc. Nici crizele nu ne-au speriat. Poate că pe timp de criză oamenii nu au mai cumpărat imobiliare, dar să închirieze şi să vină la mare ... au venit", mărturiseşte Florin Cârstocea.
- Cât timp se vor mai putea cumpăra locuințe cu ușurință. Ratele la credite au crescut brusc
- Se caută 50.000 de angajaţi pentru sezonul estival. Ce salarii promit hotelierii: cazare şi masă incluse
- Facturi mai mici, chiar de luna aceasta. Milioane de români scapă de un cost suplimentar la gaze şi curent
Litoralul este zona turistică din România care beneficiază de cele mai multe locuri în astfel de unităţi de cazare. Acum, dezvoltatorii încearcă să vină cu tot mai multe facilităţi astfel încât să prelungească sezonul şi să convingă oamenii să vină la mare şi când nu e vreme bună.
Facilităţi care fac viaţa oamenilor mai plăcută
"Pe măsură ce piaţa se dezvoltă şi clienţii devin mai sofisticaţi, atunci şi proiectele trebuie să răspundă acestui tip de cerere. Vedem lângă hotel, apartamente şi tot felul de alte facilităţi. Piscină, sală de sport, un loc de joacă, un mic cinematograf. Acest gen de proiecte ne fac viaţa mult mai uşoară. Se vorbeşte tot mai des de conceptul oraşului de 15 minute, mini-oraşe în oraş, unde îşi poţi rezolva orice fel de nevoie în mai puţin de 15 minute", explică Despina Ponomarenco, director BREC.
În oraşele mari, în schimb, apar tot mai multe proiecte mixte. Vorbim despre ansambluri rezidenţiale care cuprind şi zone de birouri sau de retail.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰