Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O investiţie de 11 miliarde de euro va transforma România din importator în exportator de energie

România îşi va schimba statutul, de la importator la exportator de electricitate peste şapte ani. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a făcut anunţul astăzi, la începerea lucrărilor de modernizare de la Unitatea 1 a centralei nuclere de la Cernavodă. Preşedintele Nicuşor Dan a fost şi el prezent acolo şi s-a declarat un susţinător al energiei nucleare, sector în care România are un mare avantaj, 30 de ani de experienţă a specialiştilor noştri.

de Redactia Observator

la 03.09.2025 , 19:36

Preşedintele Nicuşor Dan, ministrul Energiei şi directorul companiei Nuclearelectrica au dat simbolic startul lucrărilor pentru retehnologizare Unităţii. Reactorul 1 va fi închis trei ani până când va fi modernizat. Până în 2029, asta va însemna scăderea producţiei cu 10% din necesarul naţional. Modernizarea va costa trei miliarde de euro, jumătate din investiţia pentru o nouă unitate.

"Va însemna încă 30 de ani, după ce această investiţie va fi făcută, de energie electrică în bandă, energie prietenoasă cu mediu" a spus ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Retehnologizarea Unităţii 1, un proiect cu importanţă strategică

Articolul continuă după reclamă

"Proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 are o importanţă strategică în asigurarea securităţii energetice a României şi presupune investiţii semnificative care vor susţine dezvoltarea economică naţională" a explicat directorul general Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă.

Preşedintele Nicuşor Dan şi-a notat atent toate detaliile proiectului, dar mulţi experţi în energie sunt sceptici: 30 de luni este perioada de execuţie pentru recondiţionarea Reactorului 1 de la Cernavodă. Un termen extrem de amiţios pentru speciaştii noştri, dacă ne raportăm la exemplele statelor cu acelaşi tip de reactor, Canada, Coreea de Sud şi Argentina, unde toate au depăşit această perioadă cu lucrările de recondiţionare.

"Proiectul vine în pregătirea investiţiilor de la reactoarele 3 şi 4, care vor depăşi 11 miliarde de euro. Noile unităţi vor ajuta România să scape de importuri. Acum, aproape un sfert din electricitatea pe care o consumăm este cumpărată din străinătate" a spus expertul în energie Corina Murafa.

Exportul de energie va duce la scăderea presiunii asupra bugetului fiecărui român

"România stă în faţa unei oportunităţi uriaşe, şi anume, ca în aproximativ 7 ani din importator net de energie să devină exportator. Lucru care va duce la o scădere a presiunii bugetului fiecărui român, atunci când îşi va plăti factura la energie şi la care va duce ca România să fie o economie mai puternică" a spus ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

"Vom intra într-o fază în care inteligența artificială va avea o pondere foarte importantă în economia globală, iar inteligența artificială înseamnă energie electrică și minți strălucite, și din nou cred că aici avem un avantaj competitiv" a declarat Nicuşor Dan.

Unitatea 1 de la Cernavodă a intrat în funcţiune în 1996, iar unitatea 2, 11 ani mai târziu. Împreună cu reactoarele 3 şi 4 ar acoperi peste 35% din consumul naţional.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri economice » O investiţie de 11 miliarde de euro va transforma România din importator în exportator de energie