Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Accident grav în Bistrița-Năsăud: O tânără aruncată din mașină, alta încarcerată

Accident cumplit în judeţul Bistriţa-Năsăud. Trei persoane au fost transportate de urgenţă la spital, după ce autoturismul în care se aflau a  scăpat de sub control şi a lovit un podeţ. Impactul a fost unul extrem de puternic. O pasageră a fost aruncată din maşină, iar cea de-a doua a rămas încarcerată.

de Raimond Petruţ

la 11.11.2025 , 08:30

Accidentul petrecut în localitatea bistriţeană Herina a fost surprins de o cameră de supraveghere. În imagini se observă cum maşina, scăpată de sub control, intră în şantul de colectare a apei pluviale, loveşte podeţul şi, ulterior, este proiectată în gardul unei case. Impactul a fost atât de puternic, încât, o pasageră, în vârstă de 30 de ani, a fost aruncată la metri distanţă.

"A venit cu viteză un pic şi a dat în pod. Şi am văzut când a aruncat-o pe doamna. Am venit şi am ajutat-o, am pus-o pe o parte că era toată plină de sânge", a povestit un martor.

"Păi eu am fost primul, la cinci metri înaintea maşinii. Prin dispecerat mi-a explicat ce să fac şi, cu ajutorul domnului, am putut să facem ce ne-a dat în silinţă", susţine un alt martor.

Articolul continuă după reclamă

Şoferul, un tânăr de 20 de ani, a reuşit să iasă singur din autoturism. Cea de-a doua pasageră, însă, a rămas încarcerată.

"O tânără, în vârstă de aproximativ 17 ani, rămasă blocată pe bancheta din spate, conştientă, acuza dureri lombare. Pompierii militari au fost nevoiţi să îndepărteze elemente de caroserie pentru a asigura accesul către victimă", a transmis Marius Rus, purtător de cuvânt ISU Bistriţa-Năsăud.

"La faţa locului am găsit trei victime, din care una de cod roşu, inconştientă, fapt care a necesitat intubaţie orotraheală şi protecţia căilor aeriene, şi încă două victime de cod galben cu politraumatism", a spus şi Bogdan Macedon, medic SMURD.

Toate cele trei victime au fost transportate de urgenţă la spital. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

Raimond Petruţ Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Evenimente » Accident grav în Bistrița-Năsăud: O tânără aruncată din mașină, alta încarcerată