Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Sunt foarte atentă la ce cumpăr". Inflaţia a schimbat obiceiurile românilor: ce se caută în magazine

Continuă scumpirile în România. În aproape acelaşi ritm ca până acum. Statisticile oficiale arată o inflaţie care a scăzut nesemnificativ şi care e alimentată de preţurile crescute la energia electrică. Inflaţia ne-a schimbat şi comportamentul de consum. Suntem mai atenţi când mergem la cumpărături. Luăm în special produse alimentare de consum imediat şi vânăm promoţiile.

de Mădălina Chiţac

la 14.01.2026 , 19:41

În decembrie, inflaţia a fost 9,7%. Tarilele la energie electrică au crescut cu peste 60% în ultimul an. Şi au tras după ele celelalte preţuri. Cafea, fructe, lapte, ouă, ulei, pâine. Sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult. În lupta cu preţurile, românii caută soluţii. În vremuri de inflaţie, comportamentul consumatorului se schimbă. La casele de scanat nu mai vedem coşuri pline de cumpărături, ca altădată. Lumea cumpără strictul necesar şi alege produse pe care să le consume imediat.

Abia din vară am putea vedea scăderi mai consistente

"Sunt foarte atentă la ce cumpăr. Îmi aleg supermarketurile de unde cumpăr produse de curăţenie. Şi aici se face o selectie. De unde cumpăr fructe, legume", spune o femeie. Iar promoţiile câştigă teren. Oamenii caută în magazine etichetele care indică discounturile, pentru că aşa reuşesc să economisească. Spre exemplu, acest caşcaval costa înainte 19 lei, acum a ajuns la 15 lei. Consumul tot scade de câteva luni. La final de 2025, avem o reducere de aproape 5% a vânzărilor. "Ia puţin, ia exact cât îi trebuie, mai bine vine la 2-3 zile, decât să facă risipă. A şi scăzut numărul clienţilor. Se simte şi la cantitate şi la preţ se uită, să fie un pic mai ieftin", a declarat Constantin Mistreanu, proprietar băcănie.

Articolul continuă după reclamă

Ultimele date arată că, în decembrie, au scăzut vânzarile de carne de curcan, vită şi peşte. Semn că oamenii s-au îndreptat spre produse mai ieftine. "Oamenii au tendinţa să reducă foarte mult din partea de consum. Poate fi şi o poziţionare a noastră, să consumăm exact cât avem nevoie, să nu mai facem risipă alimentară", a declarat Claudiu Trandafir, expert financiar. În primele luni ale acestui an, analiştii estimează o inflaţie ridicată, de 8-9%, care va rămâne şi din primăvară, când dispare plafonarea la gaze naturale. Abia din vară am putea vedea scăderi mai consistente. La final de 2026, BNR anticipează o inflaţie de 3,7%.

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să donaţi sânge?
Observator » Ştiri economice » "Sunt foarte atentă la ce cumpăr". Inflaţia a schimbat obiceiurile românilor: ce se caută în magazine