Accident teribil în Timiş. Două TIR-uri, un microbuz, o camionetă şi două maşini s-au izbit pe autostradă
Accident teribil pe autostrada A1, pe raza localităţii Bethausen, în Timiş. 14 persoane au fost rănite după ce două TIR-uri, un microbuz, o camionetă şi două maşini s-au izbit.
Accident teribil pe autostrada A1, pe raza localităţii Bethausen, în Timiş. 14 persoane au fost rănite după ce două TIR-uri, un microbuz, o camionetă şi două maşini s-au izbit.
Accidentul a avut loc, în această dimineaţă, în jurul orei 3, pe sensul de circulaţie către Deva. În evenimentul rutier au fost implicate doua TIR-uri, un microbuz, o camionetă şi două maşini.
Pompierii au intervenit pentru descarcerarea celor 14 victime, cinci dintre acestea necesitând îngrijiri medicale.
Traficul rutier se desfăşoară îngreunat, pe a doua bandă, pe sensul către Bucureşti al autostrăzii A1 Deva - Nădlac.
Cum s-a produs accidentul de pe A1, la Bethausen
Potrivit Centrului Infotrafic, un autocamion s-a defectat în mers şi a rămas blocat pe banda de urgenţă. După aproximativ 40 de minute, conducătorul unui alt autocamion nu a observat vehiculul blocat şi a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta.
După impact, alte patru autoturisme, care se aflau în coloană, au fost implicate într-o coliziune, pe fondul nerespectării distanţei regulamentare a celui de-al patrulea conducător auto.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰