Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Amendă de 80.000 de lei de la Garda de Mediu pentru groapa de gunoi de la Pata Rât

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au verificat realizarea măsurilor dispuse anterior la depozitul de gunoi de la Pata Rât, judeţul Cluj.

de Redactia Observator

la 30.11.2017 , 10:33

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au verificat realizarea măsurilor dispuse anterior la depozitul de gunoi de la Pata Rât, judeţul Cluj, şi, întrucât au constatat că nu s-au remediat problemele referitoare la colectarea levigatului, au amendat cu 80.000 de lei titularul Acordului de Mediu, respectiv Consiliul Judeţean Cluj.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de către reprezentanţii GNM, comisarii au efectuat un control la depozitul de deşeuri municipale Pata Rât, judeţul Cluj.

„Acţiunea a vizat verificarea stadiului implementării proiectului SMID (Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor) în judeţul Cluj, respectiv al închiderii depozitelor neconforme din zonă şi verificarea realizării măsurilor impuse la controalele anterioare”, anunţă reprezentanţii GNM.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit acestora, în timpul controlului, s-a constatat că una din măsurile trasate anterior, respectiv "realizarea sistemului de colectare/tratare/eliminare a levigatului acumulat în zona adiacentă depozitului de deşeuri Pata Rât şi de pe corpul depozitului sau transferarea operaţiunii către un operator economic autorizat, care să asigure stoparea deversărilor de levigat direct în pârâul Zăpodie sau în zonele adiacente depozitului", nu a fost realizată.

Ca urmare a faptului că termenul pentru îndeplinirea acestei măsuri a fost depăşit, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au sancţionat Consiliul Judeţean Cluj, în calitatea sa de titular al Acordului de Mediu, cu o amendă contravenţională în valoare de 80.000 lei şi au dispus noi măsuri de remediere.

GNM anunţă că, la expirarea acestor termene, se va realiza un nou control la depozitul respectiv.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la unele produse tradiţionale de Crăciun, din cauza scumpirilor?
Observator » Evenimente » Amendă de 80.000 de lei de la Garda de Mediu pentru groapa de gunoi de la Pata Rât