Video Lista tăierilor din PNRR. 250 km de autostradă și sute de km de cale ferată nu mai primesc bani europeni
Suntem datori-vânduţi. Datoria publică a României a ajuns la un nivel record de aproape 60% din Produsul Intern Brut. Pentru prima dată a depăşit praful de 1.000 de miliarde de lei. Şi nici cu absorbţia fondurilor europene nu stăm mai bine. Ne-a mai rămas mai puţin de un an până când ar trebui să implementăm proiectele din PNRR, însă la această oră peste 70% dintre reforme nu sunt gata încă. Aşa că multe pierd finanţarea europeană. Guvernul a adoptat astăzi în ședință lista tăierilor.
Este vorba despre multe proiecte. Dacă ne referim la autostrăzi, aproape 250 de kilometri de autostradă, mai exact din autostrăzile Transilvania-Moldova și Unirii, pierd finanțarea europeană. Sunt mai multe loturi în acest caz.
De altfel, este vorba şi despre zeci de școli și alte sute de kilometri de căi ferate care trebuiau să fie modernizate în această perioadă. De altfel, și eficientizarea Palatului Victoria, clădirea Guvernului, pierde finanțarea europeană. Iar purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Dogeuiu, a declarat că au existat trei licitații în acest caz. Au fost contestate, așadar, proiectul nu mai poate fi finalizat până în august 2026, termenul limită.
Guvernul trebuie să implementeze 378 de jaloane și ținte, altfel spus, reforme și proiecte din PNRR până în august 2026, mai exact 73% din tot programul. În schimb, dacă discutăm despre datoria publică, au apărut noi date ale Ministerului Finanțelor. A ajuns la aproape 60% din produsul intern brut în luna mai, mai exact la 1034 de miliarde de lei. Și avem un record al administrației centrale.
În acest caz, datoria publică a trecut pragul de 1000 de miliarde de lei. Premierul Ilie Bolojan va merge luni la Bruxelles pentru a negocia cu oficialii Comisiei Europene și ținta de deficit bugetar al României trebuia să fie 7%, însă va negocia peste 8% din produsul intern brut. Nu a fost primit de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰