Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vor cea mai bună şcoală pentru copiii lor. Mii de părinţi s-au înghesuit să facă rost de vize de flotant

Începerea noului an şcolar a dat startul şi luptei anuale a părinţilor pentru vizele de flotant. Ca micuții lor să învețe în cele mai bune școli sau în cele situate cât mai aproape de centrul orașului, mii de români se înghesuie să facă rost de popularele "bilete de intrare". În Bistrița, spre exemplu, în ultimii ani, numărul claselor s-a dublat sau chiar triplat în anumite instituții de învățământ.

de Raimond Petruţ

la 05.09.2025 , 10:37

Școala Gimnazială numărul 3 "Avram Iancu" din Bistrița atrage an de an tot mai mulţi flotanţi, iar băncile şcolii se aglomerează din ce în ce mai tare.

"Noi am identificat, ca şi nu posibilă, ca şi aproape certă cauză, poziţia şcolii. Chiar este arondat şcolii noastre cartierul Unirea, cartier tânăr, crtier în dezvoltare. Şcoala este obligată să înscrie toţi elevii cu domiciliul în circumscripţie. În momentul în care părinţii copilului au domiciliul stabil sau flotant noi suntem obligaţi să-l acceptăm", a declarat Mirela Necla, director Școala Gimnazială "Avram Iancu".

"Este o portiţă legală de care unii părinţi profită pentru a-şi înscrie copiii la o anumită şcoală. Nu neapărat că est o şcoală de elită, dar poate poziţia pe care o are o şcoală în geografia municipiului este mai avantajoasă", spune şi Vasile Șteopoaie, inspector școlar general.

Articolul continuă după reclamă

Administrația publică a găsit soluții pentru această situație. Mai exact, nişte spații pe care primăria le deține şi le-a dat spre folosinţă ca săli de clasă. 

"Începând cu anul şcolar 2023-2024, am găzduit clase de elevi în Centrul Comunitar pentru Tineret, întrucât aici avem spaţii disponbibile la momentul acesta", a declarat Adriana Antoneac, director executiv la Primăria Bistriţa.

În schimb, goana după vizele de flotant stârnesc nemulţumiri în rândul multor părinţi cu domiciliul stabil.

"Nu mi se pare normal având în vedere că eu chiar stau aproape de şcoală şi nu mi se pare normal să vină cineva din afară şi poate să aibă acces înaintea mea", spune revoltată o mamă.

Aproximativ 50 de mii de elevi studiază în cele 100 de şcoli din Bistrița-Năsăud.

În luna mai, Ministrul Educației anunța că va căuta soluțiile prin care părinții care locuiesc permanent în circumscripția fiecărei școli să aibă întâietate la înscrierea copiilor, în clasa pregătitoare.

Daniel David spunea atunci că nu este corect ca vizele de flotant să aibă aceeași valoare ca domiciliul stabil, deși legea pune semnul egal între ele.

Raimond Petruţ Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Educaţie » Vor cea mai bună şcoală pentru copiii lor. Mii de părinţi s-au înghesuit să facă rost de vize de flotant