Antena Meniu Search
x

Video Mai mulţi tineri români au pus bazele unei platforme de programări online ce a ajuns să valoreze milioane de euro 

În plină pandemie, câţiva tineri au realizat imposibilul în business. La scurt timp după ce au pornit un start-up în domeniul frumuseţii, au reuşit să atragă o finanţare de jumătate de milion de euro. După doar câteva luni, afacerea - o platformă de programări online pentru saloanele de înfrumuseţarea din ţară - a ajuns să valoreze cinci milioane de euro. Mai mult, odată cu dezvoltarea afacerii au crescut şi veniturile saloanelor partenere.

de Redactia Observator

la 12.08.2021, 17:04

Vezi și
  • Tinerii români vor să extindă platforma de programări online la nivel internaţional.

Ideea afacerii a venit odată cu pandemia, când toate tipurile de servicii au început să treacă în online. Andrei Ursachi, un tânăr antreprenor, a văzut o nouă nevoie în piaţă aşa că a pus la punct o platformă cu ajutorul căreia utilizatorii îşi pot face simplu şi rapid programare online la un salon de înfrumuseţare din oraşul în care locuiesc.

Andrei Ursachi, fondator Stailer: Această afacere a avut ca imbold tocmai această pandemie. Ştiam că saloanele nu au clienţi şi era un moment perfect pentru această digitalizare.

În scurt timp, i s-au alăturat mai mulţi investitori, care au finanţat start-up-ul cu jumătate de milion de euro

Andrei Ursachi, fondator Stailer: A durat procesul de strângere de fonduri. Întâi am apelat la cunoștințele din jurul meu, iar apoi la investitorii profesioniști care m-au monitorizat timp de şase luni.

Pe acelaşi subiect

Tinerii vor să extindă platforma de programări online la nivel internaţional

Unul dintre marii investitori este Lorand Szasz, expert în antreprenoriat şi organizator de cursuri pentru antreprenori. Potenţialul de creştere al afacerii l-a convins să investească.

Lorand Szasz, investitor: Eu, ca investitor, dacă mă uit în acest moment şi spun valorează 5 milioane de euro, şi partea mea - 10%, 5%, cât o fi, 1% - înseamnă atât, eu mă uit la potenţialul pe care o să îl aibă peste cinci ani acest business.

Şi nu doar platforma de programări a evoluat în ultimele luni, ci şi saloanele partenere.

Ioana Mureșan, administrator salon: Am observat cu aplicația că am avut un număr mare de clienți, peste 100 de clienți în fiecare lună, chiar super ok.

Bogdan Clipici, cofondator Stailer: Asta înseamnă venituri suplimentare pentru saloane undeva la 1.500 - 2.000 de euro.

În prezent, platforma oferă acces utilizatorilor la peste 300 de saloane şi 1.500 de stilişti din Cluj-Napoca şi alte câteva oraşe, dar tinerii antreprenori vor să o extindă în toată ţara şi poate chiar şi peste hotare. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Observator » Stiri economice » Mai mulţi tineri români au pus bazele unei platforme de programări online ce a ajuns să valoreze milioane de euro