Video Pedeapsa primită de adolescentul de 16 ani care şi-a ucis bunica vara trecută
S-a dat sentinţa în cazul adolescentului de 16 ani din Târgu Jiu, care vara trecută şi-a ucis bunica. Băiatul va fi internat într-un centru de detenție pentru trei ani și opt luni. Vă reamintim că totul s-a petrecut pe fondul unui conflict spontan, izbucnit între tânăr şi părinţii săi, iar femeia de 62 de ani ar fi încercat atunci să-l liniștească pe băiat.
Adolescentul care și-a ucis bunica vara trecută și-a primit sentința. Instanța a stabilit că băiatul în vârstă de 16 ani să fie internat la un centru de detenție pentru 3 ani și 8 luni.
A murit încercând să-şi apere fiul
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată. Totodată, totul s-a întâmplat după un conflict cu părinții, iar, într-un moment mai tensionat, tânărul a luat un cuțit și s-a năpustit asupra tatălui. În acel moment, bunica a încercat să-l oprească, a intervenit, iar, din nefericire, femeia în vârstă de 62 de ani a fost lovită în zona pieptului.
Deși echipajele medicale au încercat din răsputere să o salveze, nu au mai putut face nimic. Totodată, tânărul a mai avut probleme și în trecut. Chiar cu șase luni înainte de a avea loc această crimă, acesta a fost trimis în judecată pentru că și-a înjunghiat un coleg de liceu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
