Video Afacerea pornită de o elveţiancă, după ce s-a mutat în Arad. Un kilogram costă 35 de lei

O elveţiancă stabilită în judeţul Arad readuce la viață culturi aproape uitate. Femeia cultivă cereale străvechi, speltă și alac, soiuri abandonate de mulți agricultori din cauza producției mai reduse. Acestea sunt însă extrem de hrănitoare şi recomandate celor care au alergii sau intoleranţă la gluten.

de Redactia Observator

la 21.03.2026 , 10:00

Katarina Heni cultivă de ani buni speltă și alac, soiuri abandonate de agricultori, dar tot mai apreciate astăzi pentru calităţile lor nutritive. Mai mult, cerealele sunt rezistente la dăunători și nu necesită tratamente chimice.

"În agricultura ecologică este foarte important să alegem soiuri care sunt rezistente la boli, pentru că în agricultură nu avem voie şi nu vrem bineînţeles să stropim cu chimicale care ne dăunează pe urmă naturii şi nouă", a declarat Katarina Heni, producător.

Alternativă pentru persoanele cu intoleranță la gluten

Articolul continuă după reclamă

Un alt mare avantaj al speltei şi alacului este faptul că cei cu intoleranţă la gluten pot consuma fără probleme aceste cereale.  

"Noi ne-am decis să facem o făină care este nutritivă şi care are preţul care-l are, pentru că vrem să vindem ceva care ne convinge că ne serveşte ca om ca să ne hrănim", a povestit elveţianca stabilită în Arad.

"M-am gândit după aia să fac şi fulgi pentru că nu toată lumea are posibilitate sau ştie să facă pâine. Lumea are intoleranţă la gluten şi la urmă cel mai mult mămicile îl descoperă la copiii lor", a adăugat aceasta.

Cerealele, tot mai folosite în alimentația zilnică

Localnicii le-au integrat rapid în alimentația de zi cu zi şi spun că sunt ideale mai ales la micul dejun.

"Am combinat şi cu câteva seminţe de chia, uneori mai pun şi fructe uscate", a spus o persoană.

"Eu am descoperit din dorinţa de a schimba alimentaţia aceasta clasică, spre o alimentaţie sănătoasă", a adăugat o altă localnică.

"În primul rând e mult mai nutritivă, te saturi mult mai bine de la ea ca să spunem aşa, te şi hrăneşte mult mai bine şi nu balonează", a explicat o altă persoană.

Deşi sunt mai scumpe decât cerealele obișnuite, tot mai mulţi oameni aleg să le consume pentru beneficiile lor asupra sănătății. Un kilogram de făină de spelta costă 30 de lei, iar din alac 35 de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Mâncaţi pâine la fiecare masă?
Observator » Evenimente » Afacerea pornită de o elveţiancă, după ce s-a mutat în Arad. Un kilogram costă 35 de lei