Completarea cererii de înscriere la liceu în 2025. Greşeli care pot duce la o repartizare nedorită
Peste 150.000 de candidaţi şi-au încercat norocul la examenul de Evaluarea Naţională 2025, iar aproape 130.000 de candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, astfel că cei mai mulţi dintre ei se pregătesc de procesul de înscriere la liceu.
Candidaţii care au trecut cu bine de examenul de Evaluarea Naţională 2025 încă nu au scăpat de emoţii. Urmează ca aceştia să afle, în curând, dacă într-adevăr prind un loc la liceul la care îşi doreau să ajungă, sunt repartizaţi în altă parte sau chiar rămân pe dinafară.
Totul depinde de completarea cererii de înscriere la liceu în 2025 şi de opţiunile bifate de candidaţi, care au completat cererile respective sub atenta îndrumare a părinţilor sau chiar a oficialilor unităţilor de învăţământ de care au aparţinut până acum.
Completarea cererii de înscriere la liceu în 2025
Cererea de înscriere la liceu trebuie să cuprindă datele de identificare ale elevului, media de admitere, codurile liceelor alese şi semnăturile elevului, părintelui sau reprezentantului legal al copilului şi dirigintelui.
În principiu, cererea de înscriere la liceu trebuie pusă la dispoziţie de şcoala de care a aparţinut elevul.
Perioada în care se fac înscrieri la liceu în 2025
Înscrierea la liceu începe, în acest an, luni, 14 iulie 2025. Elevii au la dispoziţie exact o săptămână, de luni, 14 iulie 2025, până luni, 21 iulie 2025, pentru a completa şi depune cererile de înscriere la liceu.
Apoi, marţi, 22 iulie 2025, autorităţile verifică datele din cererile depuse de candidaţi, iar miercuri, 23 iulie 2025, se face repartizarea computerizată a candidaţilor.
Greşeli care pot duce la repartizarea nedorită
Cum de câţiva ani încoace în procesul de admitere la liceu a fost cuprinsă şi o oarecare doză de noroc, specialiştii recomandă celor implicaţi direct să evite comiterea unor greşeli.
De exemplu, pentru a-şi creşte şansele de a fi admis la un liceu dorit, candidatul ar trebui să-şi stabilească opţiunile în funcţie de şansele reale de a fi admis la liceele respective.
De asemenea, pentru a fi sigur că nu rămâne pe dinafară, un candidat ar trebui să treacă un număr cât mai mare de opţiuni pe cererea de înscriere la liceu. Există pericolul, în funcţie de distribuire, ca anumiţi candidaţi să rămână fără loc la liceu.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰