Video Preţ fix la energie de la 1 ianuarie. Cât ar urma să plătească românii dacă Guvernul pune planul în aplicare
Liderii Europei stabilesc, joi seară, la Consiliul European de la Bruxelles, cât vom plăti electricitatea la iarnă. Klaus Iohannis, care participă şi el, spune că trebuie găsită urgent o soluţie, pentru că bugetul României nu poate subvenţiona la nesfârşit energia. Între timp, în ţară, PSD şi PNL negociază subvenţii pentru toţi românii, indiferent de cât consumă.
"Este clar că ceva trebuie făcut", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României. "Ne gândim şi la o variantă de ... I-aş zice mai bine semireglementare", a precizat premierul Nicolae Ciucă. Uşor de spus, greu de înţeles. Ca să ţină în frâu preţul electricităţii, coaliţia de guvernare se gândeşte să revină la piaţa pe care a încetat să o mai controleze acum doi ani. Social-democraţii au un plan, pe care vor să îl impună de la 1 ianuarie. Nu e clar dacă vor reuşi, dar iată cum sună propunerea.
Preţ fix la energie. Scenariu pentru 2023
"Toţi cei peste 8 milioane de clienţi casnici ar urma să plătească energia la preţ plafonat. Mai apare un prag: de 1 leu pe kWh pentru consum de peste 255 de kWh. El se va adăuga celor de acum: 68 de bani pentru un consum de 100 de kWh, 80 de bani pentru cei care consumă cel mult 255 de kWh. Noul prag este pregătit pentru cei 200.000 de clienţi care depăşesc limita maximă din acest moment. Acum, ei plătesc kilowattul la preţul pieţei", arată Lucia Cujbă, reporter Observator.
"Este strict pentru a linişti, bănuiesc, temerile că vor fi facturile foarte mari, că vor fi într-un fel limitate", explică Silvia Vlăsceanu, expert în energie. Revenirea la piaţa reglementată ar însemna, în primul rând, că statul îi va obliga pe producători români să vândă electricitatea la preţ fix, stabilit de autoritatea de reglementare. "Dacă la producători le limitezi veniturile, asta înseamnă că nu vor mai fi încurajaţi să facă noi investiţii în noi capacităţi de producţie. Producem prea puţin raportat la consumul propriu", mai spune Silvia Vlăsceanu, expert în energie.
- România se pregătește de iarnă. Nicolae Ciucă: Facem rezerve de energie și gaze pentru cele mai complicate...
- Ideea unui român ca să scape de facturile la energie. Acum stă cu becurile aprinse: "Nu le sting, şi așa nu...
- "Ofertă" colosală primită de un bucureştean pentru a-şi reînnoi contractul la energie: "A venit un plic acasă"
Compensarea facturilor la energie, o problemă uriaşă pentru Guvern
Problema Guvernului e suma uriaşă pe care trebuie să o plătească, din bani publici, pentru compensarea facturilor. "O piaţă reglementată, deşi distorsionează piaţa liberă, elimină această expunere financiară a furnizorilor, respectiv statul să trebuiască plătească o diferenţă între preţul de achiziţie şi preţul la care obligă furnizorul să dea la consumatorul final", susţine Laurenţiu Urluescu, reprezentant furnizori.
"Nu putem să continuăm să subvenţionăm preţul energiei. Guvernul îşi va bate capul, coaliţia va negocia până se găseşte o soluţie fezabilă", susţine Klaus Iohannis. Până la o soluţie, preşedintele se dă drept exemplu pentru reducerea risipei de energie. "Nu am niciodată o temperatură exagerat de mare în casă, nici temperatura apei calde nu este foarte mare. Electricitatea se folosește atunci când chiar trebuie și nu ca să iluminăm grădina", a adăugat Klaus Iohannis.
Guvernul ar putea să vină cu o nouă lege pentru facturi până pe 1 noiembrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰