Video ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum a distrus un TIR limitatorul de înălțime din Pasajul Unirii. Primăria l-a confiscat
Ziua şi problemele la Pasajul Unirii din Capitală. De când a fost redeschis, trei autocare au rămas blocate în limitatorul de înălţime. Azi, un TIR l-a rupt cu totul. Deşi ştiau că se află la volanul unor maşini foarte înalte, şoferii au decis să ignore marcajele de siguranţă. Aşa au reuşit să dea circulaţia peste cap ore bune.
Mastodontul, înmatriculat în Turcia, circula dinspre Dimitrie Cantemir spre Piaţa Unirii. Şoferul a ignorat indicatorul cu limita de înălţime şi a încercat să traverseze cu TIR-ul de 4 metri 20 într-un tunel unde înălţimea maximă admisă este de 3 metri şi jumătate. Doar că a rămas blocat în arcada de semnalizare.
Daniel Băluţă, primar Sector 4: Datorită faptului că au fost generate pagube, Poliţa locală va indisponibiliza acest autotren până la recuperarea cheltuielilor provocate daunele acestui incident.
Edilul estimează reparaţia la aproximativ 10.000 de euro, asta în condiţiile în care doar arcada costă 5.000 de euro. Incidentul nu este unic. De la începutul săptămânii, trei autocare au rămas blocate, tot în limitatorul de înălţime. Şoferii care au trecut pe acolo au fotografiat şi filmat momentul iar pe reţelele de socializare a început o întreagă dezbatere: Are pasajul o înălţime mai mică după reabilitare? Aşa că am mers să verificăm.
Andre Rotaru, reporter Observator: Am măsurat şi noi cu o ruletă înălţimea limitatorului. Nu în centru, acolo unde este ceva mai înalt, ci cât mai aproape de bordură. Rezultatul este că are o înălţime mai mare, în realitate, cu câţiva centimetri buni, faţă de marcajul de sus.
- TIR blocat în Pasajul Unirii din Capitală, proaspăt reabilitat. Autotrenul a rupt limitatorul de înăltime
- După șase amânări, pasajul Doamna Ghica primește un nou termen de finalizare. Constructorii anunță montarea...
- Pasajul Unirii a fost redeschis. Cum arată după reparațiile care au costat 12 milioane de euro
Mihai Anghel, direcţia Mobilitate Urbană, Primăria Sector 4: Înălţimea pasajului nu s-a modificat sub nicio formă, nici nu poate fi vorba de aşa ceva.
Pasajul Unirii, măsurat și de Brigada Rutieră
Inclusiv Brigada Rutieră a făcut măsurători care confirmă că pasajul respectă regimul de înălţime prevăzut în proiect. Au mai fost incidente şi înainte de reabilitare, când maşinile de mare tonaj rămâneau blocate în pasaj, însă lucrările de acum au rezolvat acea problemă de proiectare.
Marius Coaje, consilier investiţii Primăria Sector: Porţile de gabarit din trecut erau ridicate la 3,70. Atunci intrau aceste camioane şi autobuze în pasaj şi cele mai multe dintre ele care nu respectau rămâneau efectiv înfipte în pasaj. Acum în pasaj avem un minim de înălţime de 3 metri şi 70 de centimetri, porţile de gabarit au fost aşezate conform proiectului la 3 metri 50, corect de data aceasta.
Mastodontul a fost ridicat de poliţia rutieră şi va putea fi recuperat după plata daunelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰