Video Patronatele din turism s-au supărat pe românii care îşi fac vacanţa în străinătate. Cum explică Dragoş Răducan ideea "genială" a taxei de 1 euro
De ziua mondială a turismului, se vorbeşte doar de taxa pe care am putea să o achităm atunci când plecăm în vacanţe în străinătate. Reţelele de socializare au explodat după anunţul făcut de Federaţia Patronatele din Turism. O formă penibilă de a forţa românii să îşi petreacă sejurul pe litoralul românesc, spun specialiştii. Iar ministrul Finanţelor le transmite celor din domeniu să-şi ia gândul de la o asemenea măsură.
De ani şi ani, străinii sunt cei mai buni ambasadori ai turismului românesc. Statul a reuşit prea puţin să se promoveze pe plan internaţional, dar ultima propunere a patronatelor din domeniu i-a şocat pe toţi specialiştii de branding.
Raluca Mureşan, specialist în turism: Atunci când am auzit de această taxă, mi s-a părut o glumă şi chiar am verificat să mă asigur că nu este 1 aprilie, pentru că da. Mi s-a părut o glumă, mi s-a părut chiar o inepţie, să te gândeşti să pui o taxă celor care aleg să-şi petrească vacanţa, pe banii lor, pe timpul lor, într-o altă ţară. În loc să te gândeşti la variante prin care să atragi turiştii, să-i ţii pe români în România, sau să atragi turişti străini în România.
Răzvan Pascu, consultant turism: Propunerea este una utopică, este clar. Asta înseamnă că ar putea să fie taxaţi toţi românii care vin să-şi viziteze rudele, ar putea fi taxaţi toţi cei care se duc să se trateze la spitalele din străînătate, toţi care pleacă la muncă în străinătate. Iertați-mă, suntem la 2 mii de ani distanță de țările civilizate!
Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism spune că s-a inspirat din modele de succes din străinătate.
Dragoş Răducan, preşedinte federaţia patronatelor din turism: O ţară care a devenit a treia putere turistică a lumii, unde toți rezidenţii turci care părăsesc ţara plătesc 350 de lire, respectiv 12 euro. Atât timp cât turiștii Românei care merg în Olimp plătesc 5 lei pe zi cu riscul de a fi iarăşi înjurat nu văd de ce un turist român care pleacă în Turcia nu ar putea să plăteasca un euro la ieşirea pe aeroport.
Şi dacă nu e bine aşa, mai are încă o idee:
Dragoş Răducan, preşedinte federaţia patronatelor din turism: Noi nu vrem să luăm bani de la turiști. Se face o deducere dintr-un impozit, nu se plătește nimic în plus, este o varianta de lucru.
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor: Turismul ar trebui să fie cel care se abține de la aceste propuneri de taxe, e domeniul care beneficiază de facilități fiscale cumulative, să nu uităm au în continuare 9 % pt taxa valoare adăugată, să nu uităm că au vouchere de vacanță, pt care plătim 1 miliard și 800 din buget stat, și au sistem de impunere pe venit de 3% din cifra de afacere care e facilitate creată numai pt acest domeniu.
Ministrul Turismului refuză vehement propunerea patronatelor
Radu Oprea, ministrul Turismului: Nu am avut nicio discuție pe acest subiect și nu ne-a trecut niciodată prin minte o astfel de minunată și genială idee de a finanța imaginea României prin banii cetățenilor români.
Gabriel Roșca, director hotel: Avem nevoie de hoteluri curate, de calitatea turismului, agrement ar trebui să adunăm imagine să fim buni și atunci vom câştiga și banii aducând turiști de afară.
Iolanda Nanu, hotelier: O bună organizare a acestei stațiuni, în primul rând curățenia în stațiune și pe plajă, Organizarea de evenimente prețurile să nu mai fie atât de diferențiate. O asociație ar fi ideală pentru această stațiune.
România s-a făcut de râs de multe ori când a încercat să se promoveze peste hotare
La târgul de la New York, ne-am prezentat cu mai multe fotografii printate şi lipite pe o perdea neagră. Gafă uriaşă şi la Berlin, unde a fost afișată la loc de cinste o imagine în care un bărbat era aproape dezbrăcat pe ruinele Cetății din Sarmisegetusa.
Reporter: Sunteți mulțumit de promovarea României în străinătate?
Radu Oprea, ministrul Turismului: Eu cred că această campanie de la Paris a arătat că putem face campanii foarte bune de promovare a României în străînătate. Am participat la toate târgurile care erau în program, cu excepția unuia, cel de la Paris, pentru că s-au schimbat regulile in timpul jocului.
După autocarele turistice colantate din Paris, pentru care Ministerul a cheltuit 111 mii de euro, urmează clipuri de promovare difuzate de BBC în Marea Britanie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰