Video Anchetă de amploare în Poliţia din Argeş. Adjunctul şefului, bănuit că a protejat o reţea de traficanţi
Anchetă de amploare în Poliţia din Argeş. Adjunctul șefului Poliției Municipiului Piteşti a ajuns să dea explicaţii la DIICOT într-un dosar de contrabandă și cămătărie.
Procurorii vor să afle dacă ofițerul care trebuia să apere legea a fost, de fapt, protectorul unei rețele de traficanți de țigări.
Gruparea opera chiar în inima orașului, în piețe aglomerate, unde vindea marfa de contrabandă adusă din Republica Moldova, sub masca unor afaceri legitime.
În urma perchezițiilor făcute luna trecută, anchetatorii au descoperit peste 470.000 de pachete de țigări, două tone și jumătate de articole pirotehnice și mai multe sume de bani, în lei și euro, iar prejudiciul se ridică la 250.000 lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰