Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tips&tricks pentru o baie de vis

Pentru mulți dintre noi, baia reprezintă locul în care ne simțim și relaxăm cel mai bine.

de Redactia Observator

la 16.03.2018 , 15:21

- pixabay.com

Pentru mulți dintre noi, baia reprezintă locul în care ne simțim și relaxăm cel mai bine. Dacă vrei să o faci să arate cât mai frumos, noi îți oferim câteva idei pentru o baie de vis.

Totul începe de la alegerea unor plăci ceramice de bună calitate. Indiferent de tipul lor - gresie și faianță pentru baie sau piatră naturală - acestea joacă un rol important în privința aspectului final.

Aceste plăci ceramice variază foarte mult, de la culoare, dimensiune și textură. Se pot găsi modele potrivite pentru fiecare stil, însă cel mai important este cum le combini. Acestea sunt de obicei cu motive florale, geometrice, în relief sau simple. Alegerea lor depinde doar de preferințele fiecăruia, dar și de stilul de amenajare pe care dorești să îl urmezi.

Articolul continuă după reclamă

Poți asorta gresia pentru baie cu faianța dacă le alegi simple, doar într-o culoare. Însă nu ar fi indicat ca această gresie și faianță pentru baie să aibă modele sau culori prea diferite, putând afecta destul de mult stilul de amenajare.

Dacă tot suntem la capitolul asortat, nu încerca să potrivești gresia din baie cu acea gresie bucătărie. Fiecare cameră trebuie să îți transmită o stare și nici nu e un aspect recomandat de designerii de interior, astfel această gresie bucătărie aleasă trebuie să se urmărească specificul camerei respective.

Un alt lucru pe care trebuie să îl ai în vedere atunci când alegi plăcile de faianță pentru baie constă în alegerea unora de dimensiuni mai mari pentru băi mai mari și a celor de dimensiuni mai mici pentru băile mai mici.

Iată la ce alte idei mai poți apela dacă ai o baie mică:

Ai grijă să ai o baie cu multă lumină

Cui i-ar plăcea o baie în care abia vezi ceva, iar simplul bec nu își face deloc treaba? Există și o soluție pentru asta. Tot ce trebuie să faci este să montezi mai multe surse de lumină. Pe lângă luminile care se află la oglinda din baie, poți opta pentru cele încastrate în perete sau niște corpuri de iluminat pe care să le pui de ambele părți ale oglinzii.

Oglinzile mari

Dacă alegi o oglindă mai mare, vei avea cu siguranță luminozitate mai mare în baie, deoarece oglinda va reflecta sursele de lumină. Atenție! Alege o oglindă care să se încadreze în spațiul de care dispui. De asemenea, o oglindă va da senzația de spațiu.

Alege cu grijă spațiul de depozitare

În cazul în care nu ai o baie spațioasă, nu alege dulapuri masive, care îți vor ocupa mult loc. Optează pentru rafturile deschise. Așa vei avea și loc de depozitare, dar nici nu îți vei aglomera baia.

Dacă te numeri printre norocoșii care au mult spațiu în baie, iată câteva idei prin care o poți înfrumuseța:

Fără plastic în baie

Obiectele din plastic care se află în baie nu sunt potrivite. Poți opta pentru obiecte și decorațiuni din sticlă, ceramică sau metal.

Nu uita de podele

În magazinele de decorațiuni sau în hypermarketuri există o gamă variată de covorașe pentru podelele din baie. Alege covorașe mici cu modele cât mai interesante. Pentru siguranță, pune sub ele o plasă antiderapantă.

Fii atent la detalii

Detaliile mici fac diferența, nu? Pentru a da un aer mai elegant băii, alege cu atenție coșul de rufe. În loc să alegi unul prin care să se vadă hainele murdare, optează pentru un coș din rachită, rattan împletit sau unul din lemn. Va oferi, cu siguranță, un alt aer băii. De asemenea, poți investi în prosoape de calitate, fie ele simple sau cu modele.

Florile și tablourile pot fi ajutorul perfect

Știm cu toții că florile înfrumusețează încăperile. Alege vase frumoase în care să pui florile. Dacă nu poți cumpăra zilnic flori naturale, apelează la o plantă în ghiveci sau la cele artificiale, însă alege-le cu grijă pe cele din urmă, să nu aibă un aer ieftin.

Tablourile schimbă radical aspectul unei băi. Amplasează-le cu grijă, dar nici nu exagera cu ele. Două, maxim trei, sunt de ajuns pentru o baie mare.

Dacă ai de la început un plan prin care dorești să îți decorezi baia și vei ține cont de sfaturile de mai sus, cu siguranță vei fi mulțumit de rezultat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că impozitul pe locuințe ar trebui recalculat anual în funcție de piața imobiliară?
Observator » Ştiri economice » Tips&tricks pentru o baie de vis