Antena Meniu Search
x

Curs valutar

OMV Petrom pregăteşte investiţii de 6 miliarde lei în 2023, vrea să le dea acţionarilor un dividend special. Neptun Deep, în centrul strategiei de investiţii

OMV Petrom a anunţat un profit record în 2022, cel mai mare din istoria vreunei companii din România: 10,3 miliarde de lei, adică 2,1 miliarde de euro. Este de aproape patru ori mai mare decât cel din 2021, de circa 2,9 miliarde de lei. Cifra de afaceri pentru 2022 se ridică la 61 de miliarde de lei. Iar contribuția la bugetul de stat, prin taxe şi dividende este 20 de miliarde de lei. Cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europe insistă că nu va plăti şi taxa de solidaritate de 1 miliard de euro în ţară, în schimb compania-mamă o va plăti în Austria. OMV Petrom pregăteşte investiţii de 6 miliarde lei în acest an şi vrea să le dea acţionarilor un dividend special. Zăcământul de gaze Neptun Deep este în centrul strategiei de investiţii.

de Redactia Observator

la 02.02.2023 , 11:04

OMV Petrom pregăteşte investiţii de 6 miliarde lei în 2023, vrea să le dea acţionarilor un dividend special. Neptun Deep, în centrul strategiei de investiţii OMV Petrom - OMV Petrom

OMV Petrom şi-a planificat investiţii de 6 miliarde lei, mai mari cu aproximativ 70%, dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse şi zero, precum şi reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi. De asemenea, directoratul propune un dividend de bază în valoare brută de 0,0375 lei/acţiune, o creştere anuală de 10%, la limita superioară a intervalului de 5-10% declarat în îndrumarea privind dividendele. De asemenea, un dividend special este planificat a fi plătit în 2023, valoarea exactă a acestuia urmând a fi anunţată la jumătatea anului.

OMV Petrom: Neptun Deep este în centrul strategiei noastre

"În conformitate cu prevederile legale şi statutare, intră în atributiile Directoratului să facă recomandări către acţionari cu privire la distribuirea profitului. Pe baza rezultatelor preliminare pentru anul financiar încheiat la 31 decembrie 2022, Directoratul OMV Petrom propune un dividend de baza în valoare brută de 0,0375 lei/acţiune pentru anul financiar 2022, ceea ce se transpune într-o creştere anuală de 10%, la limita superioară a intervalului de 5-10% declarat în îndrumarea privind dividendele. Directoratul OMV Petrom anunţă de asemenea intenţia de a propune distribuirea unui dividend special în 2023, valoarea exactă a acestuia urmând a fi anunţată la jumatatea anului 2023. Propunerea privind dividendul de baza şi intenţia de a propune un dividend special respectă politica actuală de dividende, precum şi îndrumarea privind dividendele, aşa cum sunt acestea publicate pe pagina de internet a OMV Petrom. Propunerea finală a Directoratului privind distribuirea de dividende de bază pentru anul financiar 2022 va fi supusă aprobării Adunarii Generale Ordinare a Acţionarilor din aprilie 2023 ulterior aprobării de către Consiliul de Supraveghere, urmare a revizuirii de către Comitetul de Audit. Distribuirea potenţială de dividende speciale va fi subiectul unei Adunări Generale Ordinare a Acţionarilor viitoare", arată un raport al companiei, citat de news.ro.

Articolul continuă după reclamă

"2022, un an fără precedent, din cauza războiului. Ne-am conformat cu măsurile impuse de Guvernul României, am oferit compensaţii la pompă. Companiile energetice operează într-un mediu dificil. Mediul fiscal a fost modificat de 20 de ori pe parcursul anului.Neptun Deep este în centrul strategiei de investiţii, am depus declaraţia de comercialitate, avansăm cu procesul de licitaţie. Decizia finală de investiţie ar urma să fie luată curând. Suntem mai aproape ca oricând de demararea acestui proiect", a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Pe acelaşi subiect

OMV Petrom: Nu datorăm această contribuţie Dacă ANAF va ajunge la altă concluzie, vom plăti toate taxele

"OMV are activităţi şi în alte sectoare. Făcând toate calculele, am concluzionat că avem o cifra de afacere sub 75 la sută, astfel nu datorăm această contribuţie. Dacă ANAF va ajunge la altă concluzie, vom plăti toate taxele" a mai spus Christina Verchere, CEO OMV Petrom. "Subiectul Schengen este o problemă politică, nu o problemă de companie. Boicotul are un impact limitat. ANAF a verificat în detaliu cifra de afaceri. Nu avem un raport al fiscului. Suntem transparenţi. Vom pune la dispoziţie toate datele" a mai spus CEO-ul OMV Petrom.

OMV Petrom: Preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi peste 80 dolari barilul

Pentru 2023, OMV Petrom preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi peste 80 dolari/bbl (2022:101 dolari/bbl). Marja de rafinare este estimată a se situa la peste 9 dolari/bbl (2022: 16,6 dolari/bblvi). În Romania, cererea de produse petroliere în comerţul cu amănuntul, gaze naturale şi electricitate se preconizează a fi relativ stabilă comparativ cu 2022.

"Valoarea investiţiilor este estimată să crească la circa 6 miliarde lei, cu aproximativ 70%, cu investiţii mai mari dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse şi zero, precum şi reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi. Investiţiile necesită un mediu de reglementare şi fiscal previzibil şi stabil (2022: 3,6 miliarde lei). Ca urmare a investiţiilor în creştere, ne aşteptăm să generăm un flux de trezorerie extins înainte de plata dividendelor marginal pozitiv (2022: 8,2 miliarde lei)", se mai arată în raportul citat.

Magazine MyAuchan în toate cele 400 de benzinării Petrom

Compania estimează forarea a circa 55 de sonde noi şi sidetrack-uri şi realizarea a circa 450 de reparaţii capitale la sonde (2022: 55 de sonde noi şi sidetrack-uri; 647 de reparaţii capitale la sonde). OMV Petrom vrea să deschidă magazine MyAuchan în toate cele 400 de benzinării marca Petrom, până la finalul anului, devansând cu un an planul iniţial (la finalul anului 2022: 275 de magazine).

Compania estimează vânzări totale de gaze naturale mai mici faţă de 2022 (2022: 46 TWh), în principal din cauza surselor de aprovizionare reduse, atât din producţia proprie, cât şi de la terţi, dar şi cererii încă scăzute. Producţia totală netă de energie electrică este prognozată să fie mai mică faţă de 2022 (2022: 5 TWh) în contextul unei opriri planificate de o durată mai mare, de două luni şi jumătate pentru întreaga capacitate, în perioada martie-mai (2022: o lună pentru întreaga capacitate şi o lună pentru jumătate din capacitate).

În ceea ce priveşte proiectul Han Asparuh offshore din Bulgaria, OMV Petrom preconizează forarea unei sonde de explorare în 2023-2024, iar pentru proiectul Neptun Deep decizia finală de investiţie este planificată pentru mijlocul anului 2023. OMV Petrom are ca ţintă reducerea intensităţii emisiilor de carbon cu 30% până în 2030 faţă de 2019 (2022, date preliminare: scădere de circa 11% faţă de 2019). De asemenea, compania are în plan instalarea de panouri fotovoltaice în 50% din reţeaua de staţii de carburanţi până în 2025 (la sfârşitul anului 2022: panouri în 150 de staţii de alimentare).

Producţia de hidrocarburi a scăzut cu 6,3% în România

OMV Petrom a realizat anul trecut un profit net de 10,3 miliarde lei (peste 2 miliarde euro), în creştere cu 260% faţă de ce cel din 2021, de 2,86 miliarde lei, arată rezultatele anuale publicate joi de companie. Veniturile din vânzări au fost mai mari cu 136% faţă de 2021, în sumă de 61,34 miliarde lei.

Producţia totală de hidrocarburi a grupului a scăzut cu 8% anul trecut, la 43,49 milioane barili echivalent petrol, din cauza vânzării activelor de producţie din Kazakstan, a transferului celor 40 de zăcăminte marginale onshore de ţiţei şi gaze naturale către Dacian Petroleum, precum şi a declinului natural în principalele zăcăminte. În România, producţia de hidrocarburi a scăzut cu 6,3%, la 43,5 milioane bep. Producţia de gaze naturale a scăzut cu 7%, la 3,45 miliarde metri cubi. Numărul de angajaţi al grupului OMV Petrom a scăzut cu 3%, la 7.742 salariaţi.

La 31 decembrie 2022, rezervele totale dovedite de ţiţei şi gaze naturale din portofoliul OMV Petrom erau de 380 milioane bep (2021: 419 milioane bep), reflectând revizuirea rezervelor. Rata de înlocuire a rezervelor, calculată pe ultimii trei ani, a scăzut la 31% în 2022 (2021: 40%). Pentru anul 2022, calculat individual, rata de înlocuire a rezervelor a fost de 10% (2021:31%).

Rezervele dovedite şi probabile de titei şi gaze naturale au crescut la 741 milioane bep (2021: 680 milioane bep), în principal datorită progresului proiectului Neptun Deep, ca urmare a înaintării declaraţiei de descoperire comercială către Agenţia Naţională de Resurse Minerale, parţial contrabalasat de revizuirea în scădere a rezervelor estimate din zăcămintele existente.

Producţia netă de energie electrică la centrala electrică Brazi a crescut cu 5%, la 5,01 TWh. În 2022, impozitele directe şi contribuţiile specifice industriei au crescut de aproape 4 ori la o valoare record de 9,7 miliarde lei. Investiiile au însumat 3,551 miliarde lei în 2022, cu 26% mai mari faţă de 2021 (2,821 miliarde lei), în special direcţionate către Explorare şi Productie cu investiţii în valoare de 2,559 miliarde lei (2021: 2,025 miliarde lei).

Investiţiile din Rafinare şi Marketing au fost în sumă de 835 milioane lei (2021: 766 milioane lei), în timp ce investiţiile din Gaze şi Energie au fost de 97 milioane lei (2021: 12 milioane lei). Investiţiile din segmentul Corporativ şi Altele au fost în valoare de 60 milioane lei (2021: 18 milioane lei).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » OMV Petrom pregăteşte investiţii de 6 miliarde lei în 2023, vrea să le dea acţionarilor un dividend special. Neptun Deep, în centrul strategiei de investiţii