Antena Meniu Search
x

O nouă CRIZĂ în economia mondială? Analiştii avertizează că SUTE DE MALL-URI şi magazine din SUA sunt în pericol de dispariţie (VIDEO)

Într-o perioadă în care la nivel global abia începem să simţim efectele unei recuperări economice, în Statele Unite ale Americii sute de magazine fizice şi malluri se află în cădere liberă, prevestind o nouă criză – a retailerilor. O analiză a publicaţiei americane The Atlantic arată motivele acestui fenomen, ce pare a lua proporţii din ce în ce mai mari, scrie businessmagazin.ro.

Într-o perioadă în care la nivel global abia începem să simţim efectele unei recuperări economice, în Statele Unite ale Americii sute de magazine fizice şi malluri se află în cădere liberă, prevestind o nouă criză – a retailerilor. O analiză a publicaţiei americane The Atlantic arată motivele acestui fenomen, ce pare a lua proporţii din ce în ce mai mari, scrie businessmagazin.ro.

Potrivit analizei celor de la The Atlantic, ultimii doi ani au fost dezastruoşi pentru mallurile din mediul rural, darşi pentru cele de pe bulevardul Manhattan. Nouă falimente au fost înregistrate în retail în 2017, mai multe decât în 2016. Firme renumite precum J.C. Penney, RadioShack, Macy şi Sears au anunţat, fiecare, că închid peste 100 de magazine.

Ralph Lauren a anunţat că îşi închide magazinul Polo, unul dintre cele mai populare magazine de pe Fifth Avenue, la fel ca multe alte branduri care au abandonat bulevardul mărcilor de lux.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

O recesiune profundă ar putea explica acest nivel de extincţie pentru retaileri mari, însă rezultatele nu confirmă fenomenul. PIB-ul a crescut continuu timp de opt ani, preţurile gazelor naturale sunt mici, şomajul este sub 5%, iar ultimele 18 luni au fost o perioadă excelentă pentru americanii cu venituri mici şi mijlocii, care au cunoscut creşteri salariale consistente.

Aşadar, ce se întâmplă?

De fapt, cheltuielile globale din retail continuă să crească în mod constant, chiar dacă nu accelerat. Numeroase tendinţe -  precum creşterea fenomenului e-commerce, suprafurnizarea mallurilor, precum şi efectele surprinzătoare ale restaurantului „renascentist”  - au contribuit la schimbarea stilului americanilor de a face cumpărături. Astfel că, există o serie de explicaţii ale dispariţiei magazinelor fizice din America.

În primul rând, oamenii folosesc din ce în ce mai mult mediul online pentru a face cumpărături. Între anii 2010 şi 2016, vânzările Amazon din America de Nord au crescut de cinci ori, de la 16 miliarde de dolari până la 80 de miliarde de dolari. Veniturile retailerului Sears de anul trecut au fost, însă, de aproximativ 22 de miliarde de dolari. Conform rapoartelor de specialitate, jumătate dintre gospodăriile din SUA sunt acum abonate la Amazon. 

Cumpărăturile online au fost pentru o lungă perioadă de timp axate pe categoria mass-media şi divertisment, iar oamenii cumpărau cel mai des cărţi sau muzică. Dar politicile facile de returnare au făcut din online un mediu de cumpărături ieftin, uşor şi fără riscuri pentru consumatorii de îmbrăcăminte, care acum reprezintă cea mai vastă categorie de e-commerce.

Mai mult, cumpărăturile efectuate cu telefonul mobil au început să devină din ce în ce mai uşoare datorită aplicaţiilor şi portofelelor mobile. Din 2010, comerţul realizat prin intermediul telefonului mobil a crescut de la 2% din totalul cheltuielilor digitale până la 20% în prezent. 

O altă explicaţie oferită de specialiştii în retail este faptul că America a construit prea multe malluri.

În America există astăzi aproximativ 1.200 de malluri. Într‑un deceniu, ar putea ajunge la aproximativ 900, iar asta nu înseamnă chiar „moartea mallurilor“. Însă, cu siguranţă, este un declin inevitabil. Între 1970 şi 2015, numărul de malluri din SUA a crescut de două ori mai mult decât numărul populaţiei, conform Cowen Research. Suprafaţa închiriabilă brută dintr-un centru comercial este cu 40% mai mare pe cap de locuitor decât suprafaţa de shopping a Canadei, de cinci ori mai mare decât a Marii Britanii şi de 10 ori mai mare decât a Germaniei.

Criza a făcut ca numărul de vizite la malluri să scadă cu peste 50% între 2010 şi 2013, potrivit firmei de cercetare imobiliare Cushman and Wakefield, iar de atunci au continuat să scadă în fiecare an.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În al treilea rând, americanii îşi transferă cheltuielile, preferând timpul petrecut cu prietenii în locul achiziţiilor materiale. Chiar dacă fenomentul e-commerce şi supraaglomerarea spaţiilor de cumpărături au forţat mii de magazine fizice să se închidă, cum de are loc acest colaps în timp ce salariile pentru lucrătorii cu venituri mici cunosc cea mai mare creştere din 1990 încoace? În primul rând, deşi creşterea salariilor reprezintă în mod evident un lucru excelent pentru muncitori, dar şi pentru economie în ansamblu, acestea pot fi o povară pentru companiile care se bazează pe forţa  de muncă ieftină, cum ar fi magazinele ce oferă vânzare cu amănuntul. Casierii şi agenţii de vânzări din retail sunt cele mai mari două categorii de locuri de muncă din SUA, cu peste opt milioane de lucrători, iar venitul mediu pentru ambele ocupaţii este mai mic de 25.000 de dolari pe an. Recent, noile legi ale salarizării au ridicat consistent veniturile celor mai săraci muncitori, sugrumând şi mai mult retailerii, aflaţi deja sub presiunea Amazon şi companiilor din online.

Pe de altă parte, vânzările magazinelor de îmbrăcăminte au mai avut un motiv să scadă: consumatorii şi-au „mutat” cheltuielile, renunţând la lucruri materiale precum haine şi alte obiecte, spre călătorii şi ieşiri în oraş cu prietenii. Dacă înainte de criză oamenii au cumpărat o mulţime de lucruri, cum ar fi case, mobilier, maşini şi haine, iar vânzarea cu amănuntul a crescut extraordinar de mult, ulterior lucrurile s-au schimbat. Cheltuielile pentru haine au scăzut mult, ajungând la o cotă de 20% din totalul cheltuielilor de consum în acest secol.

Nu există nici o îndoială că tendinţa cea mai importantă care afectează magazinele „din cărămidă” este marşul neobosit al Amazon şi al altor companii online care au activităţi în domeniu. Dar recenta criză a brandurilor din retail reprezintă atât o moştenire lăsată de criză, care a „pedepsit” brandurile bazate pe logo, ce valorifică experienţele în pofida posesiilor materiale (în special acele momente ce pot fi imortalizate pe social media) şi a dezlănţuit o epocă de aur surprinzătoare pentru restaurante.

Sursa: Businessinsider.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri economice » O nouă CRIZĂ în economia mondială? Analiştii avertizează că SUTE DE MALL-URI şi magazine din SUA sunt în pericol de dispariţie (VIDEO)