Prima zi de şcoală. Festivități cu restricții pentru elevi şi părinţi, la deschiderea noului an şcolar. Peste 7.000 de copii vor învăța online în prima săptămână
Noul an şcolar începe luni, 13 septembrie 2021, și va avea 34 de săptămâni, împărţite în două semestre. Începutul şcolii va fi marcat prin festivități care vor avea loc în toate colegiile, liceele și școlile gimnaziale, dar cu respectarea restricțiilor sanitare. drept urmare, festivitățile nu pot depăşio oră şi jumătate, iar toţi elevii şi părinţii care intră în curţile şcolilor trebuie să poarte masca de protecţie.
Noul an şcolar începe luni, 13 septembrie 2021, pentru aproape 3 milioane de elevi. Începutul şcolii va fi marcat prin festivități, care se pot desfăşura doar în aer liber, cu purtarea măştii de protecţie şi cu o durată de cel mult o oră şi jumătate. Anul trecut, recomandările au fost de a nu se organiza festivităţile de deschidere a anului şcolar. Peste 13.000 de poliţişti, alături de jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi poliţişti locali, asigură ordinea şi siguranţa în prima zi de şcoală.
7.200 de elevi nu vor merge azi la școală
7.200 de elevi nu vor merge azi la școală. Peste 4.700 din cauza problemelor de infrastructură, iar alți 2.400 din cauza ratei mari de infectare din localitățile lor, a anunțat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei. El a declarat, ieri, că în țară sunt 18 școli care nu vor putea să deschidă luni cu prezență fizică din cauza unor probleme de infrastructură. 8 sunt în București, iar restul în țară. Este vorba despre 2.723 de elevi din București, la care se adaugă alți 2.000 de elevi din țară.
"4.723 de elevi nu vor putea să meargă mâine la școală din cauza problemelor de infrastructură. La aaeștia se adaugă cei 2.400 de elevi din cele 12 localități în care rata de infectare este mai mare de 6 la mie. E vorba de 6 localități din județul Satu Mare, 2 localități din Arad, o localitate din Dolj, o altă localitate din Teleorman, o localitate din Sibiu și una din Sălaj. În total 7.200 de elevi și preșcolari nu vor putea merge la școală cu prezență fizică. Asta înseamnă 0,3%", a spus ministrul.
- DOCUMENT | Scenariile după care vor funcţiona şcolile din Bucureşti în prima zi din noul an şcolar: 8 unităţi...
- Ministrul Educației, anunț important înainte de începerea noul an școlar: "7000 de elevi vor fi nevoiți să...
- Generația sub Presiune. Școala online a fost o traumă pentru mulți elevi, iar rezultatele devastatoare. Copiii se...
8 școli din București vor avea cursuri exclusiv online
Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență București a aprobat duminică lista școlilor și grădinițelor cu activitatea în online din cuaza lucrărilor de infrastructură.
Cele 8 şcoli care vor începe noul an şcolar în sistem online sunt:
- Grădiniţă nr. 133 – Sectorul 2,
- Şcoala Gimnazială nr. 24 – Sectorul 2,
- Şcoala Gimnazială nr. 25 – Sectorul 2,
- Colegiului Economic Hermes – Sectorul 2,
- Şcoala Gimnazială nr. 124 – Sectorul 5,
- Şcoala Gimnazială nr. 280 – Sectorul 5,
- Liceul Teoretic “Ion Barbu” – Sectorul 5
- Şcoala Sanitară Postliceală VITA – Sectorul 6.
Politicienii participă la festivităţile de deschidere a noului an școlar. Klaus Iohannis merge la Liceul Tehnologic "Carol I" din Valea Doftanei
Politicienii participă, luni, la festivităţile organizate la începutul anului şcolar. Anul trecut, recomandările au fost de a nu se organiza festivităţile de deschidere a anului şcolar. În acest an, la ceremonii vor asista mai mulţi politicieni:
- 9.30, preşedintele Senatului, Anca Dragu, participă la deschiderea anului şcolar la Şcoala 147 ”Petrache Poenaru” din Bucureşti;
- 10.00 - preşedintele Klaus Iohannis participă la ceremonia de deschidere a anului şcolar 2021-2022 la Liceul Tehnologic "Carol I” din comuna Valea Doftanei, judeţul Prahova. Tot aici participă la festivitate şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu
- 12.00 - ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, participă la deschiderea anului şcolar la Şcoala Gimnazială "Constantin Stere" din Bucov, judeţul Prahova, unde va fi inaugurat SmartLab Bucov, primul laborator cu tehnologie de ultimă generaţie ce va funcţiona într-o şcoală rurală (împreună cu preşedintele Asociaţiei INACO, Andreea Paul Vass, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, şi inspectorul şcolar al judeţului Prahova, Ilona Rizea);
- 13.30 - premierul Florin Cîţu participă la ceremonia deschiderii noului an şcolar la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. La festivitate asistă şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu;
- 15.00 - ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, participă la deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional Bilingv "George Coşbuc" din Bucureşti (împreună cu David Popovici - elev participant la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 şi conducerea ISMB);
- 16.30 - ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, participă la deschiderea anului şcolar la Şcoala Gimnazială nr. 190 din Bucureşti – Sectorul 4 (împreună cu David Popovici - elev participant la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 şi conducerea ISMB).
Scenariile de funcționare a școlilor
Scenariul 1 - Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori:
- Participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Scenariul 2 - Incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la instituirea stării de carantină la nivelul localității:
- a) Participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
- b) Participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special.
Scenariile în care va funcţiona fiecare şcoală se vor actualiza săptămânl, în funcţie de evoluţia epidemiologică. Astfel, în fiecare zi de vineri elevii vor afla dacă săptămâna următoare vor merge fizic la cursuri sau vor învăţa online.
Regulile sanitare pe care trebuie să le respecte elevii
Elevii care încep noul an școlar cu prezență fizică trebuie să ţină cont de normele sanitare impuse de pandemie:
- Dezinfectarea mâinilor la intrarea în şcoală şi în clasă
- Masca obligatorie în interior, nu şi în curtea şcolii
- Distanţă de un metru între elevi
- Aerisirea zilnică a sălilor de clasă
- 14 zile de şcoală online dacă apare un caz de COVID
- Elevii vaccinaţi pot continua cursurile în clasă
- Şcoală online la o incidenţă mai mare de 6 cazuri la 1.000 de locuitori.
Structura anului școlar 2021-2022: 34 de săptămâni, împărţite în două semestre
Conform calendarului de pe site-ul Ministerului Educaţiei, anul şcolar 2021-2022 începe luni, pe 13 septembrie 2021, pentru elevi şi se încheie pe 11 iunie 2022. Are 34 de săptămâni și este împărţit în două semestre. Vacanța de iarnă este și vacanța intersemestrială, ceea ce face ca primul semestru să fie scurt, de doar 14 săptămâni, în timp ce al doilea semestru începe în 10 ianuarie și are 20 de săptămâni. Și anul acesta se înscrie în topul anilor școlari cu cele mai puține zile de școală.
Structura anului școlar 2021-2022:
Semestrul I (14 săptămâni de cursuri).
Cursuri: 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.
Vacanță pentru învățământ preșcolar și primar: 25 – 31 octombrie 2021.
Vacanță de iarnă: 23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022.
Semestrul al II-lea (20 de săptămâni de cursuri)
Cursuri: 10 ianuarie – 10 iunie 2022.
Programul “Școala Altfel”: în perioada 8 – 14 aprilie (interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare).
Vacanța de primăvară: 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022.
Vacanța de vară: din 11 iunie 2022 și până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰