Video Animație grafică cu incendiul uriaș de la incineratorul din Brazi. Cât de periculos e fumul de la deșeurile medicale arse
Incendiu de proporţii la un depozit de deşeuri periculoase, lângă București. Peste 500 de tone de gunoaie au ars la Brazi, azi noapte. Incineratorul fusese închis după dezvăluirile Observator, care arătau dezastrul şi ilegalităţile de aici. Societatea este şi subiectul unei anchete penale. Focul, spune compania care deţine incineratorul, a fost pus de o mână criminală, mai exact de un angajat.
- După 20 de ore, cei responsabili se contrazic dacă norul uriaş de fum toxic degajat ne afectează sau nu
Mihai Drăgan, pompier, inspector-șef ISU Prahova: Sunt cantități foarte mari de deșeuri medicale și foarte periculoase pentru pompieri. S-a prăbușit tavanul halei. Apa ajunge, dar nu ajunge exact unde ar trebui. Nu ştim ce cantităţi sunt înăuntru.
2.40 dimineaţa, alarma se dă în Prahova. Incineratorul de deşeuri periculoase de la Brazi arde în flăcări. În 6 minute, pompierii ajung la faţa locului. Însă dimensiunea dezastrului îi depăşeşte. Un nor de fum toxic se ridică deasupra zonei.
Ioan Ioan, electrician parc industrial: Au fost 20 de butelii de propan, când au început să explodeze alea ziceai că sunt bombe.
Au ars munţi de gunoaie la incineratorul din Brazi
În interior, se aflau aproape 600 de tone de deşeuri şi 20 de butelii de propan. Plastice şi gunoaie periculoase, uleiuri, vopseluri şi medicamente expirate erau depozitate în mormane uriaşe, înalte chiar de 10 metri. Focul ar fi pornit imediat după ce un angajat al companiei care deţine incineratorul ar fi intrat în toiul nopţii în hală.
Surse din anchetă spun că angajatul ar fi avut mai multe tenative de suicid. Tatăl acestuia i-a identificat bicicleta şi le-ar fi spus poliţiştilor despre intenţiile sale.
Ioan Ioan, electrician parc industrial: A venit cu bicicleta că să își ia lucruri de aici, să plece la Iași. A lăsat și bicicletă, nu a mai ieșit.
Administrator incinerator: Nu ştim ce s-a întâmplat, era un angajat al nostru, da, dar nu se ştie. Este doar o presupunere. Nu îmi explic nici eu.
Din cauza flăcărilor prea mari şi a pericolului de prăbuşire, pompierii nu au reuşit să intre în depozit. Nu se ştie dacă a fost vorba de o mână criminală sau de un accident de mediu.
Octavian Berceanu, şef Garda Naţională de Mediu: Toate ipotezele sunt luate în calcul, rămâne să vedem care a fost traseul deșeurilor, câte deșeuri au fost pe stoc că să evaluăm cumva din punct de vedere al poluării. Este un accident de mediu.
Tanczos Barna, ministrul Mediului: Activitatea societăţii nu cred că poate să fie reluată în niciun caz şi sancţiunile vor fi pe măsura pagubelor produse, pe măsura poluării care s-a generat indirect de către această societate.
S-a emis un mesaj RO-ALERT după incendiul din Brazi
Imediat după izbucnirea incendiului, localnicii au primit o alertă extremă, prin RO-ALERT, şi au fost sfătuiţi să ţină ferestrele închise. Doar că, în câteva ore, toate temerile s-au risipit ca un fum. Oficialii au ajuns să se contrazică dacă norul de fum degajat este sau nu toxic pentru populaţie.
Octavian Berceanu, şef Garda Naţională de Mediu: Aerul este greu, se vede că este poluat, este un disconfort olfactiv puternic, este clar am fost şi mai aproape, se poate respira cu greu.
George Gârbacea, preşedinte APM: Fumul este toxic. Bucureştiul nu este afectat. Momentan suntem safe.
Este al treilea incendiu pus de o mână criminală, spun reprezentanţii companiei, ultimul chiar în luna aprilie anul acesta. Incineratorul nu mai funcţiona din ianuarie, după ce parcul industrial Brazi îi sistase utilităţile - gaze, energie şi apă. Observator a relatat de-a lungul timpului despre deşeurile aruncate la întâmplare la societatea din Brazi.
Coincidenţă sau nu, săptămâna aceasta, incineratorul urma să fie redeschis. ECOBURN era în centrul unei anchete penale după ce corpul de control al ministerului Mediului şi Gărzii de Mediu a descoperit că societatea nu a respectat legislaţia de mediu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰