Video Rata şomajului în rândul tinerilor a crescut de patru ori. Avem o jumătate de milion de şomeri până în 24 de ani
Piaţa muncii este din ce în ce mai afectată de criza sanitară! La final de octombrie, aveam o jumătate de milion de şomeri, majoritatea tineri sub 24 de ani. Şi-au găsit cu greu un loc de muncă, dar au fost primii la care s-a renunţat, în favoarea angajaţilor cu mult mai multă experienţă. Din păcate, perspectiva este sumbră. Tendinţa companiilor va fi de atragere a oamenilor cu ani buni de muncă în spate, pentru că elimină nevoia de cursuri de specializare, iar asta reprezintă bani economisiti pentru firme.
- Angajatorii caută oameni cu experienţă, pe care să nu mai fie nevoie să îi instruiască
- Pretenţiile salariale ale tinerilor au scăzut
Până la începutul pandemiei, Adriana, o tânără de 20 de ani, lucra într-un cabinet stomatologic, închis de autorităţi pentru a preveni râspândirea virusului.
Adriana: Nu ne mai puteau plăti. Tinerii nu au întâietate în fata batranilor. Ce sa facem...
A reuşit să se angajeze abia după o jumătate de an.
Criza sanitară a accentuat-o pe cea economică
Criza sanitară a accentuat-o pe cea economică şi asta s-a văzut cât se poate de clar pe piaţa muncii. Rata şomajului în rândul tinerilor cu vârste de până la 24 de ani a crescut de patru ori. Singura şansă este să se angajeze în vânzări, curierat sau call-center.
Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR: Horeca era unul dinrte domenile unde erau angajabili si angajati.
Iar veştile continuă să fie proaste.
Cristian Pârvan, preşedintele PIAROM: Numarul celor exclusi de pe piaţa muncii din randul tinerilor va creste constant.
Ce caută angajatorii
Tinerii aflaţi la început de drum se mai confruntă cu o problemă. În această perioadă, angajatorii caută oameni cu experienţă, pe care să nu mai fie nevoie să îi instruiască.
Corina Diaconu, manager agenţie recrutare: Cauta cu precadere specialisti, tocmai pentru că vor sa se asigure cumva ca integrarea e rapida si rezultatele vin rapid.
Cristian Pârvan, preşedintele PIAROM: Companiile, mai ales in aceasta perioada, au probleme destul fata de a se angaja la multe cheltuieli pentru educarea tinerilor.
Pretenţiile salariale ale tinerilor au scăzut. Dacă la început îşi doreau nişte salarii fabuloase, plus tot felul de bonusuri, acum sunt fericiţi dacă primesc maximum trei mii de lei.
Corina Diaconu, manager agenţie recrutare: Au devenit din ce in ce mai realisti. Sunt informati si inteleg bine realitatile pietei si asta s-a reflectat cumva si in disponibilitatea lor de negociere.
Sunt, însă, şi tineri care nu se grăbesc să se angajeze.
Tânără, 20 de ani: Maxim un an o sa mai copilaresc si dupa imi caut si eu ceva de munca.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰